7816 Concepția corectă despre Dumnezeu....

februarie 4, 1961: Carte 82

Și acest lucru vă va fi revelat prin Spiritul Meu, că există un singur Dumnezeu și că acest Dumnezeu s-a manifestat în Iisus Hristos, deoarece El este un Spirit. Eu nu puteam fi vizibil pentru ființele create de Mine ca Ființă limitată, dar în Iisus Hristos am devenit un Dumnezeu "vizibil" pentru toate creaturile Mele și, prin urmare, nu puteți vorbi de Iisus Hristos și de Tatăl, pentru că Eu sunt Una cu El, iar când vorbiți de Iisus Hristos vorbiți de Mine, Dumnezeul și Creatorul vostru, Tatăl vostru din veșnicie.... Pentru că pruncul Iisus conținea deja spiritul Meu în el însuși și deja după nașterea Sa am lucrat în el într-un mod neobișnuit pentru a face să fie recunoscut de cei din jur că spiritul Meu se afla în prunc. Omul Iisus și-a dat viața pe cruce.... Dar trupul lui Iisus a fost spiritualizat și a înviat din morți.... Pentru că toate substanțele Lui se uniseră cu Mine, spiritul Meu a pătruns în trup și suflet, nu mai era nimic uman în El.... Cel care a înviat din morți în a treia zi eram Eu Însumi, Tatăl-Spirit din veșnicie, Dumnezeul pe care ființele doreau să-L privească și care acum se manifestase sub forma lui Iisus Hristos.... Este Iisus Hristos "Dumnezeu", căci Eu sunt un spirit și astfel am devenit vizibil pentru toate ființele Mele sub forma lui Iisus Hristos, și nu puteți avea altă idee despre Mine decât cea a Răscumpărătorului divin Iisus Hristos.... Și dacă vreți să Mă chemați, dacă vreți să intrați în contact cu Mine, trebuie să-L chemați pe Iisus Hristos, trebuie să conversați cu El, trebuie să-L recunoașteți ca Tată al vostru din eternitate și atunci veți avea și un concept corect despre Dumnezeu.... care, însă, nu poate fi niciodată corect dacă vă rugați separat la Mine ca 'Dumnezeu' și la Iisus Hristos ca 'Fiul lui Dumnezeu'.... ființa umană Iisus a fost ocupată de un suflet care a fost "Fiul Meu".... o ființă suprem de perfectă creată de Mine, Care a rămas cu Mine atunci când a avut loc marea apostazie a spiritelor.... Și acest "Fiu al lui Dumnezeu" Mi-a permis să Mă întrupez pe Mine Însumi într-un înveliș uman.... pentru ca apoi să poată avea loc unificarea deplină a Tatălui-Spirit al eternității cu Iisus Hristos, dar să nu mai existe atunci două ființe separate, ci un singur Dumnezeu, căci "Spiritul divin", Ființa Mea primordială, a strălucit pe deplin prin învelișul uman și l-a spiritualizat în același fel.... Totul a fost "spirit divin", a fost spiritul care strălucește în tot infinitul și care s-a manifestat doar într-o formă vizibilă pentru ființe, pentru ca acestea să-și poată face o idee că se pot ruga unei ființe pentru a se alătura acestei ființe..... Pentru că păcatul primordial al apostaziei spiritelor a constat în "separarea" lor voluntară de Mine, deoarece nu au putut să Mă privească. Și astfel am creat posibilitatea ca ei să se unească din nou voluntar cu Mine, făcându-Mă vizibil pentru ei în Iisus Hristos. Dar nu trebuie să separați niciodată pe "Isus Hristos" și pe "Mine Însumi".... Căci El și Eu suntem una și oricine Îl cheamă pe El, Mă cheamă și pe Mine.... oricine Îl vede pe El, Mă vede pe Mine Însumi, Cel care sunt și am fost din veșnicie și voi fi și în veșnicie....

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
3 Întrebarea despre Dumnezeu ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations