Sursa: https://www.bertha-dudde.org/ro/proclamation/6315

6315 "Coborârea la iad...."

iulie 18, 1955: Carte 68

Când a sosit ceasul răscumpărării pentru omenire, spiritualul până atunci izolat.... sufletele oamenilor înainte de coborârea lui Hristos.... se aflau într-un tărâm intermediar, nu pe Pământ și nici în împărăția luminii și a fericirii, și așteptau acolo ora răscumpărării.... Acest lucru este de înțeles pentru voi, oamenii, doar dacă știți despre păcatul primordial și despre motivul lucrării de răscumpărare, dacă știți despre prăpastia infinit de mare dintre spiritualul căzut odinioară și Dumnezeu.... Viața pământească ca ființă umană nu a fost capabilă să acopere această prăpastie, chiar dacă a fost parcursă în voința divină, pentru că nu fusese încă răscumpărat păcatul primordial, pe care ființa umană singură nu ar fi putut niciodată să-l răscumpere în timpul vieții pământești.... dar răscumpărarea prin Iisus Hristos s-a aplicat tuturor ființelor spirituale, actul de mântuire a fost oferit pentru toți oamenii din prezent, trecut și viitor.... Căci poarta împărăției luminii a fost deschisă prin moartea lui Iisus pe cruce, astfel încât acum și acele suflete din împărăția intermediară își puteau găsi intrarea, de îndată ce îl mărturiseau și ele pe divinul Răscumpărător Iisus Hristos.... Încă de la începutul întoarcerii spiritualului la Dumnezeu a fost determinat acest plan de mântuire a lui Iisus Hristos, și încă de pe vremea primilor părinți a fost indicată venirea Răscumpărătorului, iar venirea Lui a fost anunțată în mod repetat de către văzători și profeți.... Și oamenii care Îl mărturiseau pe Dumnezeu, care se străduiau să trăiască după voia Lui, au auzit cu toții de Mesia Care avea să aducă mântuirea omenirii.... Dar nu toți au trăit să-L vadă, pentru că multe generații dinaintea Lui au fost chemate de pe Pământ și sufletele lor trebuiau acum să-L aștepte pe Mântuitorul lor. De aceea, Iisus a coborât și la iad după moartea Sa pe cruce.... El a vrut, de asemenea, să aducă eliberarea din robia lui Satana a celor pe care acesta încă îi putea ține legați, deoarece vina păcatului nu fusese încă complet răscumpărată. Căci adversarul lui Dumnezeu nu ar fi eliberat niciodată aceste suflete la care avea dreptul pentru că ele l-au urmat de bunăvoie în adâncuri. Dar în iad existau și multe suflete împietrite care, la fel ca toate celelalte, îl priveau pe Răscumpărătorul divin doar ca pe o ființă umană egală cu ei și nu credeau în răscumpărarea Sa din păcat și moarte. Și lor trebuia să li se lase liberul arbitru de a decide și de aceea Iisus nu a intrat în împărăția spiritelor în mod radios, ci ca omul Iisus, Care a murit pe cruce.... Dar mulți știau că El era Mesia, Care fusese anunțat din nou și din nou.... Și toate sufletele ar fi putut găsi această credință în El, pentru că prin mesagerii de lumină ai lui Dumnezeu primeau în mod constant cunoștințe despre ceea ce se întâmpla pe Pământ.... și pentru că și părinții cu frică de Dumnezeu din acea împărăție nu încetau să întrezărească perspectiva venirii la ei a Răscumpărătorului divin.... Pentru că ei făceau acest lucru în numele Domnului, astfel încât coborârea Lui în iad era așteptată și El putea acum să aducă și mântuirea a nenumărate suflete și să le deschidă și lor poarta fericirii.... Coborârea la iad a adus înapoi la Dumnezeu primele spirite căzute odinioară, pentru care și omul Iisus a plătit răscumpărarea prin moartea pe cruce, și astfel abia de atunci a început întoarcerea propriu-zisă, primul suflet legat de Lucifer și-a găsit libertatea definitivă, chiar dacă drumul de dinainte pregătise deja calea acestei ființe spirituale până cu puțin timp înainte de poarta încă închisă, dar pe care Iisus a deschis-o acum și calea spre casa Tatălui a devenit liberă pentru orice suflet care vrea să o parcurgă alături de Iisus Hristos....

Amin

Translated by Ion Chincea