Sursa: https://www.bertha-dudde.org/ro/proclamation/4825
4825 Necredința și diavolul în zilele de la urmă.... Lupta pentru credință.... Venirea Domnului....
ianuarie 29, 1950: Carte 55
Necredința va avea un efect înfricoșător în ultimele zile înainte de sfârșit, când oamenii vor
alerga doar după câștiguri pământești și nu se vor gândi niciodată la Dumnezeu. Atunci, oamenii se vor înșela unii pe alții și vor încerca să profite unii de alții, vor dezvolta toate instinctele rele de dragul materiei, nu vor avea conștiința de a-și răni aproapele dacă doar ei beneficiază de pe urma lor. Ei vor căuta să își mărească averile și toate gândurile lor vor fi îndreptate spre aceasta..... Dar ei uită de Dumnezeu, nu cred în El și nu se tem de El, nu cred într-o viitoare responsabilitate și pedeapsă pentru păcatele lor și, prin urmare, păcătuiesc fără grija și frica unui judecător. În plan pământesc, ei stau bine pentru că sunt susținuți de adversarul lui Dumnezeu care îi împinge la o lăcomie tot mai mare pentru bunuri materiale. Acolo unde lipsește credința în Dumnezeu, el are o mare putere, de aceea lipsa de credință este extrem de amenințătoare pentru oameni, pentru că se îndreaptă spre ruină. Acolo unde lipsește credința nu există nici iubirea, care singură ar putea reînvia credința. Acolo unde lipsește dragostea, oamenii sunt orbi în spirit, nu știu nimic și ceea ce știu este greșit. Întunericul se răspândește peste omenire și Pământul se apropie de sfârșit.... Din punct de vedere pământesc nu există greutăți, oamenii trăiesc în prosperitate, cu excepția câtorva care sunt încă fermi în credința lor și cărora li se opun. Într-adevăr, ei au parte de o soartă grea pentru o scurtă perioadă de timp, dar recunosc semnul cel mai inconfundabil al sfârșitului în prosperitatea semenilor lor fără credință, pentru că acest lucru le-a fost prezis pentru ca ei să poată rezista la această adversitate pe care le-o aduce credința lor în Dumnezeu.... Când va veni vremea când Satana domnește în mod vizibil, atunci sfârșitul nu este departe, pentru că s-a anunțat și acest lucru, că la sfârșit lumea va fi plină de diavoli, iar oamenii care nu cred și, prin urmare, duc un război acerb împotriva credincioșilor se vor comporta și ei ca niște diavoli. Dar atunci venirea Domnului nu este departe, atunci fiecare zi poate aduce sfârșitul, pentru că Domnul va veni când adversitatea va fi atât de mare încât credincioșii vor ajunge să deznădăjduiască.... când Satana va crede că a câștigat jocul său, când necredința va deveni atât de răspândită încât credincioșii vor trebui să se teamă pentru viața lor. Atunci Mântuitorul vine de Sus, după cum se proclamă.... El va veni pe nori și Își va aduce pe ai Săi acasă în împărăția păcii și va ține o judecată finală pe Pământ. Atunci va veni sfârșitul, când Satana va fi pus în lanțuri și împreună cu el toți cei care i-au fost robiți..... Și se va ridica un Pământ Nou, pe care îl vor locui doar oamenii profund credincioși, oameni care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu în ultima luptă a credinței și care acum își vor primi răsplata.... o viață în paradis pe Noul Pământ....
Amin
8743 -----
Clarificare despre venirea Domnului.... ---------------------------------------
Vreau să vă ofer o mare iluminare spirituală care va aduce mântuirea sufletului vostru: Vreau să vă deschid o zonă în care nu ați putea intra niciodată fără lucrarea spiritului Meu, pentru că vreau să vă introduc într-o lume în care numai o persoană trezită spiritual poate pătrunde, pentru că o anumită cunoaștere este deja o condiție prealabilă pentru lucruri care altfel sunt complet necunoscute ființei umane. V-am promis că Mă voi întoarce pe Pământ când va veni ziua sfârșitului.... Cu toate acestea, această promisiune a stârnit în voi, oamenii, cele mai diverse idei, și totuși nu ați găsit explicația adevărată, pentru că tocmai acest proces al revenirii Mele pe Pământ este prezentat în moduri atât de diferite și, ca și procesul răpirii a lor Mei, este presupus a fi diferit din punct de vedere temporal, astfel încât momentul revenirii Mele pe Pământ va fi diferit în timp, astfel încât au apărut afirmații eronate pe care, prin urmare, doresc să le corectez: Întoarcerea Mea pe Pământ nu va avea loc fizic.... că piciorul Meu va călca pe acest Pământ, pe de altă parte voi apărea cu suita Mea de ființe supreme de lumină și pot fi văzut de toți cei care sunt ai Mei, căci ființa umană care s-a dedicat adversarului Meu nu va putea niciodată să Mă privească pe Mine Însumi în toată slava, căci întunericul nu poate vedea lumina, deoarece oamenii ar pieri complet, deoarece nu ar putea suporta lumina care strălucește din Mine. Astfel voi veni pe Pământ și la ai Mei, încă acoperit de nori, dar ei vor putea suporta o abundență de lumină și astfel Mă vor aclama cu mare bucurie când Mă vor vedea cu marea oștire de îngeri..... căci pentru aceasta le voi deschide ochii.... Așadar, este greșit să spunem că toată lumea Mă va vedea când voi veni să judec pe cei vii și pe cei morți, pentru că "Judecata" va avea loc într-un mod diferit de cel în care individul trebuie să răspundă în fața Mea. Pentru că Eu cunosc fiecare suflet în parte, știu cui îi aparține și, întrucât Judecata de Apoi pe acest Pământ constă în remodelarea și dizolvarea întregului Pământ în creațiile sale individuale, astfel încât toate substanțele spirituale vor fi eliberate pentru o nouă transformare, această dizolvare înseamnă și moartea oamenilor care au eșuat în ultimul lor test de viață pământească și s-au dat adversarului Meu..... Aceștia văd, așadar, moartea în fața ochilor lor și nu pot scăpa de ea, iar acest lucru va provoca o mare groază printre oameni.... Dar înainte ca această ultimă lucrare de distrugere să aibă loc, ai Mei vor fi răpiți.... Eu Însumi voi veni să îi iau, li se va permite să Mă privească în timp ce plutesc de Sus spre ei, ei își vor întinde mâinile tânjind după Mine în cea mai mare bucurie și în dragoste arzătoare pentru Mine, iar Eu îi voi atrage la Mine, îi voi lua, îi voi ridica și astfel vor experimenta un proces care contrazice complet legile naturii.... Și bucuria a lor Mei va fi auzită de ceilalți oameni, pe care inițial nu și-o pot explica, pentru că ei înșiși nu văd nimic și de aceea sunt cuprinși doar de o anumită neliniște care crește până la cea mai mare frică și groază când văd că ai Mei dispar brusc, când ei nu-și pot explica de ce toți cei care sunt persecutați de ura lor sunt inaccesibili pentru ei.... că dintr-o dată nu mai sunt printre ei și nu pot fi găsiți.... Va fi cu siguranță o strălucire radiantă, care, totuși, va fi resimțită de acei oameni ca fiind insuportabilă. Dar ei nu vor avea prea mult timp să se gândească la asta, pentru că sfârșitul final va urma în curând.... Iar strălucirea radiantă va face loc unui întuneric aproape impenetrabil care îi va împinge pe oameni la disperare. Atunci vor avea loc erupții, erupții de foc, despicarea Pământului, astfel încât nici o ființă umană nu se va mai putea salva și toți vor fi înghițiți de Pământ.... Nu există prea mult timp între răpirea a lor Mei și această ultimă distrugere, pentru că răpirea ar fi o constrângere a credinței pentru cei care rămân în urmă, iar aceasta ar fi complet inutilă, pentru că atunci ar fi eliminată decizia liberă. Și oamenii au avut suficient timp pentru aceasta înainte și au fost avertizați în mod constant, iar oricine își va veni în fire înainte va fi acceptat și chemat înainte de prăbușirea Pământului, astfel încât să poată fi ajutat în lumea de dincolo. Acest act de răpire este un proces complet nenatural, dar atunci voi putea abroga legile naturii, pentru că acest lucru nu va mai fi în detrimentul sufletului nimănui.... Dar nici venirea Mea pe nori nu este convingătoare pentru a crede, pentru că acei oameni care Mă privesc au ajuns deja la maturitatea sufletului, încât ei trăiesc doar împlinirea a ceea ce au crezut cu tărie și de aceea Mă așteptau zilnic. Rareori oamenilor li se poate da o explicație corectă a acestor ultime evenimente, pentru că toți și-au format deja o imagine și nu vor să se abată de la ideile lor.... Este imposibil ca răpirea să aibă loc cu mult timp înainte, pentru că astfel de evenimente în afara legii i-ar forța pe oameni să gândească altfel.... Și înseamnă sfârșitul acestui Pământ pentru toți oamenii încă în viață, tocmai sfârșitul acestui Pământ, pentru că și ai Mei îl vor trăi, doar că într-o stare în care vor fi scutiți de orice suferință, deși vor putea urmări procesul, pentru că aceasta este voința Mea.... Pentru că, de vreme ce acum sunt pe deplin credincioși, ei vor experimenta și puterea și slava Mea, și astfel vor putea contempla și marea oaste a îngerilor Mei din jurul Meu, și de aceea vor fi acum și ei potriviți pentru a anima Noul Pământ ca progenitori, ceea ce va fi cu siguranță, de asemenea, lucrarea de un moment pentru Mine, când vreau să dau din nou o formă exterioară tuturor substanțelor spirituale care au devenit libere, pentru a se maturiza mai departe.... Cu toate acestea, orice noțiune de timp va fi luată de la oameni până când vor fi aduși din nou pe Noul Pământ.... Cu toate acestea, ei încă mai posedă vechiul lor trup trupesc, care cu siguranță va fi deja foarte spiritualizat.... dar și acest lucru trebuie menționat pentru a respinge opinia eronată că Noul Pământ va fi locuit de ființe complet spiritualizate.... Căci Noul Pământ este din nou destinat ca stație de dezvoltare ascendentă, iar legile vechi își vor avea valabilitatea și pentru Noul Pământ.... Va avea loc drumul ființei căzute prin creație până la ființa umană și ființa umană ca atare va trebui să treacă din nou ultimul test al voinței.... care, inițial, va duce de asemenea la succesul corect, deoarece tentațiile din partea adversarului, care este legat de mult timp, vor înceta.... și pentru că oamenii sunt plini de iubire, astfel ei vor stabili un contact direct cu Mine și, prin urmare, vor ajunge de asemenea foarte repede la maturitate completă.... Nu trebuie să vă lăsați ispitiți de reprezentări greșite să neglijați sau să amânați lucrarea asupra sufletului vostru, căci se va respecta ziua în care voi veni pe nori și odată cu această zi va avea loc și Judecata de Apoi pe acest Pământ....
Amin
Translated by Ion Chincea