Sursa: https://www.bertha-dudde.org/ro/proclamation/2489

2489 Voință și faptă.... Responsabilitate....

octombrie 1, 1942: Carte 33

Voința dă naștere faptei. Astfel, testamentul este determinant, deși actul este doar confirmarea testamentului. Fără voință, fapta nu se poate realiza; voința fără faptă, însă, trebuie să răspundă deja în fața lui Dumnezeu, căci ea manifestă dispoziția ființei umane, impulsul spre bine sau spre rău. Pentru a putea îndeplini voința trebuie să se folosească vitalitatea infuzabilă a ființei umane, astfel că ființa umană poate săvârși atât fapte bune, cât și rele, ea se va folosi întotdeauna de forța pe care i-o dă Dumnezeu Însuși pentru a face acest lucru.... Dacă acum face o faptă rea, o face cu ajutorul forței divine și astfel face ceva pentru care trebuie să răspundă în fața lui Dumnezeu. Astfel, el și-a folosit voința pentru a spori puterea adversarului său cu ajutorul forței de la Dumnezeu, căci fiecare faptă rea este o predare a lui însuși puterii malefice și deci o creștere a acesteia. Voința ființei umane se îndepărtează de Dumnezeu și se îndreaptă spre acea putere rea prin fiecare faptă care este îndreptată împotriva lui Dumnezeu și astfel mărturisește o dispoziție rea. Dacă voința unei persoane este bună, adică întoarsă spre Dumnezeu, atunci ea va folosi întotdeauna forța vitală care curge spre ea pentru fapte benefice pentru semenii săi. El va practica slujirea iubirii aproapelui pentru că este în permanență activ, adică își lasă voința să devină acțiune. Dacă faptele sale sunt născute din iubire, adică acea iubire determină voința ființei umane să fie activă, atunci voința ființei umane este îndreptată spre Dumnezeu. Astfel, voința s-a hotărât pentru Dumnezeu de bunăvoie, iar orice faptă născută din această voință este justificată înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu evaluează această faptă conform voinței de iubire....

Amin

Translated by Ion Chincea