Sursa: https://www.bertha-dudde.org/ro/proclamation/2068

2068 Viața pe Pământ - perioadă de probă.... Bogății spirituale....

septembrie 12, 1941: Carte 30

Stați pe Pământ doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar în această scurtă perioadă trebuie să decideți ce viață vreți să duceți în veșnicie. Căci viața voastră pe Pământ este decisivă pentru veșnicie. Ea este doar o existență de probă și depinde doar de voi dacă treceți testul, dacă folosiți viața pământească în așa fel încât să vă câștigați o viață în toată gloria în împărăția spirituală sau dacă soarta voastră acolo este una tristă. Ceea ce decideți în viața pământească va fi al vostru după moarte. Așadar, fiecare ființă umană va culege atunci răsplata pentru munca pe care a depus-o pe Pământ. Munca pământească își va găsi deja răsplata pe Pământ și, prin urmare, nu va fi apreciată pentru veșnicie. Numai munca spirituală va câștiga succesul etern, deoarece sufletul va lua cu el bunurile spirituale în împărăția spirituală, în timp ce munca pământească și răsplata ei vor rămâne pe Pământ când sufletul va pleca. Și oricine nu are nimic de arătat în ceea ce privește bunurile spirituale nu a trecut testul, nu și-a folosit viața pământească, a fost inactiv în sens spiritual, chiar dacă pe Pământ a fost bogat în bunuri lumești. El nu a înțeles scopul vieții sale pământești și, prin urmare, nu a trăit în mod conștient. Umblarea pe Pământ este menită să aducă maturitatea spirituală. Dar dacă sunt antrenate abilitățile pământești și se pune preț doar pe modul în care ființa umană poate dobândi bogății pământești, perioada de probă trece fără să-i aducă ființei umane vreo cunoaștere. Cu toate acestea, existența pământească ratată nu poate fi niciodată compensată, iar ceea ce ființa umană a ratat pe Pământ cu greu poate fi recuperat în lumea de dincolo. Remușcările din lumea de dincolo sunt de nedescris atunci când sufletul se regăsește sărac și sărăcăcios acolo unde ar fi putut experimenta intrarea strălucitoare și radiantă în împărăția spirituală. De nenumărate ori ființa umană este informată despre sarcina și scopul său, însă cuvintele rămân neauzite în urechile oamenilor, deoarece ei nu sunt conștienți de consecințele neglijenței lor. Atâta timp cât trăiesc, ei nu se gândesc la sarcina lor, dar în lumea de dincolo regretă fiecare minut pe care l-au lăsat să treacă nefolosit....

Amin

Translated by Ion Chincea