Sursa: https://www.bertha-dudde.org/ro/proclamation/1834

1834 Urmând pe Iisus....

februarie 27, 1941: Carte 27

Există o singură cale care duce la viața veșnică și la unirea cu Dumnezeu.... calea prin Iisus Hristos, iar cel care îl respinge pe Hristos nu va putea intra niciodată pe poarta raiului spre fericirea veșnică. Ființa umană trebuie să parcurgă același drum pe care l-a parcurs Iisus pe Pământ, drumul iubirii și al suferinței, pentru că nu se poate răscumpăra decât prin iubire și nu-și poate reduce vina păcatului decât prin suferință. Iar pentru a putea face acest lucru, trebuie să i se împărtășească harurile dobândite de Iisus prin moartea Sa pe cruce, pe care el, la rândul său, le poate primi doar dacă îl recunoaște pe Iisus Hristos ca Răscumpărător și Fiu al lui Dumnezeu. El trebuie să aibă credință în Răscumpărătorul divin.... El trebuie să creadă că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Pământ pentru a putea locui în El în toată plinătatea.... el trebuie să creadă că însăși iubirea divină a coborât la oameni, iar apoi dovedește credința în Dumnezeu doar atunci când recunoaște actul mântuirii ca fiind un act de cea mai mare iubire pentru oameni și vrea să participe la binecuvântarea actului mântuirii. Iisus spune: "Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine...." Iisus nu rostește aceste cuvinte ca o ființă umană, ci ele trebuie înțelese în mod spiritual. El Însuși a fost iubire pură și, prin urmare, ființa umană trebuie să se transforme în iubire pentru a se uni cu Tatăl, care este iubire. Dar dacă ființa umană se află în dragoste, atunci va recunoaște că Iisus Hristos este și întruchiparea divinității veșnice. El nu va mai putea să-l despartă pe Hristos de Dumnezeu și, astfel, iubirea va fi singura cale de a ajunge la Dumnezeu. Dar dacă o persoană nu-L recunoaște pe Hristos, nu poate gândi niciodată corect. Și chiar dacă vrea să-L afirme pe Dumnezeu, nu este o credință profundă, care Îl separă pe Dumnezeu și pe Hristos unul de celălalt. El face o concepție falsă despre Dumnezeirea eternă. Doctrina creștină prescrie ca fiind cele mai importante cele două porunci: Să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Pentru a împlini această poruncă, el trebuie să fie el însuși iubire și, prin urmare, trebuie să parcurgă același drum pe care l-a parcurs Iisus pe Pământ; trebuie să distribuie iubire în toate modurile sale de viață și, întrucât Dumnezeu este iubirea însăși, prin orice lucrare de iubire atrage la sine divinitatea eternă, se unește cu ea și atunci are loc același lucru care l-a determinat pe Iisus să spună: "Tatăl și cu Mine suntem una". De asemenea, El s-a unit cu Dumnezeu prin iubirea Sa copleșitoare, astfel încât a fost pe deplin justificat să pronunțe aceste cuvinte, deoarece Ființa Sa era complet pătrunsă de duhul divin, astfel că Tatăl...., Dumnezeirea veșnică.... era în Fiul, în Cel care a provenit din El, și nu mai puteau fi separați veșnic unul de celălalt. Iar această contopire cu puterea primordială va fi întotdeauna rezultatul unei iubiri intime pentru Dumnezeu și pentru oameni, astfel încât iubirea este calea care duce la Dumnezeu. Opera de răscumpărare a fost cea mai mare operă de iubire a unei ființe umane pentru întreaga umanitate. Oricine nu recunoaște acest lucru trebuie să fie lipsit de orice iubire, altfel ar dori să recunoască legătura în modul cel mai clar și orice îndoială cu privire la divinitatea lui Iisus ar dispărea. Fără iubire, însă, calea de urcare nu poate fi parcursă niciodată, pentru că atunci ființa umană nu îl urmează pe Iisus, nu aparține celor care au fost răscumpărați prin moartea Sa pe cruce și, prin urmare, este pierdută pentru veșnicie.....

Amin

Translated by Ion Chincea