1418 Intervenția divină. Predicție.

mai 14, 1940: Carte 23

Este o luptă zadarnică pe care lumea o duce una împotriva celeilalte, pentru că nu va ajunge la un rezultat satisfăcător. Domnul Cerului și al Pământului a hotărât că se va sfârși într-un mod diferit de cel pe care lumea îl speră. Dar acest sfârșit va fi de nedescris. Zgomotul luptei va fi acoperit de vocea lui Dumnezeu care răsună de Sus. Ea va provoca o confuzie incomensurabilă în rândul oamenilor, pentru că nicio poruncă umană nu va fi capabilă să o oprească și oamenii vor trebui să îndure fără putere mesajele Domnului. Și acum rămâne la latitudinea fiecărui individ să recunoască mâna lui Dumnezeu și să se supună ei sau să se răzvrătească împotriva destinului în cauză.

Căci gândurile omenirii vor fi îndreptate cu forța spre Dumnezeu, și binecuvântat este cel care găsește această cale și îl recunoaște pe Dumnezeu ca Autor al tuturor evenimentelor și se încredințează Lui și harului Său. Dar aceștia vor fi puțini, pentru că spiritul oamenilor este orbit, iluminismul lor modern i-a făcut să-și piardă credința într-o Ființă care determină totul pe Pământ și, în atitudinea lor exaltată, le este greu să găsească drumul înapoi la Dumnezeu, iar această aroganță spirituală este ruina lor.

Doar cine se simte mic și neputincios și cere ajutorul lui Dumnezeu își va păstra viața, fie că o predă și pe cea pământească. Dar cine crede că nu are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, și-a pierdut viața pământească și spirituală. Și dacă Dumnezeu îi lasă totuși viața pământească, acesta este doar un act de mare milă, pentru ca el să mai poată dobândi cunoștințe pe Pământ. Căci Domnul cunoaște inimile, El vede până în cele mai îndepărtate colțuri, El recunoaște orice emoție și nu lasă să piară ceea ce mai poate fi salvat. Și cine în mijlocul ororilor Îl cheamă pe Domnul în ajutor, în inima acestuia se va instala un calm minunat, el va recunoaște brusc că viața pământească este lipsită de valoare dacă nu este însoțită de o credință profundă, iar această cunoaștere îl va face să renunțe de bunăvoie la ceea ce înainte i se părea de dorit.

El se predă de bunăvoie Domnului și ia din mâna Lui, viața sau moartea. Cu toate acestea, el își predă trupul doar pentru a se trezi la viață în lumea de dincolo. Și astfel, plecarea sa din lume nu este ruină, ci înviere spre o viață mai bună. Voința divină ordonă fiecăruia locul său, El va lua din lume pe cel al cărui timp a ajuns la sfârșit și va da înapoi lumii pe cel a cărei schimbare pământească nu este încă încheiată. Pentru că nimic nu are loc la întâmplare, ci totul este determinat de înțelepciunea și iubirea lui Dumnezeu.

Dar cine nici atunci nu recunoaște mâna lui Dumnezeu, sufletul său este în mare pericol, căci nu există nici un mijloc de salvare pentru el. În timpul existenței sale pământești el a crescut la infinit distanța față de Dumnezeu și se străduiește din nou spre starea de izgonire, astfel că umblarea sa pe Pământ este complet inutilă, deoarece nu îl recunoaște pe Dumnezeu. Și de dragul acestor suflete, Dumnezeu lasă să răsune vocea Sa puternică. Dar dacă nici această chemare nu va fi ascultată, atunci soarta acestor suflete va fi doar damnarea veșnică.

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
109 Predicții – Catastrofa naturală epocală ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations