• Terug

Liefde tot de wereld

De wereld tol betalen wil zeggen, het hemelrijk verspelen, omdat de mens beide tegelijk niet kan winnen. Wie de wereld aanhangt, die spant zich er ook niet voor in het hemelrijk te verwerven, want voor hem is er alleen de aardse wereld met haar bekoringen - en aan een rijk daarbuiten gelooft hij niet. En toch moet de weg naar het hemelrijk door deze aardse wereld heen gegaan worden, ze kan niet uitgeschakeld worden, want de mens leeft in deze wereld, hij moet het laatste stadium van zijn ontwikkeling op de aarde afleggen - temidden van het rijk dat aan de tegenstander van GOD toebehoort. Maar hij kan dit rijk overwinnen. Hij kan door de aardse wereld heengaan zonder zich buitengewoon door haar te laten imponeren, zonder haar met zijn zinnen te begeren. Hij kan haar bewust ervaren en toch boven haar staan. En dat is uw opgave- de wereld te overwinnen, want ze is u tot dit doel ter beschikking gesteld dat uw ziel daarin kan uitrijpen, dat zij zich in vrijheid van wil losmaakt van alles wat de wereld toebehoort, omdat dit loslaten ook tegelijkertijd een losmaken is van hem die heer van deze wereld is, en een toekeren naar het geestelijke rijk en zijn Heer.

En zo is het vanzelfsprekend dat, wie zich tot slaaf van de wereld maakt, nimmer het geestelijke rijk in bezit kan nemen, noch in het aardse leven - noch na de dood van de mens. Het is begrijpelijk dat de heer van de wereld hem gekluisterd houdt, omdat de mens zelf hem daartoe het recht geeft, want het losmaken van de materiële wereld, het zich bevrijden uit zijn macht moet de mens zelf volbrengen. Hij moet strijd voeren tegen zichzelf, hij moet afstand kunnen doen om iets waardevols te winnen. Hij moet in de korte tijd van zijn aards bestaan alle verzoekingen weerstaan, om dan het geestelijke rijk met al zijn heerlijkheden in bezit te kunnen nemen - dat hem duizendvoudig voor zijn afstand doen van het aardse schadeloos stelt. Hij zal dit echter alleen doen als hij de waardeloosheid en onbestendigheid van datgene inziet, wat hem op aarde begerenswaardig toeschijnt.

Alleen dit inzicht geeft hem kracht zijn wil juist te richten, en dit inzicht kan hij verkrijgen als hij maar nadenkt over de materiële wereld, want hij kan niet tot een verandering van wil gedwongen worden, hij kan alleen maar door wederwaardigheden tot innerlijke beschouwingen aangespoord worden, maar met welk resultaat - dat bepaalt hij zelf.

GOD kan hem alleen in zoverre helpen dat HIJ hem de vergankelijkheid altijd weer laat zien, dat HIJ wat de mens op aarde lief is aan het verval prijsgeeft. Dat HIJ ingrijpt op een smartelijke wijze die op de mens indruk maakt. Dat HIJ dat van hem wegneemt waaraan zijn hart hangt, altijd alleen om hem een aanwijzing te geven hoe waardeloos steeds het doel is van al zijn streven. Maar diegenen die uit zulke wederwaardigheden lering trekken kunnen zich gelukkig prijzen, want zij veranderen langzaam de richting van hun wil en geven de wereld op, om eenmaal het geestelijke rijk in bezit te nemen. Maar niemand moet geloven compromissen te kunnen sluiten, niemand moet geloven de wereld ongestraft te kunnen aanhangen. Elk streven heeft na de dood zijn uitwerking en gold dit alleen de wereld, dan brengt het hem ook de geestelijke dood, dan heeft hij terwille van aards gewin het geestelijke rijk opgeofferd en de wereld heeft hem de dood gebracht. Dan heeft hij zich opnieuw aan de macht van hem overgegeven die zich in de diepte bevindt, en de weg naar boven duurt weer een eindeloos lange tijd.

Amen

Nimeni nu atinge împărăția Cerurilor dacă aduce omagiu lumii....

A aduce un omagiu lumii înseamnă a pierde împărăția Cerurilor, deoarece omul nu le poate câștiga pe amândouă în același timp. Și cine aduce omagiu lumii nu se străduiește nici el să atingă împărăția Cerurilor, pentru că pentru el există doar lumea pământească cu atracțiile ei și nu crede într-o împărăție în afara ei. Și totuși, calea spre împărăția Cerurilor trebuie parcursă prin această lume pământească, ea nu poate fi eliminată, căci ființa umană trăiește în această lume, trebuie să parcurgă ultima etapă a dezvoltării sale pe Pământ, în mijlocul împărăției care aparține adversarului lui Dumnezeu. Dar el poate depăși această împărăție, poate trece prin lumea pământească fără să fie impresionat în mod neobișnuit de ea, fără să o dorească cu simțurile sale.... el poate trăi prin ea și totuși să fie stăpânul ei.... Și aceasta este sarcina voastră de a birui lumea, căci ea v-a fost dată în acest scop, pentru ca sufletul vostru să se maturizeze în ea, să se desprindă de bunăvoie de tot ceea ce aparține lumii, căci această desprindere este în același timp și o desprindere de stăpânul acestei lumi și o întoarcere spre împărăția spirituală și spre stăpânul ei. Și astfel este de înțeles că oricine se face sclavul lumii nu va putea niciodată să intre în posesia împărăției spirituale, nici în viața pământească, nici după moartea ființei umane.... Este de înțeles că stăpânul lumii îl ține în sclavie pentru că însăși ființa umană îi dă dreptul să facă acest lucru, deoarece ființa umană însăși trebuie să se străduiască și să realizeze eliberarea de sub controlul său, eliberarea din lumea materială. El trebuie să ducă o luptă cu el însuși, trebuie să fie capabil să renunțe pentru a obține ceva valoros, trebuie să reziste tuturor tentațiilor în timpul scurtei sale vieți pământești pentru a putea ocupa apoi împărăția spirituală cu toate gloriile ei, care îl va compensa de o mie de ori pentru renunțarea sa pe Pământ.... Și el va face acest lucru numai dacă va recunoaște lipsa de valoare și efemeritatea a ceea ce îi apare dezirabil pe Pământ. Numai această conștientizare îi dă puterea de a-și direcționa corect voința, iar el poate dobândi această conștientizare dacă se gândește doar la materialismul lumii.... Căci el nu poate fi forțat să își schimbe voința.... El poate fi doar stimulat de experiențe să reflecteze în interior, dar cu ce succes, acesta îl determină singur. Iar Dumnezeu îl poate ajuta numai în măsura în care El îi dovedește în mod repetat caracterul său trecător, că El abandonează decăderea ceea ce este iubirea umană pe Pământ, că El intervine într-un mod care atinge ființa umană în modul cel mai dureros, că îi ia ceea ce îi este atașat în inimă.... întotdeauna doar pentru a-i da un indiciu despre cât de inutile sunt scopurile strădaniei sale. Cu toate acestea, cei care învață din astfel de experiențe se pot considera norocoși, căci își schimbă încet-încet direcția voinței și renunță la lume pentru a ocupa într-o zi împărăția spirituală.... Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate face compromisuri, nimeni nu trebuie să creadă că poate omagia lumea cu impunitate.... Orice strădanie are un efect după moarte, iar dacă a fost pentru lume, atunci îi aduce și moarte spirituală, atunci a renunțat la împărăția spirituală de dragul câștigului pământesc, iar lumea i-a adus moartea.... Atunci el s-a dat din nou în puterea celui care este în adâncuri, iar drumul spre înălțime durează din nou un timp nesfârșit....

Amin