• Back

영적인 교만과 그의 위험.

영적인 교만은 가장 큰 악이다. 왜냐면 이를 극복하기 위해 아주 큰 힘이 필요하기 때문이다. 영적으로 교만한 사람은 전적으로 모두 대적자에게 속하기 때문에 그는 절대로 하나님에게 능력을 구하지 않을 것이다. 그는 그의 심장이 겸손하게 변화될 때까지 묶여있을 것이다.

이 변화를 위해 대부분 한번 이상의 이 땅의 과정을 거치는 일이 필요하다. 즉 물질 안으로 새로운 파문을 가는 일이 필요하다. 영적인 교만은 거만으로 인해 깊은 곳으로 타락한 자로부터 유전 된 죄이다. 그는 자신의 영적인 교만을 영원에 영원까지 포기하지 않을 것이다.

그러므로 그가 자신을 아주 적게 낮게 무능력한 것을 느끼고 이제 자기에게 능력을 선물해줄 분에게 능력을 구하게 될 때 그는 비로소 아버지에게 향하는 길을 택할 것이다. 영적인 교만 가운데 머물며 하나님의 뜻에 자신을 복종시키기를 원하지 않는 그러므로 자신 위에 계신 하나님을 인정하지 않으려는 인간으로써 자신에 대한 전적인 확신을 가지고 어떠한 영적인 가르침도 영접하는 일도 높은 권세가 줄 수 있는 어떠한 도움도 필요치 않은 것으로 믿는 그의 추종자들도 마찬가지가 될 것이다.

전적인 믿음 없음과 영적인 교만은 항상 함께 갈 것이다. 왜냐면 사람들이 하나님을 인정하기를 원하지 않기 때문이다. 그러므로 그들에게 절대로 이런 유전 된 악으로부터 자신을 자유롭게 만들 수 있는 능력이 흘러 갈 수 없다. 이웃들이 그에게 어떠한 영향력도 행사할 수 없다.

왜냐면 그는 자신이 영적인 영역에 해당이 되는 믿음을 조건으로 하는 모든 것 위에 높이 거하는 것으로 생각하기 때문이다. 이런 사람들과 대화를 하면서 그들에게 하나님의 말씀을 전하는 일은 아주 희귀하게 성공한다. 왜냐면 그들은 항상 하나님의 대적자의 영향 아래 있기 때문이다.

대적자는 그가 자신의 추종자로 소유하고 있다고 믿는 자신의 추종자들이 하나님으로부터 멀리 떨어져 있기를 원한다. 이로써 자신의 권세와 능력이 약화되지 않게 하려고 한다. 영적으로 교만한 사람에게 큰 세상적인 그리고 육체적인 고난이 닥쳐야만 한다. 그래서 그가 자신 안에서 약하다는 느낌을 갖고 그의 생각을 바꿀 수 있게 되야 한다.

그는 자신이 아무것도 아니라는 것을 그의 인간적인 소질로는 어떤 것도 바꿀 수 없음을 깨달아야만 한다. 그가 이런 부족하다는 생각하게 돼야만 한다. 그러면 그는 서서히 자신의 거만을 포기한다. 그러므로 이 때문에 사람들이 자신의 연약함과 부족함을 의식할 수 있는 그들이 이를 통해 결론을 내릴 수 있는 삶의 환경에 처하면, 매우 큰 의미를 가진 은혜이다.

그러나 그의 자유의지는 항상 그에게 남게 된다. 이 때문에 대적자는 항상 자신의 영향력을 행사할 것이다. 그러면 그는 마찬가지로 자신 안에서 떠오르는 생각을 버릴 수 있다. 그러나 빛의 세계 편에서도 그의 혼을 얻기 위해 새로운 파문을 가는 운명으로부터 그를 보호하기 위해 싸운다.

사람이 자신의 죽음 이전에 자기가 전적으로 낮은 존재라는 것을 깨닫는데 성공하면, 그가 죽기 전에 자신 위에 있는 권세를 인정하는데 성공하면, 그러면 그는 아직 저세상에서 계속 도움을 받을 수 있다. 그러면 그는 다시 한 번 모든 창조물에 과정을 거치는 길을 갈 필요 없다.

그러면 혼이 이 땅에서 자주 그에게 비추어 주었지만 영접하지 않았던 빛에 저세상에서 도달하기 위해 싸워야만 하고 어렵게 된다 할지라도 그는 자신을 대적자의 권세로부터 자유롭게 만드는 일에 성공한 것이다. 그러나 하나님은 이런 혼들에 대한 긍휼을 가지고 있다. 그는 이런 혼들을 포기하지 않는다.

그러나 사람은 자유의지를 가지고 있다. 혼이 이 땅의 육신을 벗을 때 자유의지가 유일하게 이 혼의 운명을 결정한다.

아멘

Aroganța spirituală și pericolul ei....

Mândria duhovnicească este cel mai mare rău, căci pentru a o învinge este nevoie de cea mai mare putere. Și, întrucât ființa umană care este arogantă din punct de vedere spiritual aparține încă pe deplin adversarului, nu va apela niciodată la Dumnezeu pentru acordarea de putere și va rămâne legată până când inima sa se va schimba în smerenie.... ceea ce, de obicei, necesită mai mult decât o schimbare pământească, astfel că este nevoie de o nouă izgonire în materie. Aroganța duhovnicească este răul moștenit de cel care a căzut din aroganță până în adânc. El nu va renunța la aroganța sa spirituală nici în veșnicii și, de aceea, va lua calea Tatălui doar atunci când se va simți atât de mic, de josnic și de neputincios încât acum cere putere, care îi va fi dată și atunci. La fel și adepții săi, care rămân aroganți din punct de vedere spiritual, care nu vor să se plece în fața voinței lui Dumnezeu, care, prin urmare, nu vor să recunoască un "Dumnezeu" deasupra lor, care, ca ființă umană, sunt atât de convinși de valoarea ego-ului lor încât nu acceptă nici o instrucțiune spirituală, încât nu cred că au nevoie de ajutorul care le poate fi oferit de o putere superioară. Lipsa totală de credință și aroganța spirituală vor merge întotdeauna mână în mână, iar pentru că ființa umană nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu, nu va putea primi niciodată puterea de a se elibera de acest rău moștenit, iar semenii săi nu au nici o influență asupra sa, deoarece se consideră superiori la tot ceea ce presupune "credința", care ajunge pe teritoriul spiritual. Adresarea acestor oameni și transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu către ei are rareori succes, deoarece ei se află în mod constant sub influența adversarului lui Dumnezeu, care dorește, de asemenea, să-și țină adepții separați de Dumnezeu, pentru ca el însuși să nu fie slăbit în puterea și tăria sa, pe care crede că o are în adepții săi. Marile greutăți pământești și fizice trebuie să se abată asupra unei persoane arogante din punct de vedere spiritual, astfel încât să observe sentimentul de slăbiciune din interiorul său, care i-ar putea schimba gândurile; trebuie să realizeze că nu este nimic și că nu poate schimba nimic în virtutea naturii sale umane, iar acest sentiment de inadecvare trebuie să-l facă să reflecteze. Atunci va renunța încet-încet la aroganța sa.... de aceea este un har de o importanță nemaiîntâlnită atunci când ființa umană este pusă în astfel de situații în viață în care devine conștientă de slăbiciunea și inadecvarea sa și poate trage consecințele de pe urma acesteia. Cu toate acestea, liberul său arbitru îi este întotdeauna lăsat, motiv pentru care adversarul își va exercita întotdeauna influența, iar el poate la fel de bine să respingă gândurile care se nasc în el. Dar și sufletul său va fi luptat de lumea luminii pentru a-l proteja de soarta unei noi interdicții.... și dacă ele reușesc doar să facă ființa umană să recunoască umilința sa totală înaintea morții sale și că recunoaște o putere asupra sa înainte de moarte.... Atunci el poate fi ajutat în continuare în lumea de dincolo și nu trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație.... Atunci va fi reușit să se elibereze de sub stăpânirea adversarului, deși sufletul va trebui să lupte din greu în împărăția de dincolo pentru a ajunge la lumina care a strălucit adesea pentru el pe Pământ, dar care nu a fost acceptată. Cu toate acestea, Dumnezeu are milă de fiecare suflet și nu-l dă uitării.... Dar ființa umană are liberul arbitru, și numai acesta determină soarta sufletului atunci când părăsește trupul pământesc....

Amin