• Back

죄를 깨닫는 일. 의지의 행동.

의지가 죄를 짓게 하기 때문에 의지도 또한 죄로부터 자유롭게 되려는 자세를 가져야만 한다. 그러므로 사람이 죄를 깨끗하게 하는 일을 시작하기 전에 절대적으로 자신이 죄를 지었다는 것을 먼저 깨달아야만 하고, 죄를 없애기 전에 자신의 죄를 깨달아야만 한다. 그러므로 사람이 자신의 죄악된 상태를 깨닫기 전까지는 죄의 용서를 받을 수 없다. 왜냐면 그에게 이런 자신의 죄에 대한 깨달음이 없는 동안에는 그가 계속해서 죄를 짓기 때문이다. 그러나 그 안에 하나님을 향한 그리고 그가 죄를 지은 이웃을 향한 사랑이 자랄 때, 사람은 비로소 죄를 깨달을 수 있다. 왜냐면 이런 깨달음이 자신의 불의를 깨닫게 하고, 그의 심장이 사랑을 행할 수 있게 될 때, 그가 사랑에 대항하여 죄를 범했고, 죄인이 되었다는 것을 이해하기 때문이다.

그의 사랑의 깊이에 따라 그는 이런 죄를 해결하려고 시도한다. 그러면 그의 의지가 이전에 죄를 지었을 때 역사했던 것처럼 역사한다. 사람이 이 전에 깨달음을 얻지 못한다면, 그는 계속해서 죄를 지을 것이다. 즉 그의 의지가 하나님을 대적하 방향으로 역사하게 하고, 그러면 그는 절대로 자신의 죄를 해결할 수 없다. 왜냐면 죄를 해결하는 일에 마찬가지로 인간의 의지가 필요하기 때문이다. 그러므로 예수 그리스도를 통한 구원은 항상 인간이 자신을 구원하려는 의지를 전제로 한다는 것을 이해할 수 있다. 그렇지 않으면 온 세상에 더 이상 죄가 없고 사탄의 권세는 영원히 무너졌을 것이다.

예수 그리스도는 실제 죽음을 이기고 대적자의 권세를 무너 드렸고, 사람으로써 자신의 의지를 극도로 강하게 했고, 자신의 사랑을 통해 구속역사를 완성했지만, 그러나 항상 사람들에게 그들의 의지가 자유롭게 자신의 역사를 인정하고 자신을 따를지를 정하게 했다. 즉 구원받기 위해서는 그들의 의지가 일하게 했다. 예수 그리스도는 구속사역의 축복과 은혜를 어떤 사람에게도 제외시키지 않는다. 그러나 어떤 사람도 강제로는 구원을 받을 수는 없고, 사람 자신이 죄가 있음을 깨달아야만 하고, 이런 깨달음 가운데 하나님의 구세주에게 가까이 다가가 그에게 죄의 용서를 구해야만 한다. 그러면 가장 이해할 수 없는 일이 일어나, 하나님이 그의 죄짐을 덜어주고, 자신의 이웃 사람과 그들의 죄를 위해 피를 흘린 예수 그리스도 때문에 그를 용서한다.

하나님은 한 사람이 행한 사랑의 희생 제사를 받아들였다. 사람들이 자신들의 죄를 깨닫는 가운데 그들의 죄를 후회하고, 예수 그리스도께 용서를 구한다면, 셀 수 없게 많은 사람들이 처벌을 받지 않게 될 수 있다. 사람들의 하나님을 향한 가장 큰 죄를 사람들은 이해하지 못하고, 그들이 이 땅에서 자신들의 죄를 절대로 속죄할 수 없다. 예수 그리스도가 긍휼히 여기지 않았다면, 자신의 피로 그의 타오르는 사랑으로, 모든 인류의 구원자가 되게 한 자신의 사랑의 희생제사를 통해 사람들의 말할 수 없게 힘든 이 땅과 저세상의 고난을 피하게 해주지 않았다면, 사람들에게 또한 그들의 마지막 죄가 사함을 받을 때까지 저세상에서도 또한 영원에 영원한 시간이 필요했을 것이다.

그러나 자신의 죄를 깨닫고, 자신의 자유의지로 예수 그리스도에게 나아가 죄 용서를 구하지 않는 어떤 사람도, 즉 예수 그리스도를 인정하지 않는 어떤 사람도 구원을 받을 수 없다. 왜냐면 이를 인정하는 일이 선행조건이기 때문이고, 인간의 자유의지가 존중되고 또한 하나님 편에서 영원히 간섭을 하지 않고, 사람이 자유를 가지고 있기 때문이다. 그러므로 사람이 스스로 자신이 누구에게 향할지, 하나님께 향할지, 하나님의 대적자에게 향할지 정해야만 한다.

아멘

Recunoașterea păcatului.... Voința de a deveni activ....

Voința este cea care dă naștere păcatului și, prin urmare, voința trebuie să fie și ea dispusă să se elibereze de el. Prin urmare, ființa umană trebuie să ajungă inevitabil la conștientizarea faptului că a păcătuit înainte de a se apuca de munca de purificare. El trebuie să fie conștient de vinovăția sa înainte de a dori să o răscumpere. Și, prin urmare, nu poate exista iertare a păcatului înainte ca ființa umană să-și recunoască starea de păcat. Pentru că păcătosul continuă să păcătuiască atâta timp cât nu are această conștientizare. Totuși, ființa umană nu-și poate recunoaște păcatul decât atunci când se trezește în ea dragostea, dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele său împotriva căruia a păcătuit. Pentru că numai așa conștientizează greșeala, numai când inima lui este capabilă să iubească înțelege că a încălcat iubirea, că a devenit păcătos. Și, în funcție de profunzimea iubirii sale, caută să se elibereze de acest păcat. Atunci voința sa devine activă, la fel cum era activă înainte de comiterea păcatului. Dacă ființa umană nu a dobândit această cunoaștere în prealabil, atunci va continua imediat să păcătuiască..... astfel, va lăsa voința sa să devină activă într-un mod care se opune lui Dumnezeu, și atunci nu va putea fi niciodată eliberată de vina sa, pentru că și acest lucru necesită voința ființei umane. Și astfel se înțelege și faptul că răscumpărarea prin Iisus Hristos presupune întotdeauna voința ființei umane de a se lăsa răscumpărată, altfel nu ar mai exista păcat în întreaga lume și puterea Satanei ar fi frântă pentru totdeauna.... Într-adevăr, Iisus Hristos a învins moartea și a frânt puterea adversarului Său, El a permis ca voința Sa ca ființă umană să devină extrem de puternică și a înfăptuit actul mântuirii în virtutea iubirii Sale, lăsând însă întotdeauna oamenilor libertatea voinței lor de a recunoaște lucrarea Sa și de a-L urma.... permițând astfel voinței lor să devină activă pentru răscumpărare. El nu exclude nici o ființă umană de la binecuvântările și harurile actului de mântuire, dar nici o ființă umană nu va fi obligată să fie răscumpărată, în schimb, ea însăși trebuie să recunoască faptul că este păcătoasă și, în această conștientizare, să se apropie de El, Răscumpărătorul divin, și să apeleze la El pentru iertarea vinovăției sale.... Apoi are loc cel mai de neînțeles act.... Dumnezeu îi iartă vina, îl iartă de dragul lui Iisus Hristos, Care și-a vărsat sângele pentru semenii Săi și pentru păcatele lor.... Dumnezeu a acceptat sacrificiul unei ființe umane iubitoare, iar nenumărați oameni pot rămâne nepedepsiți dacă se pocăiesc de vina lor și cer iertare de dragul lui Iisus Hristos.... Oamenii nu pot înțelege amploarea vinovăției lor de păcat față de Dumnezeu și nu ar putea niciodată să-și ispășească vina pe Pământ și nici măcar în lumea de dincolo nu ar trece eternități până la răscumpărarea finală a vinovăției lor, dacă Iisus Hristos nu s-ar fi milostivit de ei și nu i-ar fi răscumpărat de la suferințe de nedescris pe Pământ și în lumea de dincolo prin sângele Său, printr-un sacrificiu al iubirii Sale, care L-a pătruns și L-a făcut să devină Mântuitorul întregii omeniri. Cu toate acestea, nicio ființă umană nu poate pretinde răscumpărarea dacă nu se întoarce la El de bunăvoie, conștientizându-și vina și cerându-și iertare.... și, prin urmare, nu-L recunoaște. Pentru că aceasta este o condiție prealabilă, deoarece este respectat liberul arbitru al ființei umane și nici nu va fi atins de Dumnezeu în veșnicie și pentru că ființa umană este liberă și, prin urmare, trebuie să decidă singură la cine se întoarce.... la Dumnezeu sau la adversarul său....

Amin