• Indietro

“Mio Dio, Mio Dio, perché mi hai abbandonato?.... ”

La Mia sofferenza ed il Mio morire sulla Croce è stato indicibilmente doloroso ed ogni descrizione delle sofferenze sarebbe soltanto un debole confronto di ciò che ho sofferto, perché ho previsto ogni fase della Mia Opera di Redenzione, sapevo in che cosa consisteva il Mio ultimo Compito e non ho avuto nessun conforto di poter diminuire a Me Stesso i tormenti – perché dovevo resistere le ultime ore come Uomo soltanto. Possedevo bensì tutta la Forza, perché la Forza d’Amore di Dio, del Mio Padre dall’Eternità, Mi compenetrava fino all’ultimo momento, ma Io Stesso non ho più concesso la Forza d’Amore attraverso la Mia Volontà, non l’ho più fatta venire ad effetto su Me Stesso, per diminuire oppure annullare così i dolori con il suo Aiuto, altrimenti l’Opera di Redenzione non sarebbe stata pienamente valida, la quale richiedeva la massima misura di sofferenze, per eliminare l’ultragrande colpa del peccato ur dell’umanità. E la Divinità in Me sapeva della Mia Volontà e Mi ha anche lasciato fare, Si E’ ritirata Lei Stessa, perché l’ho voluto così, per conquistare il massimo grado del Mio Amore per gli uomini, che era di nuovo soltanto per il Mio Padre, Del Quale avevo nostalgia nella massima miseria, nella sofferenza più grande ed in particolare negli ultimi minuti della Mia Vita corporea. E questa nostalgia crebbe, perché non ho più approfittato del Suo Agire, della Sua Forza d’Amore. Ed in questa nostalgia di Lui, per il Mio Padre dall’Eternità, ho gridato le Parole: Mio Dio, Mio Dio, perché Mi hai abbandonato?”! Io Stesso ho voluto condurre a termine l’Opera di Misericordia per l’umanità peccaminosa come Uomo sulla Terra, perché questo era il più grande Amore che potevo dimostrare a Mio Padre: che Mi Sono fatto inchiodare sulla Croce al Posto Suo, perché Egli Stesso era disceso sulla Terra ed aveva preso dimora in Me, perché Egli Stesso voleva compiere l’Opera di Redenzione per i Suoi figli, ma come “Dio” non poteva soffrire. – E così ho accettato per Lui tutte le sofferenze e dolori e li ho sopportati fino alla fine. Per quante volte e per quanto comprensibile Io cerchi di spiegarvi questo, non lo potete mai comprendere del tutto, finché il Regno spirituale non vi ha accolto, il Regno di Luce e di Beatitudine. E la più semplice spiegazione è sempre soltanto la Parola: Il Padre ed Io Siamo Uno. Era già la totale unificazione e per questo potevo anche esprimere: “E’ compiuto!”. L’ “Uomo” Gesù aveva dato la Sua Vita, Egli ha sofferto come Uomo ed ha patito una morte indicibilmente straziante. Ma Lui Si era anche unito con l’Eterna Divinità, perché fino alla fine nell’Uomo Gesù c’era l’Amore, altrimenti non avrebbe detto: “Padre, perdona loro, perché non sanno quello che fanno.” E se l’ “Amore” si è tenuto calmo, era necessario per portare a conclusione l’Opera di Redenzione, affinché ora anche la morte poteva essere constatata da tutti gli uomini nel Suo circondario, affinché il Suo Corpo potesse essere posto nella tomba, dalla quale Lui sarebbe risorto il terzo giorno. – Ogni Espressione dello Spirito di Dio alla fine avrebbe potuto far dubitare ancora gli uomini della morte sulla Croce di Gesù, perché allora si sarebbe riconosciuto il Suo Legame con Me e la fede nell’Opera di Redenzione sarebbe stata una conseguenza obbligatoria, la quale però doveva essere una decisione della libera volontà. Anche questo non lo potrete ancora comprendere definitivamente, ma quando voi stessi unite il vostro spirito con lo Spirito del Padre dall’Eternità, si farà luce in voi e comprenderete anche la Mia Parola, che cerca sempre di darvi chiarificazione, che ora voi siete anche in grado di afferrare secondo la vostra maturità o grado d’amore. Perché proprio sull’Opera di Redenzione vi deve essere trasmessa la pura Verità e donata la piena comprensione, affinché voi afferriate la Grandezza del Mio Amore Che è sceso sulla Terra per voi uomini, per la vostra colpa di peccato – che ha compiuto l’Opera di Redenzione per liberarvi di nuovo la via verso il Padre, per espiare la vostra grande colpa di peccato, perché questa vi ha sbarrato in eterno la via nella Casa del Padre.

Amen

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...."

Suferința și moartea Mea pe cruce a fost de nedescris și orice descriere a suferinței este doar o slabă comparație cu ceea ce am suferit, pentru că am prevăzut fiecare fază a actului Meu de Mântuire, știam în ce consta sarcina Mea finală și nu am avut nicio consolare de a putea reduce agonia pentru Mine Însumi, pentru că a trebuit să îndur ultimele ore ca o simplă ființă umană, cu siguranță am avut toată puterea, deoarece puterea dragostei lui Dumnezeu, Tatăl Meu din veșnicie, a curs prin Mine până la sfârșit, dar Eu Însumi nu am mai permis forței iubirii prin voința Mea, nu i-am mai permis să aibă efect în Mine pentru a reduce sau a anula durerea cu ajutorul ei, altfel nu s-ar fi încheiat actul de Mântuire, care a necesitat cel mai mare grad de suferință pentru a răscumpăra vina copleșitoare a umanității de păcatul originar.... Iar Divinitatea din Mine știa de voința Mea și, de asemenea, M-a lăsat să fac ce vreau, s-a retras pentru că așa am vrut Eu, pentru a dobândi cel mai înalt grad al iubirii Mele pentru oameni, care, din nou, se aplica doar Tatălui Meu, pentru care tânjeam în cea mai mare adversitate, în cea mai mare suferință și mai ales în ultimele minute de viață ale trupului Meu.... Și acest dor a crescut pentru că nu Mă mai foloseam de lucrarea Lui, de puterea Lui de iubire.... Și în acest dor după El, Tatăl Meu din veșnicie, am strigat cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...." Eu Însumi am vrut să desăvârșesc lucrarea de milă pentru omenirea păcătoasă ca ființă umană, pentru că aceasta era cea mai mare iubire pe care o puteam arăta Tatălui Meu, că M-am lăsat să fiu bătut în cuie pe cruce în locul Lui, pentru că El Însuși a coborât totuși pe Pământ și a sălășluit în Mine, pentru că El Însuși a vrut să aducă lucrarea de răscumpărare pentru copiii Săi, dar ca "Dumnezeu" nu a putut suferi.... Și astfel am preluat pentru El toată suferința și durerea și am îndurat-o până la sfârșit.... Oricât de des și pe cât de ușor de înțeles aș încerca să vă explic acest lucru.... nu veți putea niciodată să-l înțelegeți pe deplin până când nu vă va primi împărăția spirituală, împărăția luminii și a fericirii.... Și întotdeauna doar explicația cea mai simplă este cuvântul: "Eu și Tatăl suntem una...." Era deja unirea completă și, de aceea, am putut pronunța: "S-a isprăvit...." "Omul" Iisus își dăduse viața, suferise ca un om și îndurase o moarte chinuitoare de nedescris.... Dar se unise și cu Dumnezeirea eternă, căci dragostea a fost în omul Iisus până la sfârșit, altfel nu ar fi spus: "Tată, iartă-le lor, căci nu știu ce fac". Iar dacă "iubirea" a tăcut, acest lucru era necesar pentru a duce la bun sfârșit actul Mântuirii, astfel încât moartea să poată fi acum constatată și de toți oamenii din mediul Său.... pentru ca trupul Său să poată fi așezat în mormântul din care a înviat a treia zi.... Fiecare exprimare a spiritului lui Dumnezeu în final ar fi putut totuși să-i facă pe oameni să se îndoiască de moartea lui Iisus pe cruce, pentru că atunci ar fi recunoscut legătura Lui cu Mine și credința în actul de Mântuire era acum inevitabil consecința, însă aceasta trebuia să fie o decizie liberă a voinței.... Nici voi nu veți putea înțelege încă bine acest lucru, însă de îndată ce vă veți uni spiritul vostru cu eternul Spirit al Tatălui vă veți ilumina și veți înțelege și voi Cuvântul Meu, care încearcă mereu să vă ofere clarificări pe care acum sunteți capabili să le înțelegeți în funcție de gradul de maturitate sau de iubire al sufletului vostru. Căci tocmai despre actul de Mântuire vă va fi transmis adevărul pur și vă va fi dată o înțelegere deplină, astfel încât să înțelegeți măreția iubirii Mele Care a coborât pe Pământ pentru voi, oamenii, pentru vina voastră de păcat, Care a înfăptuit actul de Mântuire pentru a vă deschide din nou calea spre Tatăl, pentru a vă ispăși marea voastră vină de păcat, căci aceasta v-a blocat veșnic calea spre casa Tatălui....

Amin