• Indietro

Auto riconoscenza – Lavoro sull’anima – Grazia - Umiltà

E’ il più grande pericolo, quando l’uomo si perde nel proprio compiacimento, quando si crede molto progredito nel suo sviluppo animico e non riconosce sé stesso, perché allora gli manca l’umiltà, che però deve dimostrare nei confronti di Dio se vuole ricevere la Sua Grazia, per poter continuare a maturare. Solo chi si crede piccolo, tende verso l’Alto, solo chi si sente debole chiede la Forza e quando va incontro al Padre celeste profondamente umile nella preghiera, allora può giungergli la Forza. L’uomo deve sempre lavorare su di sé e lo può fare soltanto, quando considera sé stesso imperfetto, quando si rende conto dei suoi errori e debolezze e cerca di deporli. Ogni gradino per il perfezionamento deve essere faticosamente conquistato, perché combattere contro i suoi errori e debolezze richiede una lotta contro sé stesso, contro le sue brame, la sua tendenza verso il mondo, verso la materia, contro i suoi cattivi istinti che rendono difficile all’anima la liberazione dello spirito. E questa lotta non è facile finché il corpo pone ancora delle pretese che sono d’impedimento alla maturità animica. Dapprima però l’uomo deve riconoscere sé stesso; deve sapere che cosa vuole Dio e quanto la sua volontà è ancora rivolta contro la Volontà di Dio; deve sapere che Dio pretende un totale cambiamento nell’amore e deve riflettere che cosa significa un cambiamento nell’amore, che nell’uomo non deve sorgere nessun cattivo pensiero e non dev’essere eseguita nessuna cattiva azione, che ogni moto nel cuore umano dev’essere buono e morbido, tutti i vezzi devono essere combattuti e l’uomo deve educarsi nella mansuetudine, pacifismo, pazienza, misericordia ed umiltà. Deve sempre badare a sé stesso e troverà sempre di nuovo debolezze ed errori quando la prende sul serio con il suo lavoro su di sé, non troverà nessun compiacimento in sé finché dimora sulla Terra, perché sulla Terra non diventerà perfetto, da non aver più nulla da criticare in sé. Deve tendere alla perfezione finché vive, e lo farà solamente finché si rende conto della sua imperfezione attraverso la più severa autocritica ed ha la volontà più ferma di camminare verso l’Alto. Così deve rimanere nella più profonda umiltà e considerare piccolo sé stesso e la sua opera e chiedere più intimamente l’apporto di Grazia, affinché gli arrivi la Forza di Dio e lo renda capace per il lavoro sull’anima, perché Dio dà la Sua Grazia all’umile.

Amen

Cunoașterea de sine.... Munca sufletului.... Milă.... Umilință....

Ființa umană riscă cel mai mult atunci când se supraevaluează, când crede că este foarte avansată în dezvoltarea sa spirituală și nu se recunoaște pe sine. Pentru că atunci îi lipsește smerenia, pe care, totuși, trebuie să o dovedească lui Dumnezeu dacă vrea să primească harul Său pentru a se maturiza mai departe. Doar cei care se cred mici se străduiesc să se ridice, doar cei care se simt slabi cer putere, iar dacă se apropie de Tatăl ceresc în rugăciune cu adâncă smerenie, puterea poate veni la ei. Ființa umană ar trebui să lucreze în mod constant asupra sa și poate face acest lucru numai dacă se vede ca fiind deficitară, dacă este conștientă de defectele și slăbiciunile sale și încearcă să scape de ele. Fiecare pas spre perfecțiune trebuie luptat cu trudă, pentru că lupta împotriva defectelor și slăbiciunilor presupune lupta împotriva propriei persoane, împotriva dorințelor, înclinației spre lume, spre materie, împotriva impulsurilor rele care împiedică sufletul să elibereze spiritul. Iar această luptă nu este ușoară atâta timp cât trupul încă mai face cereri care împiedică maturizarea sufletului. Dar mai întâi, ființa umană trebuie să se recunoască pe sine; trebuie să știe ce vrea Dumnezeu și în ce măsură voința sa se opune încă voinței lui Dumnezeu; trebuie să știe că Dumnezeu cere o schimbare completă spre iubire și trebuie să se gândească la ce înseamnă o schimbare spre iubire.... că în ființa umană nu va mai apărea niciun gând rău și, astfel, niciun gând rău nu va mai putea intra în sufletul său.... ca niciun gând rău să nu se nască în ființa umană și astfel să nu se săvârșească nicio faptă rea, că orice impuls din inima omului trebuie să fie bun și blând, că toate viciile trebuie combătute și că ființa umană trebuie să se educe pentru a fi blândă, pașnică, răbdătoare, miloasă și umilă. El trebuie să se urmărească în mod constant și își va găsi întotdeauna slăbiciuni și defecte dacă este serios în ceea ce privește munca sa de perfecționare.... nu va fi mulțimit de el însuși atâta timp cât va rămâne pe Pământ, pentru că nu va deveni atât de perfect pe Pământ încât să nu mai aibă nimic de criticat la adresa sa. El trebuie să tindă spre perfecțiune atâta timp cât trăiește, și o va face doar atâta timp cât este conștient de imperfecțiunea sa prin cea mai strictă autocritică și are cea mai fermă voință de a se înălța.... Și astfel trebuie să rămână în cea mai adâncă smerenie și să se considere pe sine și lucrarea sa mici și să ceară cu atât mai sincer acordarea harului, pentru ca puterea de la Dumnezeu să ajungă la el și să-i permită să ducă la bun sfârșit lucrarea de îmbunătățire a sufletului său, căci Dumnezeu dă harul Său celor smeriți....

Amin