• Indietro

L’Anima – Portatrice di tutte le Opere di Creazione

Le sostanze dell’anima risultano nella loro composizione una formazione costruita estremamente fine che sembrerebbe magnifica all’uomo se la potesse vedere, perché non esiste nulla di ciò che non vi sia in questa forma. Quello che l’intera Creazione ha da mostrare, si trova in infinito rimpicciolimento nell’anima, perché le singole sostanze hanno vivificato ogni Opera di Creazione, con ciò anche conservata ogni forma da loro vissuta che perciò si moltiplica anche attraverso costante unificazione e l’immagine complessiva cambia e si perfeziona continuamente. La capacità di comprensione dell’uomo non sarebbe sufficiente di immaginarsi tutte queste Opere di Creazione, ma sopraffatta dalla Saggezza e Onnipotenza del Creatore contemplerà un giorno l’immagine che gli rivela la più magnifica delle Meraviglie. L’Opera di Creazione minima e insignificante cela in sé di nuovo migliaia di Creazioni in miniatura, che a loro dimostrano di nuovo tutto ciò che è rappresentato nella grande Opera di Creazione di Dio. L’anima umana però è portatrice di queste Creazioni, cioè è costituita da innumerevoli sostanze di cui ognuna ha già compiuto il suo compito nella Creazione e perciò ha potuto unirsi per l’ultimo grande compito, di concludere come anima umana il cammino terreno infinitamente lungo. Non esiste nessuna Opera di Miracolo nell’intera grande Creazione di Dio che è formata così magnificamente come l’anima umana. Ed è una conferma della sua perfezione quando l’anima può contemplare se stessa come in uno specchio e poi riconosca la sua propria magnificenza, cioè lei stessa si vede nella Luce più raggiante in forma e figura mille volte moltiplicata e quindi l’auto contemplazione significa per lei indicibile felicità perché la vista dell’intera Opera di Creazione è per lei qualcosa di sconvolgente Bellezza. E non finirà mai con le sue contemplazioni, perché l’immagine si forma sempre di nuovo, appaiono sempre di nuovo nuove Opere di Creazione che sembrano sempre più magnifiche, perché le Magnificenze di Dio non conoscono fine e perciò nemmeno ciò che l’Amore di Dio offre alle Sue creature che sono perfette che stanno quindi nella Luce. Loro percepiranno sempre e continuamente il Suo Amore e vivono perciò anche sempre e continuamente dell’accresciuta felicità. Non ci sarà fine, nessun limite di ciò che all’occhio spirituale è concesso di vedere. E nulla rimarrà esistente in modo statico, ciò che significa per l’essere uno stato di felicità, ma questo stato di felicità aumenta costantemente, cosa che premette costante mutamento di ciò che viene offerto all’occhio spirituale dell’essere.

Amen

Sufletul - purtător al tuturor lucrărilor de creație....

Compoziția substanțelor sufletului are ca rezultat o structură extrem de fin construită, care ar părea magică pentru ființa umană dacă ar putea să o vadă. Căci nu există nimic care să nu fie prezent în această structură.... Ceea ce are de arătat întreaga creație se găsește într-o infinită micșorare în suflet, deoarece substanțele individuale au însuflețit fiecare operă a creației, astfel că ele păstrează și fiecare formă pe care au trăit-o, care, prin urmare, se măresc printr-o continuă fuziune, iar imaginea de ansamblu se schimbă și se perfecționează mereu. Capacitatea omului nu ar fi suficientă pentru a-și imagina toate aceste opere ale creației, dar copleșit de înțelepciunea și atotputernicia Creatorului, el va contempla într-o zi tabloul care îi va dezvălui cele mai minunate glorii. Cea mai mică și mai discretă lucrare a creației conține din nou mii de creații în miniatură, care la rândul lor arată tot ceea ce este reprezentat în marea lucrare de creație a lui Dumnezeu. Dar sufletul uman este purtătorul tuturor acestor creații, adică este compus din nenumărate substanțe, fiecare dintre ele îndeplinindu-și deja sarcina în creație și, prin urmare, i s-au permis să se unească pentru a forma ultima mare lucrare.... pentru a încheia lungul parcurs nesfârșit pe Pământ ca suflet uman. Nu există nici un miracol în întreaga mare creație a lui Dumnezeu care să fie atât de extrem de magnific modelat ca sufletul uman..... Și este o dovadă a perfecțiunii sale atunci când sufletul se poate privi pe sine ca într-o oglindă și își recunoaște propria glorie, adică atunci când se vede pe sine în cea mai strălucitoare lumină în mii de forme și chipuri și astfel auto-observarea înseamnă pentru el o fericire de neconceput, deoarece vederea întregii opere a creației este pentru el ceva copleșitor de frumos. Și nu se va sfârși niciodată cu contemplațiile sale, pentru că mereu și mereu imaginea se remodelează, mereu și mereu apar noi opere de creație care par tot mai încântătoare, pentru că gloriile lui Dumnezeu nu au sfârșit și astfel nici ceea ce oferă iubirea lui Dumnezeu creațiilor Sale, care sunt perfecte, de aceea ele stau în lumină.... Ele vor simți mereu și mereu iubirea Sa și, prin urmare, vor experimenta și ele o fericire mereu și mereu în creștere.... Nu va exista niciun sfârșit, nicio limitare a ceea ce ochiul spiritual poate contempla.... Și nimic nu va rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă o stare de fericire pentru ființă, dar această stare de fericire va fi în mod constant sporită, ceea ce presupune o schimbare constantă a ceea ce este oferit ochiului spiritual al ființei....

Amin