• Retour

Pour mûrir il ne suffit pas de vivre correctement....

Si vous réfléchissez au fait que, après la mort de votre corps, les actes d’amour seuls ont un effet pour votre âme, et qu’au royaume spirituel, toutes vos intentions, considérations et actions terrestres n’apporteront aucun avantage à votre âme, alors vraiment vous ne mèneriez pas votre vie terrestre dans une telle indifférence.... même si vous accomplissez les devoirs que la vie terrestre exige de vous, même si vous faites tout, du point de vue terrestre, pour mener une vie correcte aux yeux des hommes.... Chacune de vos activités est sans valeur pour ce qui seul est immortel.... votre âme.... Car celle-ci ne peut emmener aucun bien terrestre acquis sur la terre, tout le savoir terrestre reste en arrière, tous les trésors terrestres et toute réputation de la personne est sans valeur au moment où l’âme entre dans l’au-delà, pauvre en biens spirituels. Seuls, les aspirations spirituelles et les actes d’amour rapportent à l’âme des trésors spirituels qui sont impérissables….

Et combien souvent les hommes sont satisfaits d’eux-mêmes en vivant simplement d’une manière correcte, mais en comptant seulement leurs actions terrestres ou un certain ordre dans leur façon de vivre, sans prendre en considération que le but de la vie terrestre est autre que de produire du bien-être physique.... ils ne prennent pas en considération que tous les faits et gestes d’un homme doivent être portés par l’amour, qu’il faut qu’ils soient motivés par l’amour pour, après la mort du corps, être utiles pour l’âme. Et si maintenant vous faites attention à vous-mêmes, ou à votre entourage et à tout ce qui est fait et dit vous constaterez combien il est rare que cela soit motivé par l’amour, alors vous vous direz que tout est inutile et ne vous sert qu’à atteindre des buts terrestres. Et si vous pouviez ressentir le pauvre état de votre âme comme vous ressentez un malaise physique, vous vous effrayerez, car alors, de votre vie vous n’auriez plus de joie…. Mais votre âme ne peut pas s’exprimer aussi formellement parce qu’alors, ce ne serait encore une fois que par pur égoïsme que vous vous efforceriez de vivre autrement pour n’être pas plongé dans ce malaise-là chaque jour et chaque heure – et alors une telle aspiration ne vous servirait à rien. Il vous faudrait alors réfléchir sur la valeur qu’a pour vous tout ce que vous avez atteint sur terre, sachant bien que votre séjour ici n’est point éternel.... Mais vous ne croyez pas à la pérennité de l’âme, et c’est pourquoi vous êtes si tièdes, et ne tenez pas compte de votre âme. Vous croyez disparaitre au moment de la mort, mais vous vous repentirez profondément de ne pas avoir fait meilleur usage de votre temps sur terre; vous vous repentirez de ne pas avoir cultivé plus l’amour, ce que chacun de vous est à même de faire, parce qu’une étincelle d’amour couve en lui, et il n’a qu’à l’attiser.... Chaque homme fera l’expérience du bienfait qu’une œuvre d’amour faite par son prochain a été pour lui. De la même façon, il pourrait faire du bien à son prochain, et ce ne serait certainement pas à son désavantage, car la satisfaction intérieure qu’éveille en lui son action le motiverait toujours de nouveau à des actions d’amour, et son amour propre diminuerait dans la même mesure qu’augmenterait l’amour du prochain....

Aucun homme ne perd, car ce qu’il donne par amour lui sera restitué mille fois sur la terre ou plus tard au royaume spirituel, et alors il sera suprêmement béat, parce que la phase sur terre n’est que très courte et il doit se vaincre lui-même, tandis qu’au royaume spirituel, l’âme jouira éternellement des richesses qu’elle a acquises sur terre. C’est dans l’indifférence que les êtres humains passent leur vie, assidus dans leur travail terrestre, assidus pour augmenter les biens terrestres, investissant toute leur force vitale dans des actions tout à fait négatives parce qu’il n’est produit que des valeurs qui sont périssables.... Ils ne s’occupent pas de l’impérissable, de leur âme, elle ne connaît pas de tendre sollicitude, elle vit dans le besoin, et puis elle entre dans l’au-delà dans un état misérable parce qu’elle y trouve seulement ce que, sur la terre, l’amour de l’homme lui a rapporté.... Et si cette vie a été menée sans amour, alors l’âme manque de lumière et de force, et elle aura un sort torturant, car elle n’aurait pu mûrir sur terre que par des actions d’amour....

Et voilà pourquoi les hommes ne devraient pas dire : « Mais je ne fais rien de mal.... » Il faut que pendant sa vie sur terre l’homme fasse de bonnes actions nées de l’amour, voilà la seule chance pour entrer sans remords dans le royaume de l’au-delà, même s’il n’a pas encore atteint un haut degré d’amour ; il pourra certes l’atteindre dans l’au-delà, pourvu seulement qu’une fois la lumière ait été allumée pour que l’âme n’entre pas dans le royaume spirituel dans un état de complet assombrissement....

Amen

Modul corect de viață nu este suficient pentru maturizare...

Dacă v-ați gândi că numai faptele de iubire au efect asupra sufletului vostru după moartea trupului și că toată voința, gândirea și acțiunile pământești nu aduc acestui suflet nici un avantaj în împărăția spirituală, atunci cu adevărat nu ați trece prin viața pământească cu atâta indiferență.... Și dacă, de asemenea, vă îndepliniți cu credință îndatoririle pe care vi le cere viața pământească, chiar dacă faceți tot ce este pământesc pentru a duce o viață corectă în fața oamenilor.... Orice acțiune nu are nicio valoare pentru ceea ce este nepieritor.... pentru sufletul vostru.... pentru că sufletul nu poate lua cu el nici un bun pământesc dobândit pe Pământ, toate cunoștințele pământești rămân în urmă, toate comorile pământești și toată reputația persoanei este lipsită de valoare dacă sufletul intră în împărăția de dincolo sărac în bunuri spirituale. Numai strădania duhovnicească și faptele de iubire fac ca sufletul să câștige comori duhovnicești care sunt veșnice.... Și oamenii sunt adesea conștienți de valoarea lor atunci când pur și simplu duc un mod de viață corect, dar se referă doar la acțiunile lor pământești sau la o anumită ordine în condițiile lor de viață, și nu se gândesc că scopul vieții pământești este altul decât acela de a promova bunăstarea trupului.... Ei nu iau în considerare faptul că toate acțiunile unei persoane trebuie să fie susținute de iubire, că trebuie să fie motivate de iubire ca să fie valoroase pentru suflet după moartea trupului. Iar dacă acum vă acordați atenție la voi înșivă sau la cei din jur, la tot ceea ce se face și se spune, doar că rar dragostea este cauza lor, atunci va trebui să vă spuneți că totul este inutil și vă servește doar pentru a atinge scopuri pământești. Și v-ați înspăimânta dacă ați simți nenorocirea sufletului vostru ca pe un disconfort fizic, căci atunci nu ați mai putea fi fericiți cu viața voastră.... Dar sufletul vostru nu se poate exprima atât de vizibil, pentru că atunci nu ați face decât să vă străduiți din nou, din egoism, să duceți o altă viață pentru a nu mai simți zilnic și din oră în oră acel disconfort, iar o astfel de strădanie ar fi de asemenea inutilă. Dar ar trebui să vă gândiți la valoarea tuturor realizărilor pământești pentru voi, din moment ce știți că șederea voastră pe acest Pământ nu este veșnică..... Dar voi nu credeți în supraviețuirea sufletului, și de aceea sunteți atât de călduți și nu vă amintiți de sufletul vostru. Credeți că ați murit odată cu momentul morții. Credeți că v-ați stins odată cu momentul morții și într-o zi veți regreta amarnic că nu ați folosit mai bine timpul petrecut pe Pământ; veți regreta că nu ați cultivat mai mult iubirea, ceea ce fiecare dintre voi poate face pentru că în el strălucește o mică scânteie de iubire pe care trebuie doar să o aprindă.... Fiecare persoană va experimenta în sine și beneficiul unei opere de iubire care îi este făcută din partea unui semen.... Și astfel, ar putea face și el însuși acest bine pentru aproapele său și cu siguranță nu ar fi în dezavantajul său, căci satisfacția interioară cu privire la acțiunile sale nu ar face decât să-l stimuleze la fapte de iubire mereu noi, iar iubirea de sine ar scădea în aceeași măsură în care crește iubirea față de aproapele.... Nici o ființă umană nu pierde, pentru că ceea ce dăruiește din iubire va primi înapoi de o mie de ori pe Pământ sau într-o zi în împărăția spirituală și atunci va fi extrem de fericită, pentru că timpul pe Pământ este foarte scurt, unde se va depăși pe sine, în timp ce sufletul din împărăția spirituală se poate bucura veșnic de bogățiile pe care le-a dobândit pe Pământ. Oamenii trăiesc cu indiferență, creând cu nerăbdare lucruri pământești, sporind cu nerăbdare bunurile pământești, folosindu-și toată vitalitatea pentru o activitate complet negativă, pentru că nu se creează decât valori trecătoare.... din neputința sufletului lor.... dar nu-i dau atenție și nu au nici o preocupare pentru iubire, trebuie să trăiască în lipsuri și apoi intră în împărăția de dincolo într-o stare mizerabilă unde vor găsi doar ceea ce i-a adus (iubirea) ființei umane de pe Pământ.... Iar dacă acea viață a fost fără iubire, atunci sufletul este lipsit de lumină și de putere și are o soartă chinuitoare, căci nu se poate maturiza pe Pământ decât prin lucrarea iubirii.... De aceea, oamenii nu ar trebui să spună: "La urma urmei, eu nu fac rău....". Ființa umană trebuie să facă fapte bune, născute din iubire, în viața pământească, numai atunci poate intra în împărăția de dincolo fără să se autoironizeze, chiar dacă nu a ajuns încă la un grad înalt de iubire, atunci cu siguranță îl va putea atinge în lumea de dincolo, numai că lumina trebuie să se fi aprins o dată, pentru ca sufletul să nu intre în împărăția spirituală în întuneric total....

Amin