• Retour

L'orgueil spirituel et son danger

L'orgueil spirituel est le plus grand mal, parce que dépasser celui-ci demande la plus grande force. Et vu que l'homme qui est spirituellement orgueilleux appartient encore totalement à l'adversaire, il ne demandera jamais à Dieu l’apport de Force et restera lié jusqu'à ce que son cœur se soit changé en humilité, chose qui demande presque toujours plus d'un chemin terrestre, donc nécessite une nouvelle relégation dans la matière. L'orgueil spirituel est le mal héréditaire de celui qui est tombé dans l’abîme par arrogance. Celui-ci ne renoncera pas à son orgueil spirituel même pas dans l'Eternité, et donc il entreprendra la voie vers le Père seulement lorsqu’il se sentira si petit et bas et inerme que maintenant il demande la Force qui lui est offerte. Et cela s’applique aussi à sa suite qui s'arrête dans l'orgueil spirituel, qui ne veut pas se plier sous la Volonté de Dieu, qui donc ne veut reconnaître au-dessus d’elle aucun « Dieu », qui en tant qu’homme est si pleinement convaincu de sa propre valeur qu'il n'accepte pas les enseignements spirituels, qu’il croit n’avoir besoin d'aucune Aide qui peut lui être prêtée de la part d'un Pouvoir Supérieur. La pleine absence de foi et l’orgueil spirituel marcheront toujours ensemble parce que l'homme ne veut reconnaître aucun Dieu, et donc la Force de se libérer de ce mal héréditaire ne pourra jamais lui affluer, et le prochain n’a aucune influence sur lui, parce qu'il se croit supérieur à tout ce qu’exige la « foi » qui touche la région spirituelle. Parler à ces hommes et leur transmettre la Parole de Dieu réussit rarement, parce qu'ils sont constamment sous l’influence de l'adversaire de Dieu qui veut tenir sa suite séparée de Dieu, pour que lui-même ne soit pas affaibli dans son pouvoir et dans sa vigueur qu’il croit posséder dans sa suite. Il doit venir une grande misère terrestre et corporelle sur un homme qui est spirituellement orgueilleux, pour qu'il ressente en lui le sentiment de faiblesse qui pourrait changer ses pensées ; il doit reconnaître qu'il n'est rien et qu’il ne peut rien changer par sa nature humaine, et ce sentiment de manque doit lui donner à réfléchir. Alors il renonce lentement à son arrogance, et c’est une Grâce d'une inimaginable signification lorsque l'homme est mis dans de telles situations de vie de sorte qu’il se rende compte de sa faiblesse et de ses manques et puisse en tirer les conséquences. Mais il est toujours laissé à sa libre volonté, raison pour laquelle l’adversaire peut toujours exercer son influence et alors l’homme peut rejeter aussi les pensées qui se lèvent en lui. Mais le monde de la Lumière lutte pour son âme pour le préserver du sort d’une nouvelle relégation, et si seulement il réussit à ce qu'un homme reconnaisse avant sa mort sa totale faillite et qu’il reconnaisse encore avant sa mort un Pouvoir au-dessus de lui, alors il peut encore être aidé dans l'au-delà et n'aura même pas besoin de refaire le parcours à travers la Création entière. Alors il aura réussi à se libérer de la domination de l'adversaire, bien que l'âme ait à lutter très durement dans le Règne de l'au-delà pour arriver à la Lumière qui lui brillait souvent sur la Terre mais qu'elle n'avait pas acceptée. Toutefois Dieu a Compassion de chaque âme et Il n’y renonce pas. Mais l'homme a la libre volonté et seulement celle-ci détermine le sort de l'âme lorsqu’elle a abandonné le corps terrestre.

Amen

Aroganța spirituală și pericolul ei....

Mândria duhovnicească este cel mai mare rău, căci pentru a o învinge este nevoie de cea mai mare putere. Și, întrucât ființa umană care este arogantă din punct de vedere spiritual aparține încă pe deplin adversarului, nu va apela niciodată la Dumnezeu pentru acordarea de putere și va rămâne legată până când inima sa se va schimba în smerenie.... ceea ce, de obicei, necesită mai mult decât o schimbare pământească, astfel că este nevoie de o nouă izgonire în materie. Aroganța duhovnicească este răul moștenit de cel care a căzut din aroganță până în adânc. El nu va renunța la aroganța sa spirituală nici în veșnicii și, de aceea, va lua calea Tatălui doar atunci când se va simți atât de mic, de josnic și de neputincios încât acum cere putere, care îi va fi dată și atunci. La fel și adepții săi, care rămân aroganți din punct de vedere spiritual, care nu vor să se plece în fața voinței lui Dumnezeu, care, prin urmare, nu vor să recunoască un "Dumnezeu" deasupra lor, care, ca ființă umană, sunt atât de convinși de valoarea ego-ului lor încât nu acceptă nici o instrucțiune spirituală, încât nu cred că au nevoie de ajutorul care le poate fi oferit de o putere superioară. Lipsa totală de credință și aroganța spirituală vor merge întotdeauna mână în mână, iar pentru că ființa umană nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu, nu va putea primi niciodată puterea de a se elibera de acest rău moștenit, iar semenii săi nu au nici o influență asupra sa, deoarece se consideră superiori la tot ceea ce presupune "credința", care ajunge pe teritoriul spiritual. Adresarea acestor oameni și transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu către ei are rareori succes, deoarece ei se află în mod constant sub influența adversarului lui Dumnezeu, care dorește, de asemenea, să-și țină adepții separați de Dumnezeu, pentru ca el însuși să nu fie slăbit în puterea și tăria sa, pe care crede că o are în adepții săi. Marile greutăți pământești și fizice trebuie să se abată asupra unei persoane arogante din punct de vedere spiritual, astfel încât să observe sentimentul de slăbiciune din interiorul său, care i-ar putea schimba gândurile; trebuie să realizeze că nu este nimic și că nu poate schimba nimic în virtutea naturii sale umane, iar acest sentiment de inadecvare trebuie să-l facă să reflecteze. Atunci va renunța încet-încet la aroganța sa.... de aceea este un har de o importanță nemaiîntâlnită atunci când ființa umană este pusă în astfel de situații în viață în care devine conștientă de slăbiciunea și inadecvarea sa și poate trage consecințele de pe urma acesteia. Cu toate acestea, liberul său arbitru îi este întotdeauna lăsat, motiv pentru care adversarul își va exercita întotdeauna influența, iar el poate la fel de bine să respingă gândurile care se nasc în el. Dar și sufletul său va fi luptat de lumea luminii pentru a-l proteja de soarta unei noi interdicții.... și dacă ele reușesc doar să facă ființa umană să recunoască umilința sa totală înaintea morții sale și că recunoaște o putere asupra sa înainte de moarte.... Atunci el poate fi ajutat în continuare în lumea de dincolo și nu trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație.... Atunci va fi reușit să se elibereze de sub stăpânirea adversarului, deși sufletul va trebui să lupte din greu în împărăția de dincolo pentru a ajunge la lumina care a strălucit adesea pentru el pe Pământ, dar care nu a fost acceptată. Cu toate acestea, Dumnezeu are milă de fiecare suflet și nu-l dă uitării.... Dar ființa umană are liberul arbitru, și numai acesta determină soarta sufletului atunci când părăsește trupul pământesc....

Amin