• Retour

Autres traductions:

Développement de l’âme.... Esprit originel....

Pendant chaque période d’évolution, du spirituel arrive à maturité ; parfois une seule période peut suffire pour qu’en passant par les créations le spirituel monte suffisamment pour pouvoir s’incarner en tant qu’homme et réussir la dernière épreuve de volonté. Mais plusieurs périodes peuvent être nécessaire pour spiritualiser des substances très durcies si leur résistance est telle que le développement vers le haut ne progresse que lentement et que l’existence en tant qu’homme sur terre risque de faire retomber dans la profondeur le spirituel. Car tout dépend du libre arbitre, de la bonne volonté qui doit être éprouvée pendant le stade d’homme.

Mais dans un premier temps, ce libre arbitre est lié.... Certes, pendant leur long trajet par les différents ouvrages de la création sur la terre, les particules de spirituel durci sont soustraites à la volonté de l’adversaire de Dieu.... Pourtant, les substances individuelles ne sont pas à même de se mouvoir selon leur libre arbitre, mais elles sont commandées par la volonté de Dieu, c’est à dire qu’elles suivent leur course de développement en se pliant à des « Il faut », elles sont sous la volonté de Dieu Qui assigne sa tâche à tout être primordial habitant un ouvrage de création. En remplissant cette tâche sous la loi d’il faut, ils montent peu à peu, c'est-à-dire que leur résistance se desserre, ils exécutent un parcours de service leur permettant peu à peu d’atteindre l’état où le libre arbitre peut leur être rendu. Et cette course de développement exige un changement toujours réitéré de la forme extérieure.... c’est une lente montée conforme aux lois naturelles donc un assujettissement à la volonté de Dieu, bien que sous une certaine coercition, mais qui, à la longue, ne fait que procurer du soulagement à l’être, et un jour, la liberté où il pourra de nouveau penser, vouloir, et agir selon son libre arbitre.

Et si l’être spirituel doit retourner à Dieu, ce passage par les ouvrages de la création ne peut être évité. Par sa défection, il s’est tant éloigné de Dieu qu’il ne pourrait jamais annuler cette distance lui-même, et il ne serait jamais lâché par l’adversaire de Dieu pour revenir, si Dieu n’arrachait pas l’être primordial à ce dernier dans le but de le bannir dans les formes de la matière, dans les créations sur cette terre. Toutefois du fait que le spirituel déchu avait suivi volontairement l’adversaire de Dieu dans la profondeur, l’adversaire a des droits sur lui…. Mais Dieu possède un droit identique, car les êtres sont issus de Sa force. Ainsi, leur libération par Dieu de la domination de l’adversaire est légitime, mais en revanche, ce dernier possède le droit d’influencer de nouveau le spirituel quand celui-ci fait son chemin sur terre en tant qu’homme. Et dans ce but, il faut que le spirituel gagne de nouveau un degré de maturité où il soit capable de faire usage de sa volonté pour se décider pour son Seigneur.

Mais l’être primordial ne peut pas être mis dans cet état par Dieu d’un seul coup, il faut qu’il effectue la remontée par degrés, de la même façon qu’il est descendu dans les profondeurs, il lui faut abandonner peu à peu sa résistance, et celle-ci ne peut pas être brisée de force. Cela demande des transformations innombrables, en passant du règne des roches par le règne des plantes à celui des animaux pour enfin arriver à l’homme.... Au fur et à mesure des échanges de formes extérieures, la résistance s’affaiblit, car à l’état d’« il faut », l’être a rendu un service lui rapportant une transformation toujours plus légère. Cependant, le péché de la défection de Dieu est si infiniment grand que la distance de Lui est également démesurée, ce qui signifie qu’il faut des transformations innombrables pour amoindrir cette distance, pour atteindre enfin de nouveau la proximité de Dieu, et là il ne faut plus que l’ultime détermination du libre arbitre pour que l’être spirituel se dégage de la dernière forme.... Et que l’être retourne au Père, Dont il est issu.Tout ce processus de développement dans les créations de la terre est une lutte ininterrompue.... L’être primordial cherche à briser la forme extérieure, parce qu’il la ressent comme une chaîne, mais en même temps, chaque fois il ressent le brisement comme un bienfait, à quelque degré de maturation qu’il soit arrivé.... Et pour cette raison, la lutte que vous autres hommes pouvez observer dans le règne des animaux n’apparaît cruelle qu’à vos yeux, tandis que chaque fois tout animal ressent de nouveau le changement de forme extérieure comme un soulagement. C’est pourquoi Dieu admet, et même veut, que le faible cède au fort, que le fort puisse terminer la vie du faible, et que par là, il rende service à l’être primordial qui continue alors son développement. Donc, tant que l’être vit sous la loi d’« il faut », tout est défini par la volonté de Dieu, sa fin comme sa transformation nouvelle.... Mais dès que l’être est arrivé au stade d’homme, et que le libre arbitre lui est restitué, la volonté de Dieu se retire.... Par la suite, des lois sont données à l’homme, et il doit s’y conformer pour réussir sa vie.... D’un côté, il est assujetti aux lois de la nature, de l’autre côté, la volonté de Dieu lui est présentée, et il faut qu’il s’y plie si le développement doit progresser et être achevé, car le but est d’être libéré de toute forme extérieure et d’entrer en esprit libre dans le royaume de la lumière.... de rentrer à la maison paternelle, auprès de Dieu, d’où l’être fut jadis issu....

Amen

Traducteurs

Dezvoltarea sufletului.... Spirit original....

În fiecare perioadă de dezvoltare, spiritualul se maturizează, iar o singură perioadă poate fi de asemenea suficientă pentru ca spiritualul să se înalțe atât de mult prin creații încât să se poată întrupa ca ființă umană și să treacă cu succes ultimul test al voinței.... Dar pentru această spiritualizare a substanțelor sufletești împietrite pot fi necesare și mai multe astfel de perioade, dacă rezistența lor este atât de mare, încât dezvoltarea ascensională nu se desfășoară decât lent și chiar existența ca ființă umană reprezintă un pericol ca substanța spirituală să se scufunde din nou în abis. Pentru că liberul arbitru este decisiv, care trebuie testat în etapa de ființă umană. Cu toate acestea, acest liber arbitru este legat în prealabil. Spiritualul împietrit este într-adevăr smuls de Dumnezeu din voia potrivnicului prin acest curs de dezvoltare prin creațiile Pământului.... dar substanțele individuale nu se mai pot mișca acum prin voință liberă, ci sunt controlate de voința lui Dumnezeu, adică își parcurg cursul de dezvoltare într-o stare de constrângere, ele se află sub voința lui Dumnezeu, care le atribuie tuturor ființelor sarcina lor în lucrările de creație. Îndeplinind această sarcină în legea constrângerii, ele urcă încet, adică rezistența lor se slăbește, îndeplinesc un scop util și pot ajunge încet la starea în care li se poate reda liberul arbitru. Iar acest curs de dezvoltare necesită o schimbare constantă a formei exterioare.... este o ascensiune lentă, este o asimilare în legile naturii și, prin urmare, o subordonare la voința lui Dumnezeu, deși cu o anumită constrângere care, totuși, nu face decât să ajute ființa să se elibereze și este menită să îi ofere din nou libertatea de a gândi, de a dori și de a acționa din nou după propria voință. Iar această cale prin lucrările creației nu poate fi eliminată pentru ca ființa spirituală să se întoarcă din nou la Dumnezeu, de Care s-a îndepărtat atât de infinit prin apostazia sa față de El, încât nu ar putea niciodată să depășească singură această distanță și nici nu ar fi eliberată de adversarul lui Dumnezeu pentru această întoarcere, dacă Dumnezeu nu i-ar smulge ființa tocmai pentru a o izgoni în materie, în creațiile de pe acest Pământ. Adversarul lui Dumnezeu are un drept asupra substanței spirituale căzute, deoarece aceasta l-a urmat de bună voie în abis.... Dar Dumnezeu are același drept pentru că ființele au apărut din puterea Sa. Din acest motiv, Dumnezeu este îndreptățit să le elibereze de sub controlul adversarului, dar în schimb lui i se dă dreptul de a influența din nou spiritualul atunci când acesta trăiește pe Pământ în stare umană. Iar pentru aceasta, ființa spirituală trebuie să fi ajuns din nou la un grad de maturitate în care să fie capabilă să-și folosească voința pentru a decide liber pentru Domnul său. Dar ființa nu poate fi pusă brusc de Dumnezeu într-o astfel de stare, ea trebuie să parcurgă cursul ascendent la fel de treptat cum a făcut-o în adâncuri, trebuie să renunțe încet la rezistență și nu poate fi frântă violent. Iar acest lucru necesită nenumărate modificări de formă, prin lumea de piatră, prin lumea vegetală și animală până la cea umană.... Cu fiecare schimbare a formei exterioare scade și rezistența, pentru că ființa a făcut un serviciu în starea constrânsă, ceea ce îi aduce o modificare de formă tot mai ușoară. Dar păcatul apostaziei față de Dumnezeu este atât de incomensurabil de mare, încât distanța față de El este, prin urmare, și ea incomensurabil de mare, ceea ce înseamnă că sunt necesare nenumărate modificări de formă pentru a reduce această distanță, pentru a se apropia din nou de Dumnezeu, unde acum ca și ultima modificare de formă este necesară doar ultima decizie liberă a voinței să se desprindă din ființa spirituală.... ca ființa să se întoarcă din nou la Tatăl, de la Care a provenit. Și tot acest curs de dezvoltare a creațiilor Pământului este o luptă neîntreruptă.... Ființa caută să frângă forma exterioară pentru că o simte ca pe o piedică, dar simte de asemenea frângerea formei ca pe o binecuvântare de fiecare dată, indiferent de nivelul de maturitate la care a ajuns.... Și de aceea, lupta pe care voi, oamenii, o puteți observa în regnul animal, pare crudă doar pentru ochii voștri, în timp ce fiecare animal simte schimbarea formei sale exterioare ca pe o ușurare. Prin urmare, Dumnezeu permite sau intenționează ca cel slab să cedeze în fața celui puternic, ca cel puternic să pună capăt vieții celui slab și astfel, ca să spunem așa, să servească creaturii pentru a se dezvolta în continuare. Atâta timp cât creatura se află sub legea constrângerii, totul este determinat de voința lui Dumnezeu, inclusiv sfârșitul și noua ei modificare de formă. Dar de îndată ce creatura a ajuns la stadiul de ființă umană și și-a recăpătat liberul arbitru, voința lui Dumnezeu se retrage.... Și apoi, ființei umane i se dau legi pe care trebuie să le respecte pentru ca viața sa pământeană să aibă succes.... Pe de o parte, el este legat de legile naturii, iar pe de altă parte, i se prezintă voința lui Dumnezeu, căreia trebuie să i se supună pentru ca dezvoltarea sa să progreseze și să fie dusă la bun sfârșit, deoarece scopul este de a se elibera de orice formă exterioară și de a intra în împărăția luminii ca un spirit liber.... să se întoarcă la casa Tatălui, la Dumnezeu, de la care ființa a provenit odată....

Amin

Traducteurs