• Retour

État crépusculaire dans l'au-delà

Les âmes qui sont passées dans le Royaume de l'au-delà sans avoir trouvé leur Rédempteur se trouvent dans un épais brouillard si elles ne se trouvent pas dans le règne de l'obscurité, parce qu'elles ont mené un chemin de vie sur la Terre entièrement contraire à Dieu. Mais il existe des hommes qui ne se sont pas rendus coupables d'une injustice directe, leur manque consiste presque toujours dans l'omission de bonnes œuvres, ils ne peuvent être appelés ni bons ni mauvais et donc ils ne sont pas d'esprit trop assombri de sorte que dans l'au-delà ce n’est pas l'obscurité la plus profonde qui les attend. Mais ils ne sont pas aptes pour le Royaume de la Lumière, parce que leurs âmes sont encore enveloppées d'un crépuscule dense, leur connaissance est minimale, compte tenu de leurs rares actes d'amour sur lesquels l'âme peut jeter un regard en arrière. Et la plupart des âmes qui sont rappelées de la Terre se trouvent dans le crépuscule, ce sont des hommes qui semblaient justes dans le monde et qui, malgré cela, ont peu de vraie foi, parce qu'à eux il manquait l'amour sur la Terre. Et pour ces âmes il arrive maintenant un temps de totale désolation, un temps où elles errent solitaires et sont seulement seules avec leurs pensées. Elles ne peuvent rien reconnaître autour d’elles, elles sont aveugles en esprit et elles ne réussissent à rien percevoir sauf elles-mêmes. Mais elles n'ont pas perdu la conscience de soi, elles ont même des pensées tournées vers leur vie terrestre laissée en arrière, mais seulement très peu claires et occasionnelles. Leur état permanent est un état d’errance et de recherche constante, parce que ce qu'elles cherchent, elles ne peuvent pas le trouver, elles cherchent un lieu de tranquillité et une protection, parce que dans la vie terrestre elles ne se le sont pas conquis. D’une certaine manière elles ont été des parasites sur la Terre, elles ont vécu sans s'acquitter du vrai but de l'existence, elles ont toujours seulement pris et jamais rien donné en échange, peu importe si cela est à entendre d’un point de vue terrestre ou spirituel. Elles ne se sont pas conquis des biens spirituels, elles ont exploité la vie terrestre selon leur désir. Elles sont passées à travers la vie terrestre sans réfléchir sérieusement sur son sens et son but et ont mené leur vie terrestre en conséquence. Et c’est ce qu’elles recevront dans le Règne de l'au-delà elles ne trouveront rien, parce qu'elles ne se sont rien conquis qui ait de la consistance dans le Royaume spirituel. Seulement maintenant il s’avérera si on pense à un tel homme d’une manière affectueuse. Parce que chaque chère pensée est un fond solide sur lequel maintenant l'âme peut se déplacer avec une certaine sécurité. Chaque pensée affectueuse crée à l'âme une lueur d’espoir où elle reconnaît son ambiance, même si c’est seulement pour un temps bref, mais cela la stimule à réfléchir, et seulement à travers la réflexion elle peut changer son état en percevant le bénéfice d'une pensée chère, et alors elle commence à se repentir parce qu'elle reconnaît ce qu'elle a manqué de faire sur la Terre. Et selon sa constitution, sa disponibilité et sa résistance, l'état d'une telle âme peut aussi changer vite si elle n'est pas de sentiment entièrement obstiné car alors sa cécité peut durer très longtemps avant que le crépuscule cède sa place à une petite vague de Lumière. Et vu que seulement des pensées affectueuses créent cette amélioration, à une telle âme il doit être offert beaucoup de Force au travers de la prière, elle ne doit pas être laissée à son destin qui prolongerait seulement à l'infini son état sans Lumière, parce que seulement l'amour peut la changer, l’amour qui, dans la vie terrestre, manquait à cette âme est envoyé à une telle âme par le prochain, mais il est accepté par Dieu en substitution pour une telle âme. Ainsi vous les hommes sur la Terre il vous est possible de prêter beaucoup d'aide par votre amour et vous devez toujours tendre mentalement au contact avec les âmes des défunts, vous devez toujours de nouveau leur présenter l'Évangile de l'amour et leur faire savoir que même dans l'au-delà elles peuvent encore s'acquitter de ces deux Commandements : aimer Dieu plus que tout et le prochain comme soi-même. Parce que seulement avec cela elles peuvent entrer en contact avec Jésus Christ, sans Lequel il est impossible pour les âmes d’entrer dans le Royaume de la Lumière. Les âmes qui errent dans le crépuscule, n'ont encore aucun contact avec Jésus Christ, elles n'ont pas encore trouvé la Libération, ni dans quel but elles demeuraient sur la Terre, mais elles peuvent le trouver encore dans l'au-delà, si elles ne veulent pas se précipiter dans l'abîme. Les âmes qui marchent dans le crépuscule n'ont pas encore été poussées dans l'abîme, elles ont encore facilement la possibilité de trouver le chemin du Royaume de la Lumière, parce qu'après une longue désolation elles sont de nouveau approchées par des êtres de Lumière qui ne se montrent pas comme tels, mais ils les dirigeront sur la voie juste qui mène à Jésus Christ. Et pour qu'elles suivent ces êtres de Lumière, pour qu'elles déposent leur résistance, il est nécessaire de nombreuses prières que vous ne devez pas leur refuser. Elles vous seront éternellement reconnaissantes lorsque avec votre amour vous les empêchez de se précipiter dans l'abîme, lorsque vous les aidez pour qu'elles se retrouvent hors de la lumière crépusculaire dans le Royaume de la Lumière, parce qu'avec votre prière affectueuse vous les préservez d'une rétrogradation, leurs âmes s'assouplissent et deviennent plus malléables, et elles trouveront la Libération au moyen de Jésus Christ qui Seul pardonne tous ceux qui pensent à Lui et L’invoquent.

Amen

Starea crepusculară în lumea de dincolo....

În ceață densă sunt sufletele care trec în împărăția de dincolo fără să-și fi găsit Răscumpărătorul, dacă nu intră în împărăția întunericului, fiindcă au dus pe Pământ un mod de viață cu totul opus lui Dumnezeu. Dar există oameni care nu se fac vinovați de nicio greșeală directă, a căror infracțiune constă în cea mai mare parte în omiterea faptelor bune, care nu pot fi numiți răi și nici buni și care, prin urmare, nu sunt atât de întunecați în spirit încât să-i aștepte întunericul cel mai adânc în lumea de dincolo. Și totuși, nici ei nu sunt autorizați pentru împărăția luminii, pentru că sufletele lor nu sunt încă receptive la lumină, sufletele lor sunt încă învăluite într-un crepuscul dens, cunoașterea lor este destul de minimă, depinzând de faptele de iubire la care un suflet poate privi înapoi. Și în această împărăție a crepusculului se află cele mai multe suflete care sunt chemate departe de Pământ.... Oameni care păreau neprihăniți în lume și totuși au puțină credință dreaptă pentru că le-a lipsit dragostea pe Pământ. Și pentru aceste suflete va veni un timp de pustiire totală.... un timp în care rătăcesc singure și sunt singure doar cu gândurile lor. Ele nu pot recunoaște nimic în jurul lor, sunt oarbe în spirit și nu pot percepe nimic în afară de ele însele, dar nu au pierdut conștiința ego-ului, au și gânduri despre viața lor pământească trecută, însă doar foarte vag și intermitent.... Starea lor permanentă este o continuă rătăcire și căutare, pentru că ceea ce caută nu pot găsi.... un loc de odihnă și siguranță, pentru că nu l-au dobândit în viața pământească. Erau, ca să zic așa, niște paraziți pe Pământ, care trăiau fără să îndeplinească scopul corect al existenței, care luau mereu și nu dădeau nimic în schimb.... indiferent dacă acest lucru este de înțeles pământesc sau spiritual.... Ele nu au dobândit bunuri spirituale, ci s-au folosit de viața pământească după dorința lor. Ele au trecut prin viața pământească fără să se gândească serios la sensul și scopul lor și fără să-și conducă viața pământească în mod corespunzător. Și tot așa sunt înzestrate în împărăția de dincolo; nu găsesc nimic, pentru că nu au dobândit nimic care să dureze în împărăția spirituală. Abia acum devine clar dacă o astfel de persoană gândește cu dragoste.... Căci fiecare gândire plină de iubire este ca o temelie fermă pe care sufletul se poate mișca acum cu o anumită siguranță.... Fiecare gând de iubire creează o rază de speranță pentru suflet, în care acesta își recunoaște mediul înconjurător, chiar dacă doar pentru o scurtă perioadă de timp, dar îl stimulează să reflecteze și doar prin reflecție starea lui se poate schimba, simțind beneficiul unei amintiri iubitoare, începând să se pocăiască pentru că recunoaște ceea ce a ratat pe Pământ.... Și, în funcție de natura sa, de voința și de rezistența sa, starea unui astfel de suflet se poate de asemenea schimba în curând, dacă doar nu este complet împietrit în minte și atunci orbirea sa poate dura extrem de mult timp înainte ca amurgul să facă loc unui mic val de lumină.... Și cum numai gândurile de iubire pot aduce această îmbunătățire, unui astfel de suflet trebuie să i se dea multă putere de mijlocire, nu trebuie lăsat în voia sorții, ceea ce nu ar face decât să-i prelungească la nesfârșit starea fără lumină, căci numai iubirea îl poate schimba, iubire care îi este trimisă de semeni, iubire de care sufletul însuși a fost lipsit în viața pământească, dar care este acceptată de Dumnezeu ca substitut pentru un astfel de suflet.... Dar este posibil ca voi, oamenii de pe Pământ, să oferiți mult ajutor prin dragostea voastră, și ar trebui să păstrați mereu contactul mental cu sufletele celor decedați, să le recitați în mod repetat Evanghelia iubirii și să le explicați că trebuie să îndeplinească aceste două porunci și în lumea de dincolo, să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși.... Pentru că numai în acest fel vor putea intra în contact cu Iisus Hristos, fără de care este imposibil pentru orice suflet să intre în împărăția luminii. Sufletele care rătăcesc în penumbră nu au luat încă contact cu Iisus Hristos, nu au găsit încă răscumpărarea în scopul pentru care au rămas pe Pământ, dar trebuie neapărat să o obțină încă în lumea de dincolo dacă nu vor să se scufunde în abis.... Sufletele care trăiesc în crepuscul nu au fost încă împinse în abis, ele au încă posibilitatea de a găsi cu ușurință calea spre împărăția luminii, căci după o lungă coborâre vor fi îndrumate de fiecare dată pe calea cea bună de ființe de lumină care, totuși, nu se arată ca atare.... care nu se recunosc ca atare, indicând calea cea bună care duce la Iisus Hristos. Și pentru ca ele să urmeze aceste ființe de lumină, pentru ca ele să renunțe la rezistența lor, este nevoie de multă mijlocire pe care nu trebuie să o refuzați sufletelor. Vă vor fi veșnic recunoscătoare dacă le veți împiedica cu iubirea voastră căderea în abis, dacă le veți ajuta să găsească drumul din crepuscul în împărăția luminii, căci prin mijlocirea voastră iubitoare le veți proteja de decădere, sufletele lor vor deveni mai moi și mai supuse și vor găsi și ele răscumpărarea prin Iisus Hristos, Care iartă pe oricine ce numai își aduce aminte de El și Îl cheamă....

Amin