• Retour

Autres traductions:

La Veille Noel de 1958 la Naissance de Jésus

Le Salut est venu d'en haut. Combien de lèvres prononcent cela, et combien de fois le cœur n’y participe pas, et l'homme ne réfléchit pas une fois sérieusement à ce qu'a signifié la Descente de Jésus Christ sur la Terre. Un Enfant Était né, dont l'Âme est descendue du Règne de la Lumière, parce que dans cet Enfant Dieu Lui-Même a voulu S’incorporer. L’Enfant Jésus Était un Homme, né de Marie, la Vierge qui L'avait conçu de la Force de l'Esprit. L'Homme Jésus commençait Sa vie terrestre comme chaque autre homme, mais les phénomènes qui accompagnaient Sa Naissance n’étaient pas ceux d'un homme normal, mais ils indiquaient qu’une Enveloppe extraordinaire cachait un petit Enfant extraordinaire, qui devait être l'Enveloppe de l'Éternelle Divinité, qui pouvait Se manifester seulement dans un Homme pur, sans péché, comme l'Etait l’Enfant Jésus. Parce que Celui-ci avait à s'acquitter d'une Mission d'une Signification si grande que pour celle-ci les conditions qui l’entouraient étaient inhabituelles. Dieu Lui-Même voulait prendre Demeure dans ce Bambin Jésus, et Il a choisi pour Lui une Forme qui Était immaculée et cachait aussi une Âme immaculée, dans laquelle maintenant l'Éternelle Divinité pouvait prendre Demeure pour accomplir l'Œuvre de Libération pour l'humanité entière. Le fait que Dieu Lui-Même soit descendu sur la Terre, était une Œuvre de très grande Miséricorde, parce que la Terre gisait dans la plus profonde obscurité ainsi que tous les habitants de la Terre, ils étaient dominés et torturés par le prince de l'obscurité, et ils languissaient sous la pression de la non-liberté dans le péché et dans le tourment. Et Dieu savait cette misère qui pesait sur Ses créatures qui, autrefois, s’étaient librement séparées de Lui et, s’étaient emmêlées dans une obscurité toujours plus profonde, elles ne trouvaient plus aucune porte de sortie et criaient pour un Sauveur, pour qu'Il les libère. Dieu a entendu leur appel et leur a envoyé Son Fils sur la Terre, un Être aussi procédé de Son Pouvoir et de Son Amour, qui est resté dans Sa plénitude de Lumière, lorsque Ses frères eux-mêmes tombaient en bas dans l'obscurité. L'Âme de Jésus Était adonnée à Dieu dans un très grand Amour, mais Il aimait aussi Ses frères tombés et voulait les aider au retour dans la Maison du Père, parce qu'Il savait que seulement en Présence de Dieu il y avait le bonheur et la béatitude et loin de Lui la misère, le tourment et l’obscurité. Jésus connaissait les deux situations et Son Amour pour les malheureux l'a incité à s'offrir Lui-Même à Dieu en Sacrifice, pour expier la faute du péché qui était incommensurablement grande et qui n’aurait jamais pu être expiée par le spirituel devenu pécheur. Mais une Âme pure, sans péché, voulait Se sacrifier pour leurs péchés, pour éteindre la faute et pour donner Satisfaction à la Justice de Dieu ; parce que l'Ame était Amour. L'Amour Était Dieu. Dieu ou l'Amour remplissait l'Homme Jésus, de sorte qu’il pouvait accomplir une Œuvre nécessitant les plus grandes souffrances et tourments pour ses frères tombés. Et ainsi Dieu Lui-Même est descendu sur la Terre en Jésus et a assumé une Forme humaine qui remplissait toutes les conditions pour cacher en elle l'Éternelle Divinité Elle-Même, sans devoir disparaître. Le Bambin Jésus Était rempli d'Amour, et tout ce qui entrait dans Son Rayon d'Amour, était rempli dans le cœur de chant d'amour, de louanges et de remerciements, parce qu'à la mangeoire du Bambin venaient seulement des hommes dont le cœur était pur et adonné à Dieu et qui donc percevaient aussi l'Amour que rayonnait le Bambin, et ils s’enflammaient dans un ardent amour pour l'Enfant Jésus. Certes, les processus autour de la Naissance de Jésus sont seulement encore considérés comme une légende, mais celui qui est rempli de l'Esprit de Dieu, dont l'esprit est réveillé, sait aussi que tout est Vérité ce que celle-ci s'est encore conservée parmi les hommes comme savoir de la Naissance de Jésus. Des miracles sur Miracles se produisaient autour de l'Enfant Même, dans la nature, dans le Ciel et sur la Terre et tous les Anges dans les Cieux pliaient le genou devant Celui Qui s'incorporait dans le Bambin Jésus, de sorte que l’homme et l’animal étaient saisis de la plus sainte crainte et faisaient silence lorsque se déroulait le Miracle le plus grand, la Venue en tant qu’Homme de Dieu en Jésus. Et celui qui a l'esprit réveillé, son cœur prononcera aussi avec conviction les mots : «Le Salut est venu d'en haut....» Parce que sur Lui rayonne la Splendeur d'Amour du Sauveur Jésus Christ, il fait partie de ceux pour qui le Sauveur est venu sur la Terre, il fait partie des rachetés, pour lesquels il a été accompli l'Œuvre de Miséricorde sur la Croix, parce qu'il voulait que lui aussi fut racheté du péché et de la mort. Et celui-ci ne parlera pas seulement avec les lèvres de la Naissance du Christ, mais dans son cœur il suivra en pensées tout ce qui s'est déroulé dans cette nuit, lorsque la Lumière du monde est descendue sur la Terre, lorsque le Bambin Jésus a vu la Lumière du monde. Et il se joindra au chant de louange : «Paix sur la Terre et bienveillance aux hommes qui sont de bonne volonté».

Amen

Traducteurs

Nașterea lui Hristos....

Mântuirea a venit de sus.... Câte buze pronunță acest lucru și cât de des inima este neimplicată în el, în măsura în care omul nici măcar nu se gândește serios la ceea ce înseamnă coborârea lui Iisus Hristos pe Pământ. S-a născut un copil al cărui suflet a coborât din împărăția luminii pentru că Dumnezeu a vrut să se întrupeze în acest copil. Pruncul Iisus a fost o ființă umană, născută din Maria, Fecioara, care l-a conceput prin puterea spiritului..... Ființa umană Iisus și-a început cariera pământească ca orice altă ființă umană, însă fenomenele care au însoțit nașterea Sa nu au fost cele ale unei ființe umane obișnuite, ci au indicat că un înveliș extraordinar a adăpostit și un copil extraordinar.... că acesta era destinat să fie învelișul divinității veșnice, care nu se putea manifesta decât într-o ființă umană pură, fără păcat, așa cum era copilul Iisus. Pentru că trebuia să îndeplinească o misiune de o importanță atât de mare încât condițiile necesare pentru aceasta erau de asemenea neobișnuite. Dumnezeu Însuși a vrut să locuiască în acest prunc Iisus și a ales o formă imaculată, care conținea și un suflet imaculat, în care Dumnezeirea eternă putea acum să locuiască pentru a împlini lucrarea de răscumpărare pentru întreaga omenire. Faptul că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ a fost o lucrare supremă de milă, căci Pământul zăcea în întunericul cel mai adânc și toți locuitorii Pământului la fel, ei erau conduși și încătușați de prințul întunericului și lâncezeau în păcat și chinuri sub presiunea robiei. Și Dumnezeu știa despre necazurile creaturilor Sale care, odată ce se despărțiseră de bună voie de El și, prinse într-un întuneric tot mai adânc, nu mai găseau o cale de ieșire și strigau după un Mântuitor care să le elibereze. Dumnezeu a auzit strigătul lor și le-a trimis pe Fiul Său pe Pământ.... o ființă care, la fel, a ieșit din puterea și iubirea Sa, care a rămas în plinătatea Sa de lumină atunci când frații Săi s-au aruncat în întuneric. Sufletul lui Iisus era devotat lui Dumnezeu într-o imensă iubire, dar îi iubea și pe frații săi căzuți și voia să-i ajute să se întoarcă în casa Tatălui, pentru că știa că numai în prezența lui Dumnezeu este fericire și beatitudine, iar în depărtarea de El este adversitate, chin și întuneric. Iisus cunoștea ambele condiții, iar dragostea Sa pentru cel nenorocit L-a determinat să Se ofere pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu pentru a plăti vina păcatului, care era nemăsurat de mare și care nu ar fi putut fi plătită niciodată de păcătosul însuși. Dar un suflet curat, fără vină, a vrut să se sacrifice pentru păcatele lor pentru a răscumpăra vina și pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că sufletul a fost dragoste.... Dragostea a fost Dumnezeu.... Dumnezeu sau iubirea l-a umplut pe omul Iisus, astfel încât a vrut să împlinească o lucrare de cea mai mare suferință și chin pentru acei frați căzuți. Și astfel, Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ în Iisus și a luat o formă umană care îndeplinea toate cerințele pentru a adăposti în Sine Însuși Eternul Dumnezeu, fără a trebui să piară.... Pruncul Iisus era plin de iubire și tot ceea ce intra în raza Sa de iubire era plin de iubire, laudă și mulțumire în inima sa, căci numai oamenii cu inima curată și devotată lui Dumnezeu veneau la ieslea pruncului și, prin urmare, simțeau și ei iubirea pe care pruncul o emana și ardeau de dragoste arzătoare pentru pruncul Iisus. Deși evenimentele legate de nașterea lui Iisus sunt considerate doar o legendă, oricine este plin de spiritul lui Dumnezeu, al cărui spirit este trezit, știe că tot ceea ce a supraviețuit ca și cunoaștere printre oameni despre nașterea lui Iisus este adevăr. Minuni peste minuni au avut loc în jurul Pruncului Însuși, în natură, în Ceruri și pe Pământ, iar toți îngerii din ceruri și-au plecat genunchii în fața Celui care S-a întrupat în pruncul Iisus, așa cum oamenii și animalele au fost cuprinși de cea mai sfântă admirație și tăcere atunci când a avut loc cea mai mare minune, întruparea lui Dumnezeu în Iisus. Și cel al cărui spirit este trezit, inima lui va pronunța și ea cu convingere cuvintele: "Mântuirea a venit de sus....". Pentru că actul de iubire al Mântuitorului Iisus Hristos strălucește și asupra lui, el face parte dintre cei pentru a căror mântuire a venit Mântuitorul pe Pământ, el face parte dintre cei răscumpărați pentru care s-a săvârșit lucrarea de milă pe cruce, pentru că a vrut să fie răscumpărat din păcat și moarte. Și nu va vorbi doar cu buzele sale despre nașterea lui Hristos, ci va urmări în inima sa tot ceea ce s-a întâmplat în acea noapte când lumina lumii a coborât pe Pământ, când a văzut pruncul Iisus lumina lumii. Și se va alătura imnului de laudă: "Pace pe pământ și bunăvoință oamenilor de bunăvoință....".

Amin

Traducteurs