• Retour

Le monde de l’esprit et le monde terrestre

Le monde matériel terrestre et le monde spirituel céleste sont aux antipodes l'un de l'autre, leurs exigences vis-à-vis des humains sont totalement opposées. Jamais un être humain ne peut satisfaire les deux, il doit choisir sans condition un seul de ces mondes.

Evidement, le Royaume spirituel ne peut dispenser que des biens spirituels, et cela dans des conditions opposées aux exigences de ce monde. Tandis que ce monde matériel offre des trésors aux hommes selon leur désir. Mais les désirs des hommes du monde sont à l'opposé des exigences du Royaume spirituel, dans la mesure où priorité est donnée au bien-être matériel, rendant difficile, sinon impossible l'élan de l'âme vers le Royaume spirituel. Car l'âme doit accéder aux exigences du Royaume spirituel, donc parvenir à la maitrise de soi-même ainsi que de toutes les séductions et tentations de ce monde.

Deux mondes sont ainsi mis en concurrence, et l'homme doit choisir entre les deux. Chaque monde exige constamment le renoncement à l'autre. L’affrontement continuel entre le corps charnel et l’âme spirituelle, et les deux mondes ne cessent d’influencer constamment l’homme. En principe c’est l'âme qui doit décider, si sa propre évolution est plus importante, que celle du bien-être du corps charnel pour la durée de sa vie sur terre.

Le Royaume spirituel dote l’âme de dons précieux très variés, dont elle ne peut mesurer la valeur ici-bas en tant qu'homme, dons éternels, richesse de l'âme qu'elle pourra utiliser pour son propre bonheur dans le Royaume spirituel céleste.

Le monde offre également des trésors au corps charnel, cependant ils sont éphémères et ne peuvent être emportés dans le Royaume spirituel. Ils disparaissent, tout comme le corps charnel, dès que l'âme le quitte pour passer de ce monde dans le Royaume spirituel. Et comme l'âme ne peut être dotée sur terre que d'un seul royaume, elle se retrouve pauvre au Royaume spirituel, si elle n'a rendu hommage qu'au monde matériel terrestre. Mais l'abandon volontaire des biens terrestres lui octroie d’office la possession des biens spirituels, car elle ne se sépare des premiers que lorsque l'AMOUR agit en elle, car autrement c'est l'envie des biens terrestres qui prédomine. Là où l'amour s'est éveillé, l'âme recherche le Royaume spirituel, alors consciemment ou inconsciemment elle délaisse les biens matériels terrestres.

C'est ainsi que chaque être humain doit choisir lors de sa vie sur terre son aspiration et son but, le monde terrestre ou le royaume spirituel. Et selon sa décision, une fois sa période probatoire sur terre passée, elle aura scellé son sort dans le royaume spirituel qui sera la richesse ou la pauvreté, la félicité ou la misère. Mais la félicité céleste exige le renoncement total à tout ce qui est éphémère sur terre.

Amen

Lumea spirituală și lumea pământească în opoziție....

Lumea pământească și împărăția spirituală sunt în opoziție una față de cealaltă și, prin urmare, cerințele lor față de ființa umană sunt, de asemenea, de natură opusă, iar ființa umană nu poate niciodată să facă dreptate ambelor cerințe, ci trebuie să se supună necondiționat cerințelor unei singure lumi. Este de înțeles că împărăția spirituală nu poate împărți decât bunuri spirituale, și aceasta în condiții care contrazic dorința lumii, în timp ce lumea oferă comori pământești oamenilor care se conformează dorinței sale. Dorința lumii se opune însă cerințelor împărăției spirituale în măsura în care pune pe primul plan plăcerile fizice și confortul fizic și face dificilă sau complet imposibilă lupta sufletului pentru împărăția spirituală. Căci sufletul trebuie să îndeplinească cerințele împărăției spirituale și să facă trupul înclinat spre aceeași dorință, dar acest lucru necesită renunțarea la dorințele pământești. Și astfel, două lumi se confruntă una cu cealaltă, iar ființa umană este pusă în fața alegerii lumii pe care o va alege. Și o lume va cere întotdeauna predarea celeilalte lumi, trupul sau sufletul va trebui să vorbească, adică sufletul trebuie să decidă dacă propria-i modelare este mai importantă pentru el decât confortul trupului pe durata vieții sale pământești ca ființă umană. Împărăția spirituală îi oferă daruri de un fel delicios, pe care nu le poate măsura în întreaga lor valoare ca ființă umană, dar care sunt veșnice și care înseamnă pentru suflet o bogăție pe care acesta o poate folosi în împărăția spirituală pentru propria fericire. Lumea oferă cu siguranță și comori trupului, dar acestea sunt trecătoare și nu pot fi preluate în împărăția spirituală. Ele trec așa cum trece și trupul când sufletul trece din lumea pământească în împărăția spirituală. Și, din moment ce nu poate fi întreținut decât de o singură împărăție pe Pământ, el este acum sărac în bunuri în împărăția spirituală dacă a adus omagiu lumii pământești. Predarea bunurilor pământești în liberul arbitru îi aduce în mod inevitabil posesia bunurilor spirituale, deoarece el renunță la primele doar atunci când în el este activă iubirea, altfel dorința pentru bunurile pământești este predominantă. Iar acolo unde dragostea s-a trezit, sufletul tinde inconștient spre împărăția spirituală și face abstracție de bunurile pământești. Și astfel, sufletul ființei umane este pus în fața alegerii de a face din lumea pământească sau din împărăția spirituală scopul eforturilor sale în timpul vieții sale pământești. Iar în funcție de decizia sa, soarta sa în împărăția spirituală, în care intră, este atunci când perioada de probă pe Pământ a expirat pentru el.... Bogăție sau sărăcie, beatitudine sau o stare jalnică.... Dar fericirea presupune depășirea a tot ceea ce este pământesc, adică trecător....

Amin