• Retour

La grandeur de la faute empêche l'entrée dans l'Au-delà – La Relégation

La grandeur de la faute dont l'humanité s'est chargée, croît de jour en jour, et tous les hommes qui exécutent ou approuvent des actions auxquelles il faut nier tout amour pour le prochain doivent être appelés coupables. Là où règne la haine et le désamour, là les hommes pèchent, parce qu'ils transgressent l’Ordre divin, parce qu’ils enfreignent les Commandements de l'amour pour Dieu et pour le prochain. Et ainsi avec chaque action mauvaise ils augmentent leur faute et se rendent coupables s’ils n'abhorrent pas une telle action, mais y consentent. Les hommes ne pensent pas aux conséquences, mais ils devront de toute façon les prendre sur eux, sur la Terre ou dans l'au-delà, et vu que la faute atteint l'incommensurable, elle ne peut pas être éteinte ni sur la Terre ni dans l'au-delà, parce que le temps terrestre est bref, et dans l'au-delà le développement vers le Haut peut se dérouler seulement à un degré déterminé, et ce degré ne peut plus être atteint par les hommes qui se rendent coupables dans la mesure où ils commettent quotidiennement et à tout instant de nouvelles actions dans le désamour. Et donc ils doivent continuer à rester sur cette Terre, ils ne peuvent pas entrer dans le Royaume spirituel après leur mort, mais leur mort signifiera seulement un changement de leur forme extérieure, leurs âmes recevront d’autres enveloppes et continueront à évoluer sur la Terre seulement dans un état totalement lié. Parce que par leur très grande faute ils ont mal utilisé leur liberté et sont arrivés dans une captivité atroce d’où ils ne peuvent pas se libérer eux-mêmes. Mais la grandeur de la faute demande une expiation et étant donné que dans le Royaume spirituel ils devraient languir et souffrir pendant l'Éternité s'ils voulaient devenir libre de leur grande faute, alors au travers d’une Œuvre de Miséricorde Dieu a créé une autre possibilité, pour expier cette faute et tendre en même temps à nouveau vers la liberté, à l'âme il est offert une liberté renouvelée de la volonté, même si cela arrive après un temps infiniment long. Mais dans l’état d'obligation elle sera de toute façon poussée à une activité qui signifie en même temps un développement vers le Haut, alors que dans l'au-delà, dans le Règne spirituel il manque toute Force à la substance animique et même la volonté pour l'activité est totalement paralysée du fait de sa faute. Donc même l'Œuvre apparemment la plus cruelle du divin Créateur est une Œuvre d'Amour pour le spirituel mort qui a agrandi sa faute de nombreuses fois au travers d’actions contre Dieu qu’il a exécutées sur la Terre dans la libre volonté. Tant que les hommes ne reviennent pas et ne se changent pas en amour, ils accumulent faute sur faute sur eux et les conséquences sont épouvantables, parce qu'elles attirent inévitablement le Jugement de Dieu et le privent aussi de toute liberté. Parce qu'ils doivent expier selon la Justice divine, ils doivent prendre sur eux toutes les conséquences, ils doivent répéter encore une fois le parcours à travers toute la Création, jusqu'à ce qu’il leur soit donné de nouveau la libre volonté, pour pouvoir l’utiliser pour la libération définitive de la forme.

Amen

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin