• Retour

Le suicide – le sort dans l'au-delà

Le chemin de la chair doit être mené à son terme, c'est-à-dire que chaque être doit vivre l'incarnation en tant qu’homme. Il ne peut pas abréger prématurément son chemin terrestre ou bien l'interrompre au moyen de sa volonté. Mais dans le stade de la libre volonté, comme homme, il peut employer sa libre volonté et donc terminer arbitrairement sa vie terrestre comme homme, sans qu'il en soit entravé. Mais les conséquences d'une telle intervention dans la Volonté divine sont horribles. Un tel homme est encore immature, c'est-à-dire qu’il lui manque la connaissance, autrement il ne ferait pas cela car il se prive lui-même d'une grande Grâce, celle de pouvoir travailler encore sur son être jusqu’à ce que Dieu Lui-Même termine sa vie. La connaissance de son action malheureuse vient cependant dans au-delà, et son repentir est indescriptible. Lorsque la vie est terminée par la Volonté de Dieu, même si l'homme est encore jeune et immature pour l'Éternité, c’est que Dieu reconnaît la nécessité de cela, et le terme de la vie terrestre est un Acte de Grâce, pour éviter un danger pour l'âme ou bien pour donner à cette âme une possibilité dans l'au-delà qui augmente en peu de temps l'état de sa maturité. La terminaison de la vie est cependant une grande rétrogradation du point de vue spirituel ; parce que tout à coup l'être est sans force pour travailler sur lui, et son amélioration dépendra de la grâce des êtres de Lumière ou bien des hommes, c'est-à-dire que jusqu’à ce que ceux-ci l'assistent, il restera sur la même marche d'imperfection dans l’éternité. L'âme doit en venir dans l'au-delà seulement à une connaissance qui fait jaillir un état de repentir qui est indescriptible. Si maintenant l'âme est de bonne volonté, alors elle utilise chaque occasion pour être active dans le service, mais sa lutte est indescriptiblement difficile. Elle doit continuer à porter également la souffrance terrestre à laquelle elle voulait échapper, même dans l'au-delà ; ce qu’elle a rejeté lui est encore inéluctablement attaché et cela la tourmente d’une manière indescriptible. Mais Dieu n'est pas sans Miséricorde vis-à-vis d'une telle âme qui a dédaigné Sa Volonté, si l'âme n'est pas entièrement obstinée. Après un temps qui semble à l'âme infiniment long, elle sera mise, même dans l'au-delà, devant des tâches dont l'accomplissement lui procurera un allègement de sa situation. Et maintenant elle doit de nouveau faire devenir active sa volonté. Si elle est prête à tourner son aide vers des âmes souffrantes dans l'au-delà, alors elle connaît vite une amélioration considérable de sa situation. Mais cela peut parfois arriver seulement après le temps de sa vraie vie terrestre établie par Dieu, de sorte qu’elle n'a pas abrégé arbitrairement ce chemin terrestre et est restée dans son état de souffrance qui lui semblait insupportable sur la Terre, jusqu’à ce que Dieu ait pitié de cette âme. Son intervention dans la Volonté divine a donc été totalement inutile, elle l’a privé de la Grâce du mûrissement sur la Terre, mais elle n'a en rien terminé les tourments de l'existence terrestre, et donc ces âmes sont très à plaindre, parce qu’avant qu'elles soient libérées, il se passe beaucoup de temps, et la conscience d'avoir rejeté la Grâce de Dieu est si atroce pour l'âme qu’elle s'arrête dans l'au-delà dans un état regrettable. De telles âmes ont particulièrement besoin de la prière des hommes. Seul l'amour des hommes sur la Terre peut atténuer leurs tourments et leur transmettre la Force d'améliorer leur sort au moyen de leur volonté, dès lors que l'âme dans l'au-delà est de bonne volonté pour servir et après un temps qui semble infiniment long elle peut améliorer son séjour sans Lumière, qui est naturellement son sort jusqu'à ce que l'Amour et la Grâce de Dieu la libère de celui-ci.

Amen

Sinuciderea.... Soarta în lumea de dincolo....

Calea trupului trebuie să fie parcursă, adică fiecare ființă trebuie să trăiască și prin întruparea ca ființă umană. Ea nu poate scurta sau întrerupe parcursul pământesc în prealabil prin voința sa. Cu toate acestea, în stadiul de liber arbitru, ca ființă umană, își poate folosi liberul arbitru și, prin urmare, își poate încheia viața pământească ca ființă umană, în mod autonom, fără a fi împiedicată să facă acest lucru. Dar consecințele unei astfel de intervenții în voința divină sunt îngrozitoare. O astfel de persoană este încă imatură, adică îi lipsește cunoașterea, altfel nu ar face acest pas, ceea ce o privează de un mare har.... pentru a putea lucra la ființa sa și mai departe, până când Dumnezeu Însuși îi va pune capăt vieții. Cu toate acestea, conștientizarea faptei sale nefericite îi vine în lumea de dincolo, iar remușcările sale sunt de nedescris. Dacă viața se termină prin voia lui Dumnezeu, deși ființa umană este încă tânără și nu este matură pentru veșnicie, atunci Dumnezeu recunoaște necesitatea acestui lucru, iar sfârșitul vieții pământești este un act de har, fie pentru a evita un pericol pentru suflet, fie pentru a oferi acestui suflet o oportunitate în lumea de dincolo care îi sporește starea de maturitate într-un timp scurt. Dar încetarea forțată a vieții este un mare pas înapoi din punct de vedere spiritual, deoarece ființa este brusc neputincioasă să lucreze asupra ei însăși și dependentă de harul ființelor de lumină sau al oamenilor, adică, dacă aceștia nu o ajută, va rămâne pentru totdeauna la același nivel de imperfecțiune. Mai întâi, sufletul trebuie să ajungă la această cunoaștere în lumea de dincolo, ceea ce declanșează o stare de remușcare de nedescris. Dacă sufletul este acum dispus, el folosește orice ocazie pentru a fi activ în slujire, dar lupta sa este de nedescris. El trebuie, ca să spunem așa, să continue să suporte în lumea de dincolo suferința pământească de care a vrut să scape; ceea ce a aruncat se agață de el neschimbat și îl chinuie de nedescris. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este lipsit de milă față de un astfel de suflet care a ignorat voința Sa, cu condiția ca sufletul să nu fie complet împietrit. După o perioadă de timp care pare infinit de lungă pentru suflet, acesta va fi confruntat și cu sarcini în lumea de dincolo, a căror îndeplinire îi va ușura situația. Iar acum trebuie să lase voința sa să devină din nou activă. Dacă este dispus să ajute sufletele suferinde de dincolo, va recunoaște în curând o îmbunătățire notabilă a situației sale. Dar acest lucru se poate întâmpla uneori numai după timpul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa pământească efectivă, astfel încât el să nu fi scurtat în mod arbitrar acest parcurs pământesc și să trebuiască să rămână în starea sa de suferință, care i s-a părut insuportabilă pe Pământ, în lumea de dincolo până când Dumnezeu se va îndura de suflet. Prin urmare, intervenția sa în voința divină a fost complet inutilă, l-a privat de harul maturizării pe Pământ, dar nu a pus capăt în niciun caz chinurilor existenței pământești și, prin urmare, aceste suflete sunt de compătimit, pentru că durează mult timp înainte de a fi răscumpărate, iar conștientizarea faptului că a renunțat la harul lui Dumnezeu este atât de chinuitoare pentru suflet, încât acesta rămâne într-o stare jalnică în lumea de dincolo. Astfel de suflete au nevoie în mod special de rugăciunea oamenilor. Numai dragostea oamenilor de pe Pământ le poate ușura chinul și le poate da puterea de a-și îmbunătăți soarta prin voința lor, prin faptul că sufletul este dispus să slujească în lumea de dincolo și astfel i se permite să-și schimbe locuința fără lumină după un timp aparent nesfârșit, ceea ce este de înțeles că este partea sa (destinul?) până când dragostea și harul lui Dumnezeu îl răscumpără din ea....

Amin