• Retour

Incinération, processus de dissolution accéléré

Tout va à la rencontre de la dissolution, parce que tout doit parcourir le chemin de développement vers le haut. Si maintenant le spirituel se sépare de la matière, alors il a dépassé cette dernière ; mais le spirituel n’est pas toujours mûr et parfait, car cela nécessite plus de quelques enveloppes terrestres et alors il prend de nouveau demeure dans une nouvelle forme qui est purement matérielle. Mais si maintenant l'âme, le spirituel dans l'homme, sort du corps, sa formation terrestre est finie, c'est-à-dire que l'âme s’échappe de sa dernière forme sur la Terre, pour entrer maintenant allégée de toute matière dans un nouveau Règne, qui est totalement différent de la Terre. Maintenant le corps, la dernière forme terrestre, est exposé à la dissolution, c'est-à-dire que les substances spirituelles dont est formé le corps terrestre – étant donné qu’il est constitué avec de la substance animique originelle qui se trouve encore dans le stade initial de développement – doivent aussi rejoindre le parcours de développement vers le haut et pour cela s'associer de nouveau aux Œuvres divines de la Création dont le but est justement le développement vers le haut du spirituel. Maintenant cela peut se produire de nombreuses façons, mais il doit toujours lui être donné la possibilité d'une activité de service, donc ces substances doivent s’associer à une Œuvre de Création où elles pourront exécuter une tâche quelconque de service au travers de l'accomplissement de cette tâche, parce que seulement à travers le service la substance animique originelle peut mûrir. S’il est enlevé la possibilité de servir, alors le parcours de développement vers le Haut est interrompu, ce qui signifie pour la substance animique originelle un état extrêmement atroce. La période de souffrance du spirituel peut même être abrégée, mais le spirituel ne remercie pas l'homme qui intervient dans son parcours de développement en l'empêchant de servir. Dès que le corps de l'homme est entravé dans sa dissolution naturelle, par exemple lorsqu’on cherche à accélérer son processus de dissolution au moyen de la crémation du corps, ou bien en utilisant des voies chimique, alors ce spirituel parcourt une voie bien plus douloureuse, et il doit la parcourir parce que ce processus transgresse l'Ordre divin, il est contraire à la destination que Dieu a donné à chaque Œuvre de Création. Cela est une attitude arbitraire des hommes qui ne coïncide pas avec la Volonté divine. Le corps humain doit être confié à la Terre, comme cela est sa destination. «Tu es poussière et tu retourneras en poussière», pour autant que Dieu Lui-Même n’en décide pas autrement au moyen de Son Intervention en Terminant la vie humaine d’une autre manière qu’au travers de la mort naturelle du corps de l'homme. Si l'âme s'est détachée du corps, alors la tâche du corps – donc du spirituel dont est formé le corps – est acquittée quant à son rapport avec l'âme. Mais tant que celui-ci ne s'est pas totalement dissous, il lui est donné encore des possibilités de servir, même si cela apparaît à l'homme peu compréhensible, alors qu’il ne lui incombe plus la moindre activité dans un processus accéléré de dissolution. En conséquence c’est une opinion incroyablement erronée que le corps de l'homme soit associé à l'âme au moyen d'un tel processus de purification. Le spirituel de la forme extérieure a certes la même destination de s'unir un jour avec un nombre incalculable de substances animiques pour parcourir de nouveau, pour ainsi dire, en tant qu’âme humaine le dernier chemin de développement sur la Terre. Mais cela ne se déroule jamais comme les hommes le croient de façon erronée, parce qu'à toute la substance animique originelle il est concédé un temps déterminé pour son développement, que l'homme ne peut pas abréger selon son consentement au moyen d'un processus extérieur, s’il n'exploite pas pleinement l'unique possibilité de développement du spirituel vers le haut, c'est-à-dire qu’au travers de sa manière de vivre, sa juste prédisposition envers Dieu, sa foi et ses activités sincères d'amour conquiert un degré de maturité qui peut abréger le parcours terrestre de l'enveloppe corporelle, mais il doit toujours être confié à la Volonté de Dieu de déterminer quelle tâche de service Il lui assigne encore.

Amen

Ardere.... Proces accelerat de dizolvare....

Totul merge spre răscumpărare pentru că trebuie să urmeze cursul unei dezvoltări superioare. Dacă spiritualul se separă acum de materie, atunci el a depășit-o pe aceasta din urmă; dar spiritualul nu este întotdeauna atât de complet de matur încât să nu mai aibă nevoie de o formă pământească (transformare), și atunci se instalează din nou într-o nouă formă, care este tot materie. Dar atunci când sufletul, substanța spirituală din ființa umană, părăsește trupul, transformarea pământească încetează, adică sufletul scapă de ultima formă de pe Pământ pentru a intra într-o nouă împărăție, care este complet diferită de Pământ, neîngrădită de orice materie. Corpul, ultima formă pământească, este acum expus din nou disoluției, adică substanțele spirituale, din care este format și corpul pământesc, trebuie, întrucât sunt ființe aflate încă în stadiul inițial de dezvoltare, să treacă și ele prin procesul de dezvoltare superioară și, în acest scop, să se alăture din nou lucrărilor divine de creație, al căror scop este tocmai dezvoltarea superioară a spiritualului. Or, acest lucru se poate întâmpla în mai multe moduri, însă trebuie să i se dea întotdeauna posibilitatea unei activități de slujire, astfel că aceste substanțe trebuie să se alăture unei astfel de opere de creație în care trebuie să îndeplinească o anumită sarcină pentru a sluji prin îndeplinirea acestei sarcini, căci ființa nu se poate maturiza decât prin slujire. Dacă i se ia posibilitatea de a sluji, atunci cursul dezvoltării superioare este întrerupt, ceea ce înseamnă o stare extrem de chinuitoare pentru ființă. Timpul de suferință al ființei spirituale poate fi aparent scurtat, dar ființa spirituală nu este recunoscătoare ființei umane care intervine în cursul său de dezvoltare și o împiedică să slujească. De îndată ce corpul uman este împiedicat să se descompună în mod natural, încercând să accelereze procesul de dezintegrare prin ardere sau prin mijloace chimice, această substanță spirituală ia o cale mult mai chinuitoare și trebuie să o urmeze și ea, deoarece acest proces încalcă ordinea divină, scopul pe care Dumnezeu l-a dat fiecărei lucrări a creației. Acesta este un mod arbitrar de a acționa din partea ființelor umane, care nu este în conformitate cu voința divină. Corpul uman trebuie predat pământului, așa cum este destinul său.... "Din pământ ai fost luat, în pământ te vei întoarce", dacă Dumnezeu Însuși nu stabilește încheierea unei vieți umane altfel prin intervenția Sa, într-un alt mod decât prin moartea fizică naturală a ființei umane. Dacă sufletul s-a golit de trup, atunci sarcina trupului.... adică a spiritualului din care este format trupul.... a fost îndeplinită în raport cu sufletul. Dar până când corpul nu s-a dizolvat complet, el mai are încă posibilități de a acționa în mod slujitor, chiar dacă acest lucru pare puțin inteligibil pentru ființa umană, în timp ce nici cea mai mică activitate de slujire a rămășiței nu îi revine unui proces accelerat de dizolvare. Presupunerea că trupul ființei umane se alătură sufletului printr-un proces de purificare realizat în acest fel este, prin urmare, extrem de eronată. Substanța spirituală a formei exterioare are cu siguranță același destin, acela de a se uni într-o zi cu nenumărate substanțe sufletești pentru a parcurge din nou ultimul curs de dezvoltare pe Pământ ca suflet uman. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, așa cum cred în mod eronat oamenii, deoarece pentru dezvoltarea tuturor ființelor este stabilit un anumit timp, pe care ființa umană nu-l poate scurta la discreția sa printr-o procedură exterioară.... dacă nu folosește pe deplin singura posibilitate de dezvoltare spirituală superioară pe Pământ, adică dacă dobândește un grad de maturitate prin modul său de viață, prin atitudinea corectă față de Dumnezeu, prin credință și prin activitate activă de iubire, care poate scurta și ea viața pământească a învelișului fizic, totuși trebuie lăsată întotdeauna în seama voinței lui Dumnezeu, sarcina de slujire pe care i-o atribuie în continuare....

Amin