La arrogancia espiritual es el mayor mal, porque vencerlo requiere la mayor fuerza. Y dado que el hombre, que es espiritualmente altivo, todavía pertenece total y completamente al oponente, nunca pedirá a Dios por fuerza, y permanecerá encadenado hasta que su corazón haya cambiado a la humildad.... lo cual generalmente requiere más que una caminata por la tierra, por tanto, requiere un nuevo destierro en la materia.
La arrogancia espiritual es la herencia de aquel que cayó por arrogancia hacia las profundidades. Este tampoco renunciará su arrogancia espiritual en la eternidad, y es por eso que solo entonces tomará el camino al Padre cuando se sienta tan pequeño, bajo e impotente que ahora pide fuerza, que luego también le será regalada. Y así también lo son sus seguidores, que persisten en la arrogancia espiritual, quienes no quieren inclinarse bajo la voluntad de Dios, quienes por lo tanto tampoco quieren reconocer ningún “Dios” sobre sí mismos, que como personas están tan plenamente convencidas del valor de sí mismas que no aceptan ninguna enseñanza espiritual, que creen que no necesitan ninguna ayuda que les pueda brindar un poder superior.
La falta total de fe y la arrogancia espiritual siempre irán juntas, y debido a que el hombre no quiere reconocer ningún Dios, la fuerza nunca fluirá hacia él para liberarse de este mal hereditario y el semejante no tiene influencia sobre él, porque piensa que está encima de todo lo que la “creencia” presupone, lo que entra en el ámbito espiritual. Dirigirse a estas personas y tratar de transmitirles la Palabra de Dios rara vez tiene éxito, porque están constantemente bajo la influencia del oponente de Dios, que también quiere mantener a sus seguidores separados de Dios, para que él mismo no se debilite a sí mismo en su poder y fuerza, que cree que tiene en sus seguidores.
Una gran necesidad terrenal y física tiene que sobrevenir a una persona que es espiritualmente altiva, para que se dé cuenta en sí mismo del sentimiento de debilidad que podría cambiar sus pensamientos; tiene que reconocer que no es nada y que no puede cambiar nada en virtud de su naturaleza humana, y este sentimiento de inferioridad de motivarle a pensar. Entonces, lentamente, abandona su arrogancia.... razón por lo cual es una gracia de una importancia inaudita, cuando una persona se encuentra en tales situaciones de la vida en las que se da cuenta conscientemente de su debilidad e inferioridad y puede sacar las consecuencias de ello.
Pero su libre albedrio siempre le queda a él, por lo cual el oponente siempre ejercerá su influencia y entonces también puede descartar los pensamientos que surjan en él. Pero por parte del mundo de la luz también se luchará por su alma, para protegerle del destino de un nuevo destierro.... Y si solo lo logran, que el hombre antes de su muerte reconoce su completa inferioridad y reconoce un poder sobre sí mismo.... Entonces todavía se le puede ayudar en el más allá, y ya no necesita recorrer de nuevo el camino a través de toda la creación.... Entonces ha logrado liberarse del reinado del oponente, aunque el alma tendrá que luchar duro en el reino del más allá para llegar a la luz, que en tiempos terrenales brillaba a menudo, pero no fue aceptada.
Pero Dios tiene misericordia con cada alma, y no se da por vencido.... Pero el hombre dispone del libre albedrio y esto solo determina la suerte del alma cuando abandona el cuerpo terrenal....
Amén
TraductorMândria duhovnicească este cel mai mare rău, căci pentru a o învinge este nevoie de cea mai mare putere. Și, întrucât ființa umană care este arogantă din punct de vedere spiritual aparține încă pe deplin adversarului, nu va apela niciodată la Dumnezeu pentru acordarea de putere și va rămâne legată până când inima sa se va schimba în smerenie.... ceea ce, de obicei, necesită mai mult decât o schimbare pământească, astfel că este nevoie de o nouă izgonire în materie. Aroganța duhovnicească este răul moștenit de cel care a căzut din aroganță până în adânc. El nu va renunța la aroganța sa spirituală nici în veșnicii și, de aceea, va lua calea Tatălui doar atunci când se va simți atât de mic, de josnic și de neputincios încât acum cere putere, care îi va fi dată și atunci. La fel și adepții săi, care rămân aroganți din punct de vedere spiritual, care nu vor să se plece în fața voinței lui Dumnezeu, care, prin urmare, nu vor să recunoască un "Dumnezeu" deasupra lor, care, ca ființă umană, sunt atât de convinși de valoarea ego-ului lor încât nu acceptă nici o instrucțiune spirituală, încât nu cred că au nevoie de ajutorul care le poate fi oferit de o putere superioară. Lipsa totală de credință și aroganța spirituală vor merge întotdeauna mână în mână, iar pentru că ființa umană nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu, nu va putea primi niciodată puterea de a se elibera de acest rău moștenit, iar semenii săi nu au nici o influență asupra sa, deoarece se consideră superiori la tot ceea ce presupune "credința", care ajunge pe teritoriul spiritual. Adresarea acestor oameni și transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu către ei are rareori succes, deoarece ei se află în mod constant sub influența adversarului lui Dumnezeu, care dorește, de asemenea, să-și țină adepții separați de Dumnezeu, pentru ca el însuși să nu fie slăbit în puterea și tăria sa, pe care crede că o are în adepții săi. Marile greutăți pământești și fizice trebuie să se abată asupra unei persoane arogante din punct de vedere spiritual, astfel încât să observe sentimentul de slăbiciune din interiorul său, care i-ar putea schimba gândurile; trebuie să realizeze că nu este nimic și că nu poate schimba nimic în virtutea naturii sale umane, iar acest sentiment de inadecvare trebuie să-l facă să reflecteze. Atunci va renunța încet-încet la aroganța sa.... de aceea este un har de o importanță nemaiîntâlnită atunci când ființa umană este pusă în astfel de situații în viață în care devine conștientă de slăbiciunea și inadecvarea sa și poate trage consecințele de pe urma acesteia. Cu toate acestea, liberul său arbitru îi este întotdeauna lăsat, motiv pentru care adversarul își va exercita întotdeauna influența, iar el poate la fel de bine să respingă gândurile care se nasc în el. Dar și sufletul său va fi luptat de lumea luminii pentru a-l proteja de soarta unei noi interdicții.... și dacă ele reușesc doar să facă ființa umană să recunoască umilința sa totală înaintea morții sale și că recunoaște o putere asupra sa înainte de moarte.... Atunci el poate fi ajutat în continuare în lumea de dincolo și nu trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație.... Atunci va fi reușit să se elibereze de sub stăpânirea adversarului, deși sufletul va trebui să lupte din greu în împărăția de dincolo pentru a ajunge la lumina care a strălucit adesea pentru el pe Pământ, dar care nu a fost acceptată. Cu toate acestea, Dumnezeu are milă de fiecare suflet și nu-l dă uitării.... Dar ființa umană are liberul arbitru, și numai acesta determină soarta sufletului atunci când părăsește trupul pământesc....
Amin
Traductor