Comparar anuncio con traducción
El camino del desarrollo. El imperativo de la ley. El estado de la libre voluntad
Todo tiene un objetivo y un final... Todo lo que existe está creado de Dios y ha sido fundado para que cumpla con una finalidad. De modo que todo tiene su destino y, de una manera u otra, tiene que servir para cumplir con su propósito. Incluso la Obra de Creación más inferior, el ser viviente más pequeño, tiene su deber con el que tiene que cumplir –in cierto sentido obligado– porque todo lo creado está regido por una ley natural, de modo que no puede actuar de manera ilegal.
Aun así también lo realizado bajo la ley del imperativo es en cierto sentido un servicio realizado, porque siempre redundará en beneficio de otra Obra de Creación - imprescindible para su evolución y su mantenimiento. De modo que en todo el universo no hay nada que no tuviera un objetivo - nada que fuera creado inútilmente.
La única y verdadera finalidad de todo es la liberación de lo espiritual, para lo que contribuye toda la Obra de Creación, conforme el Plan divinamente sabio desde eternidades. Toda la Creación surgió únicamente con la finalidad de la Redención de lo espiritual, y cada Obra individual tiene que corresponder dentro de la ley del imperativo.
Otra cosa es cuando se trata del ser humano - el que también es una Obra de Creación de Dios, pero que en su forma de pensar, querer y actuar no está sometido a la ley del imperativo. El hombre físico –o sea su cuerpo– todavía está sometido a esta ley porque esta forma está hecha de lo espiritual que todavía se encuentra al comienzo de su desarrollo. Pero su alma tiene cierta libertad, pues puede desarrollarse conforme a su propia voluntad; de modo que por parte de Dios no está sometida a aquella ley.
Sin embargo, el desarrollo del alma y su salvación del cautiverio de la materia terrenal dependen de su propia voluntad de obrar en el plan de servir... De modo que también aquí el verdadero objetivo de su existencia en la Tierra es él de servir. Como el alma no está obligada a obrar en el plan de servir, debe desarrollarse en ella el amor - la fuerza motriz más fiable para que empiece a servir en el amor.
Lo que durante tiempos eternos sucedió y fue conseguido bajo la ley del imperativo, ahora debe experimentar su coronación como hombre - y eso con una voluntad totalmente libre... El hombre debe servir en el amor, para que de esta manera se libere completamente del estado de cautividad - un estado que para lo espiritual resulta en una atadura... en una limitación de su abundancia de Fuerza primaria y de Luz primaria...
El alma del hombre puede lograr esta meta todavía en la Tierra, si tan sólo tiene una voluntad seria para esto. Sin embargo, no está obligada a lograrlo dado que Dios le ha dado la libre voluntad, para que se decida libremente entre Él y su adversario que se ha apoderado de ella... de modo que el alma debe arrancarse de sus manos...
Lo de servir en amor es la llave para la liberación de un cautiverio de una duración casi eterna...
6 de mayo de 1951
Lo que conforme a la Voluntad de Dios lo sustancial animado estaba obligado a hacer durante su migración por toda la Creación17, ahora, en el último estadio, lo debe hacer a base de su libre voluntad... pues debe servir por amor... De esta manera comprueba su procedencia divina, porque el amor marca al ser divino - el que vuelve a ser lo que fue en el comienzo, pues vuelve a recuperar lo que dentro de su libre voluntad había renunciado por soberbia.
Nada más que el hombre sirve en el amor, ante Dios su falta está cancelada, porque salió de su estado de pecador y, de nuevo, ha encontrado el camino hacia Dios, de Quien quería separarse. Pues ha reconocido su filiación y desea entrar en la relación correcta con el Padre, y mediante el amor llegará a ser un verdadero niño de Dios...
Pero todo esto debe realizarse por propia voluntad... he aquí una prueba de vida en la Tierra que el hombre tiene que sostener incondicionalmente. El hombre puede alcanzar la meta, porque por la parte de Dios le llega toda clase de Ayuda... pero también puede ser que haya sido en vano el haber hecho todo ese camino de desarrollo –un camino tan largo en este estadio de prescripción obligatoria– eso si él en vez de ascender en su estadio de hombre se queda parado o, igual, su evolución es retrógrada. Entonces, de nuevo, abusa de su libre voluntad; pues no aprovecha las muchas oportunidades que tiene para que mediante ellas pueda lograr la meta, con lo que también tiene que cargar con las consecuencias: Otra migración por toda la Creación...
Una vez también él encontrará su meta; pero el ser mismo es el responsable que determina el tiempo de su cautiverio porque Dios le dio su libre voluntad –la que Él mismo respeta– para que el ser pueda llegar a ser perfecto...
Amén.
Traductor
Curs de dezvoltare.... Legea constrângerii.... Stadiul liberului arbitru....
Nimic nu este fără scop și fără finalitate.... Tot ceea ce există a fost creat de Dumnezeu și adus la existență pentru a îndeplini un scop. Prin urmare, fiecare lucru are și el un scop, trebuie să servească într-un anumit fel pentru a-și îndeplini scopul. Chiar și cea mai mică operă a creației, cea mai mică ființă vie, are o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească și este, ca să spunem așa, obligată să o facă, deoarece tot ceea ce este creat se află sub incidența unei legi a naturii și, prin urmare, nu poate acționa în afara legii. Cu toate acestea, chiar și ceea ce se realizează în temeiul legii constrângerii rămâne, ca să spunem așa, o slujire, deoarece este întotdeauna în avantajul unei alte opere de creație, este necesar pentru crearea și întreținerea acesteia. Astfel, nu există nimic în întregul univers care să nu aibă un scop, care ar fi creat fără scop. Dar scopul și destinul final este eliberarea spiritualului, la care contribuie, așadar, întreaga operă a creației, conform planului divin și înțelept din veșnicie. Numai în scopul răscumpărării spiritualului a luat ființă întreaga creație, iar fiecare lucrare individuală a creației îndeplinește acest scop în legea constrângerii.
Dar este diferit în cazul ființei umane, care este, cu siguranță, tot o operă a creației lui Dumnezeu, dar care nu este supusă legii constrângerii în gândirea, voința și acțiunea sa. Ființa umană exterioară, forma fizică, este încă supusă legii constrângerii, deoarece este încă formată din spiritual, care se află încă la începutul dezvoltării sale. Sufletul său, însă, are o anumită libertate, se poate dezvolta după propria voință și, prin urmare, nu este supus acestei legi de către Dumnezeu. Cu toate acestea, dezvoltarea sa, eliberarea sa din robia materiei pământești, depinde și de voința sa de a fi activ în slujire.... Astfel, slujirea este scopul real al existenței sale pământești. Și, din moment ce nu este forțat să servească, trebuie să se dezvolte în el iubirea, care este cel mai sigur impuls pentru activitatea de slujire. Ceea ce s-a petrecut și s-a realizat în timpuri nesfârșite în legea constrângerii urmează acum să cunoască punctul culminant ca ființă umană, dar în liberul arbitru. Ființa umană ar trebui să slujească în iubire pentru a se elibera astfel complet de starea legată, pe care spiritul o resimte ca pe o cătușă și ca pe o restricție a plenitudinii sale primordiale de forță și lumină. Sufletul ființei umane poate atinge acest țel pe Pământ dacă are voința serioasă de a face acest lucru, însă nu este obligat să îl atingă, deoarece Dumnezeu i-a dat libertate de voință, astfel încât să îl poată alege liber pe El sau pe adversarul Său, care l-a făcut lipsit de libertate și de care, prin urmare, trebuie să se elibereze. Iubirea slujitoare este cheia pentru a ne elibera de închisoarea nesfârșită.... (6.5.1951). Ceea ce ființa trebuia să facă în conformitate cu voința lui Dumnezeu în lungul parcurs al întregii creații, va face acum în ultima etapă a liberului arbitru.... ar trebui să servească din dragoste.... Prin aceasta își dovedește originea divină, căci iubirea modelează ființa divină și se modelează din nou în ceea ce a fost de la început, acceptă din nou ceea ce a renunțat în liberul arbitru din aroganță. De îndată ce omul slujește cu iubire, ofensa sa împotriva lui Dumnezeu este anulată, a ieșit din starea de păcat și a regăsit drumul spre Dumnezeu, de Care voia să se îndepărteze..... (se distanțase) și-a recunoscut calitatea de copil și dorește să intre în relația corectă cu Tatăl, iar prin iubire devine un copil potrivit al lui Dumnezeu.... Dar totul trebuie să se întâmple în liberul arbitru, iar acesta este testul vieții sale pământești pe care trebuie neapărat să-l treacă. Ființa umană poate ajunge la țintă pentru că este ajutată de Dumnezeu în toate privințele, dar poate, de asemenea, să fi parcurs în zadar întregul curs lung de dezvoltare în starea de constrângere dacă, în loc să progreseze în sus în stadiul de ființă umană, stă pe loc sau chiar regresează. Apoi abuzează din nou de liberul său arbitru.... nu se folosește de numeroasele posibilități care i se oferă pentru a atinge scopul și atunci trebuie să suporte și consecințele.... un parcurs reînnoit prin întreaga creație. Odată ce își va atinge cu siguranță țelul, dar ființa însăși determină durata în care va fi legată, căci Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, pe care îl și respectă, pentru ca ea să devină perfectă....
Amin
Traductor