• Volver

Servir o luchar... Diferente propósito del sufrimiento...

En la etapa de libre albedrío el ser no necesita temer al oponente de Dios, si tan solo anduviera en el amor. Entonces lo ha vencido, porque el oponente de Dios es completamente impotente frente el amor. Así el hombre también podría librarse de las tentaciones y de los desafíos, porque estos no tienen ninguna influencia sobre él en cuanto está activo en el amor. Pero este último depende del libre albedrío del hombre, y es por eso que el hombre mismo es la causa de una existencia terrenal que o es lucha constante o amor de siervo. Dios ve el corazón de cada uno, y deja venir sobre el ser humano lo que necesita, pero como también deja en falta, quien no necesita Su ayuda, de Su consuelo y de Su aliento, porque interiormente está contra Él, es decir, que no practica el amor, que proclama su voluntad orientada hacia Dios...

El amor y Dios son uno y, por lo tanto, una persona que ama también está conectada con Dios y ahora también debe ser superior al oponente de Dios. Si el hombre está dispuesto a estar activo en el servicio del amor al prójimo, no será tan oprimido por las tentaciones del mundo; ya las ha superado en cierta medida, lo que no le impide, sin embargo, que debe sufrir porque se supone que el sufrimiento lleva a al hombre a Dios que todavía tiene una voluntad que está alejada de Dios, sino que también debe purificar al hombre que se esfuerza por Dios. Pero el sufrimiento se siente de manera diferente en estas dos etapas.

El primero se rebela al respecto porque todavía no quiere doblegarse a un poder que le restringe en disfrute de la vida... sigue buscando el mundo y siente cada sufrimiento como un abandono, como una falta de disfrute de la vida y por lo tanto una compulsión que no reconocer. Y puede ser necesario mucho sufrimiento antes de que se haya rendido, y tal lucha es obra del oponente de Dios, que todavía busca con el mundo y sus alegrías ganar al hombre, que le pone todas estas cosas ante sus ojos para fortalecer su anhelo al respecto y así apartarlo de Dios. Sin embargo, si el hombre está activo en el amor, entonces el sufrimiento sólo le sirve para la perfección, para la maduración de su alma, entonces el adversario de Dios tiene poco poder sobre él, entonces se aparta del mundo, y por medio del sufrimiento se conecta cada vez más estrechamente con Dios.

Esta diferencia debe ser reconocida cuando se considera la diversidad del sufrimiento cuando las personas buenas y malas son afectados por ello... Las personas que están completamente alejadas de Dios y las que no parecen necesitar el sufrimiento para encontrarlo... El sufrimiento siempre tiene un propósito diferente, pero el propósito final es la unificación con Dios. El mayor peligro para el hombre es la inclinación al mundo y su falta de amor, porque entonces todavía está completamente en el poder de quien quiere arruinarlo. Y luego necesita medios educativos agudos para cambiar. Sólo cuando la inclinación por el mundo decrece puede encenderse en él el amor, y sólo entonces el sufrimiento puede adaptar otras formas, pero no se salva del todo mientras el alma aún no está purificado del todo.

Por eso la práctica del amor al prójimo es decisiva para el grado de su desarrollo, es decisivo para la profundidad del sufrimiento, porque donde se practica el amor y por lo tanto está Dios Mismo allí el sufrimiento será más fácil de soportar porque el hombre puede recibir la irradiación del poder de Dios, y por lo tanto eso no lo deprime. Ya no necesita luchar, sino sólo soportar y esperar la ayuda de Dios, que le quita todo sufrimiento cuando sea el momento. El hombre tiene que servir o luchar correspondiente a su voluntad y su capacidad de amar...

Servir al prójimo le será fácil para él, pero luchar requiere una gran fuerza, si no quiere sucumbir al poder, que usa todo para arrastra su alma a las tinieblas, y que tiene una influencia sobre el hombre mientras anda sin amor, porque entonces aún está muy lejos de Dios. Sólo el amor le libera de este poder, sólo el amor lo hace fuerte, porque el hombre que ama está en unión con Dios y recibe la fuerza de Él para vencer al adversario de Dios...

amén

A sluji sau a lupta.... Scopul diferit al suferinței....

În stadiul liberului arbitru, ființa nu avea nevoie să se teamă de adversarul lui Dumnezeu, dacă doar umbla în iubire. Atunci l-ar fi învins, deoarece adversarul lui Dumnezeu este complet neputincios împotriva iubirii. Astfel, ființa umană putea să se elibereze de tentații și ispite, deoarece acestea nu au nicio influență asupra ei de îndată ce este activă în iubire. Dar aceasta din urmă depinde de voința liberă a ființei umane și, prin urmare, ființa umană însăși este cauza unei existențe pământești care este fie o luptă permanentă, fie o iubire slujitoare. Dumnezeu vede inima fiecăruia și lasă să vină peste om ceea ce are nevoie, dar îl lasă în lipsă și pe cel care nu are nevoie de ajutorul, de mângâierea și de încurajarea Sa pentru că se opune în interior Lui, deci nu practică iubirea care manifestă voința sa îndreptată spre Dumnezeu.... Iubirea și Dumnezeu sunt una, și astfel o persoană iubitoare este și ea unită cu Dumnezeu și trebuie să fie acum superioară adversarului lui Dumnezeu. Dacă ființa umană este dispusă să fie activă în slujirea iubirii aproapelui, ea nu va fi atât de oprimată de ispitele lumii; într-o anumită măsură, ea le-a depășit deja, ceea ce nu exclude însă faptul că trebuie să suporte suferința, pentru că suferința nu are doar rolul de a conduce spre Dumnezeu persoana care are încă o voință întoarsă de la Dumnezeu, ci pentru că ea are și rolul de a purifica persoana care se străduiește spre Dumnezeu. Dar suferința este resimțită în mod diferit în aceste două etape. Cel dintâi se revoltă împotriva ei pentru că nu vrea încă să se plece în fața unei puteri care îl limitează în bucuria vieții. El caută încă lumea și resimte fiecare suferință ca pe un regres, ca pe o lipsă de plăcere a vieții și, prin urmare, ca pe o constrângere pe care nu vrea să o recunoască. Și poate fi nevoie de multă suferință înainte ca el să se predea, iar o astfel de luptă este opera adversarului care încă mai caută să-l cucerească pe om cu lumea și cu plăcerile ei, care îi ține toate acestea în fața ochilor pentru a-i intensifica dorința pentru ele și a-l face astfel să se îndepărteze de Dumnezeu. Dacă, însă, omul este activ din iubire, atunci suferința îi servește doar pentru desăvârșire, pentru maturizarea sufletului său, atunci adversarul lui Dumnezeu are puțină putere asupra lui, atunci devine îndepărtat de lume și, prin suferință, se atașează tot mai mult de Dumnezeu. Această diferență trebuie recunoscută atunci când se ia în considerare diferența suferinței, când oamenii buni și răi sunt afectați de ea.... Oamenii care sunt încă complet îndepărtați de Dumnezeu și cei care par să nu mai aibă nevoie de suferință pentru a-L găsi.... Suferința are întotdeauna un alt scop, dar scopul final este unirea completă cu Dumnezeu. Cel mai mare pericol pentru om este înclinația sa spre lume și lipsa de iubire, pentru că atunci se află încă complet în puterea celui care vrea să o corupă. Și atunci el are nevoie de mijloace ascuțite de educație pentru a se schimba. Numai atunci când înclinația spre lume se potolește, se poate aprinde în el dragostea și numai atunci suferința poate lua alte forme, dar el nu poate fi complet cruțat atât timp cât sufletul nu este complet purificat. Practicarea iubirii aproapelui este așadar decisivă pentru gradul său de dezvoltare, este decisivă pentru profunzimea suferinței, căci acolo unde se practică iubirea și astfel Dumnezeu Însuși este prezent, suferința va fi de asemenea mai ușor de suportat, deoarece omul poate primi emanația de putere a lui Dumnezeu și de aceea nu îl va deprima. El nu mai trebuie să lupte, ci doar să tolereze și să aștepte ajutorul lui Dumnezeu, care îi va lua orice suferință la momentul potrivit. Omul trebuie să slujească sau să lupte în funcție de voința sa și de capacitatea sa de a iubi. Să slujească îi va fi ușor, să lupte, însă, va avea nevoie de o mare putere, dacă nu vrea să cedeze în fața puterii care folosește totul pentru a-i atrage sufletul în întuneric și care are influență asupra omului atâta timp cât trăiește fără iubire, pentru că și atunci va fi tot departe de Dumnezeu. Numai iubirea îl eliberează de această putere, numai iubirea îl face puternic, pentru că omul iubitor este în unire cu Dumnezeu și își trage puterea de la El pentru a învinge adversarul lui Dumnezeu....

Amin