• Back

Compulsory work.... only works of love are rated....

Only that which was done of one's own free will has eternal value, as soon as it concerns works which are to be valued as works of love. The human being should not ask for reward or retribution when he performs a work of neighbourly love, nor should he merely fulfil a duty and believe that such service will be valued just as much as a deed performed by free will which exceeds the measure of the fulfilment of duty.... Only that which love accomplishes can be valued before God, and true love is always selfless and without calculation. And such works therefore have eternal value, for they have an effect on eternity, they give the soul the maturity which determines its degree of beatitude, and thus they determine the soul's fate after the death of the body. People's earthly life, however, is mostly filled with demands or dutiful work which they like to believe fulfils their purpose of earthly life but are not aware of the fact that it is not about the nature of their activity on earth but about the degree of love in which everything that fills people's lives is carried out. Admittedly, a part of self-love is also necessary in order to meet the demands of the body, because the human being also has duties towards his body, thus he has also been granted a part of self-love on the part of eternal love. Nevertheless, not only self-love may determine a person's every action, but only work which has been carried out entirely without calculation, where only love which wants to give and make happy was the impetus, and which therefore also achieves imperishable spiritual values, which is the soul's wealth when it departs from earth, has an eternal value. Every activity which is carried out dutifully can indeed also be a blessing if it is done willingly and selflessly, which is precisely why every work must be based on love if it is to have a beneficial effect on the human soul and its fate in eternity. For what is done for the earth also passes away with the death of the body, which alone was the beneficiary of that activity which was determined by self-love. Therefore, it is not indifferent how the human being approaches his earthly activity.... He can do his 'duty' and yet not gain a blessing for his soul; but he can also fulfil every duty with inner joy and love, he can consciously serve his fellow human being and do so gladly and joyfully.... then it is not only 'duty work' but at the same time activity of love, for the impetus originates from his free will, and free will alone determines whether selfish love is pushed back and unselfish love comes to the fore. Every human being's work on earth can fulfil its serving purpose if it is not consciously done on behalf of God's adversary, i.e. an effect which harms people is quite clearly recognizable.... Then no blessing can ever rest on the performer who indulges in such activity which is obviously done on the impetus of the adversary from God. And this activity will indeed also have an eternal value but in a negative way.... it will also affect the human being's soul, and the soul will have to suffer again for an infinitely long time, for the human being was only motivated by selfish reasons to indulge in this activity, and he has to answer for it. But every human being can feel the urge within himself to perform unselfish works of love. And if it is not possible within the scope of his fulfilment of duty, then he can do it in addition, and this will have a particularly beneficial effect in that he will soon also be allowed to fulfil his duty in a 'serving' way, for the human being's will alone determines his direction, and the right-willing person will also be given the opportunity by God to use his will correctly: to 'serve in love'.....

Amen

Munca obligatorie.... Numai faptele de iubire sunt apreciate....

Numai ceea ce a fost făcut prin voință liberă are valoare veșnică, atâta timp cât este vorba de lucrări care trebuie să fie apreciate ca lucrări de iubire. Omul nu trebuie să ceară recompensă sau răsplată atunci când săvârșește o lucrare de iubire față de aproapele și nici nu trebuie să se limiteze la a îndeplini o datorie și să creadă că acest serviciu va fi apreciat în același mod ca o faptă săvârșită prin voință liberă, care depășește măsura îndeplinirii datoriei.... Numai ceea ce realizează iubirea poate fi apreciat în fața lui Dumnezeu, iar adevărata iubire este întotdeauna dezinteresată și fără calcule. Și astfel de fapte au deci o valoare veșnică, deoarece au un efect pentru veșnicie, ele dau sufletului maturitatea care determină gradul de beatitudine al acestuia și astfel determină soarta sufletului după moartea trupului. Cu toate acestea, viața pământească a oamenilor este de cele mai multe ori plină de cerințe sau de munci supuse despre care le place să creadă că le îndeplinesc scopul vieții pământești, dar nu sunt conștienți de faptul că nu este vorba de natura muncii lor pe Pământ, ci de gradul de iubire în care se desfășoară tot ceea ce umple viața oamenilor. Este adevărat că o parte din iubirea de sine este necesară și pentru a satisface cerințele trupului, deoarece ființa umană are și ea îndatoriri față de trupul său, astfel că i s-a acordat și o parte de iubire de sine din partea Iubirii Eterne. Cu toate acestea, nu numai iubirea de sine poate determina fiecare acțiune a unei persoane, ci numai munca care a fost realizată în întregime fără calcul, în care numai iubirea care vrea să dăruiască și să facă oamenii fericiți a fost imboldul, și care, prin urmare, realizează și valori spirituale nepieritoare, care este bogăția sufletului atunci când pleacă de pe Pământ. Orice activitate desfășurată ca datorie poate fi într-adevăr și o binecuvântare, dacă este făcută cu bunăvoință și dezinteres, tocmai de aceea orice lucrare trebuie să se bazeze pe iubire, dacă se dorește ca ea să aibă un efect benefic asupra sufletului uman și a soartei sale în veșnicie. Căci ceea ce se face pentru Pământ trece și el odată cu moartea trupului, care a fost singurul beneficiar al acelei activități determinate de iubirea de sine. Prin urmare, nu este indiferent modul în care ființa umană abordează activitatea sa pământească..... El își poate face "datoria" și totuși nu obține o binecuvântare pentru sufletul său; dar poate, de asemenea, să își îndeplinească fiecare datorie cu bucurie și iubire interioară, poate să își slujească în mod conștient semenii și să o facă cu bucurie și cu plăcere.... atunci nu este doar "muncă de datorie", ci în același timp activitate de iubire, deoarece impulsul provine din liberul său arbitru, iar liberul arbitru este singurul care determină dacă iubirea egoistă este împinsă înapoi și iubirea altruistă iese în prim plan. Orice lucrare a ființei umane pe Pământ își poate îndeplini scopul de slujire dacă nu este făcută în mod conștient în numele adversarului lui Dumnezeu, adică un efect care dăunează oamenilor este destul de clar recognoscibil.... Atunci nici o binecuvântare nu se poate odihni vreodată asupra executantului care se complace într-o astfel de activitate care se face în mod evident sub impulsul adversarului lui Dumnezeu. Iar această activitate va avea într-adevăr și o valoare veșnică, dar într-un mod negativ.... ea va afecta și sufletul ființei umane, iar sufletul va trebui să sufere din nou pentru o perioadă infinit de lungă, deoarece ființa umană a fost motivată doar de motive egoiste pentru a se complace în această activitate și trebuie să răspundă pentru aceasta. Dar fiecare ființă umană poate simți în interiorul său îndemnul de a realiza fapte de iubire altruiste. Iar dacă acest lucru nu este posibil în cadrul împlinirii datoriei sale, atunci el poate face acest lucru în plus, iar acest lucru va avea un efect deosebit de benefic, în sensul că în curând i se va permite să își îndeplinească datoria și într-un mod "slujitor", deoarece numai voința ființei umane determină direcția sa, iar persoanei binevoitoare i se va oferi de asemenea de către Dumnezeu posibilitatea de a-și folosi voința în mod corect: Să "slujească în dragoste".....

Amin