• Back

Eternal damnation....

God's mercy knows no bounds, God's love is infinite, His patience immeasurable, and for this reason His living creation cannot be lost forever or He would not be perfect. For this reason it is wrong to speak about eternal damnation, if it is to be understood as a concept of time which intends to describe something that is never-ending. For this kind of eternal damnation would then signify something completely lost to God.... thus a spiritual being would finally be relinquished to His adversary, which originally had emerged from God and was taken away from Him by His adversary.... But in that case this adversary would be greater than God, to a certain extent he would be the victor and superior to God's might and strength which, however, is and never will be possible, for no being is able to surpass His perfection, might and wisdom.

What has emerged from Him will eternally remain His in possession, it will just be separated from Him for a time, that is, it has distanced itself from Him to the greatest extent due to its own will. Yet even this distance is not a permanent condition because the being, in order to be happy, has to be affected by God's emanation of strength and.... if it lacks the will for this itself, it will be seized by God's love and mercy which wants to provide it with the state of bliss. Hence eternal damnation would contradict God's love and mercy, or they would be limited, whereby God's perfection would suffer a loss. An utterly perfect Being has no human weaknesses, but eternal wrath would be an inferior human attribute, just as every eternally lasting state of punishment could not be called a divine principle, for the Divine is characterised by love.... Love, however, saves and helps; it forgives and will never push something away from itself forever.

In contrast, the adversary lacks the divine principle of love, and it will always be his objective to pull the spiritual beings down to himself forever. He is the one who causes confusion to people's concept of eternity, who tries to portray God as merciless and harsh in order to stifle people's love for Him.... he is the one who does not know mercy himself and therefore unhesitatingly aims to render the souls miserable, who wants to deprive them of every opportunity of help in order to corrupt them forever. And he finds many followers of his doctrine of eternal damnation.... who do not recognise God in His infinite love or they would be unable to believe this teaching. Yet the truth will always be conveyed to people and the error glaringly brought to light, so that God will be recognised and loved as the most perfect Being, so that people will join Him and abhor His opponent....

Amen

Damnarea veșnică....

Mila lui Dumnezeu nu cunoaște limite, dragostea lui Dumnezeu este infinită, răbdarea Lui este nemăsurată și, prin urmare, creaturile Lui nu pot pieri veșnic, altfel El nu ar fi perfect. Prin urmare, este de asemenea greșit să vorbim de damnare veșnică dacă aceasta trebuie înțeleasă ca un concept de timp care este menit să însemne ceva fără sfârșit. Căci o astfel de damnare veșnică ar însemna atunci ceva complet pierdut pentru Dumnezeu.... adică ceva care este cedat în cele din urmă adversarului Său, care inițial a ieșit de la Dumnezeu și a fost smuls de la El de către adversarul său..... Dar atunci acest adversar ar fi mai mare decât Dumnezeu, ar fi învingător, ca să spunem așa, și superior lui Dumnezeu în putere și în tărie, ceea ce, totuși, nu este și nu poate fi niciodată, căci nici o ființă nu se poate apropia de perfecțiunea Lui, de tăria, puterea și înțelepciunea Lui. Ceea ce a ieșit din El rămâne veșnic în posesia Lui, doar temporar separat de El, adică stând la cea mai mare distanță, pentru că așa vrea el însuși. Totuși, chiar și această distanță nu este o stare permanentă, pentru că ființa, pentru a fi fericită, trebuie să fie atinsă de emanația de putere a lui Dumnezeu, și dacă nu are voința de a o face ea însăși, este cuprinsă de iubirea și mila lui Dumnezeu care vrea să-i pregătească starea de fericire. Condamnarea veșnică ar contrazice, prin urmare, și dragostea și mila lui Dumnezeu, altfel acestea ar fi limitate, ceea ce ar duce la o pierdere a perfecțiunii lui Dumnezeu. O ființă suprem de perfectă nu are slăbiciuni umane, dar mânia veșnică ar fi o caracteristică umană inferioară, așa cum orice stare de pedeapsă cu durată eternă nu ar putea fi numită principiu divin, căci divinul este caracterizat de iubire.... Iubirea, însă, salvează și ajută, iartă și face fericit și nu va îndepărta niciodată nimic pentru totdeauna. Pe de altă parte, adversarului lui Dumnezeu îi lipsește principiul divin, iubirea, iar scopul său va fi întotdeauna acela de a atrage veșnic ființa la sine. Și el este cel care confundă conceptul de veșnicie al oamenilor, care încearcă să îl prezinte pe Dumnezeu ca fiind nemilos și aspru pentru a înăbuși dragostea pentru El.... el este cel care nu cunoaște nici el însuși mila și de aceea caută să facă sufletele mizerabile fără ezitare, care vrea să le priveze de orice posibilitate de ajutor pentru a le ruina pentru totdeauna. Și găsește adepți de bunăvoie ai învățăturii sale despre damnarea veșnică...., toți cei care nu îl recunosc pe Dumnezeu în iubirea Sa infinită, altfel nu ar fi capabili să creadă această învățătură. Cu toate acestea, adevărul va fi întotdeauna transmis oamenilor, iar eroarea va fi luminată în mod orbitor, astfel încât Dumnezeu va fi recunoscut și iubit ca fiind cea mai perfectă Ființă, astfel încât oamenii i se vor alătura și Îl vor detesta pe adversarul Său....

Amin