• Zurück

Fortleben der Seele nach dem Tode....

Eines darf euch gewiß sein, daß ihr lebet, auch wenn euer Leib dem Tode verfällt.... Doch von euch selbst hängt es ab, in welchem Zustand ihr lebet nach eurem Leibestode, ob euer Leben ein seliges ist, das also auch wahrhaft Leben genannt werden kann, oder ob ihr in Lichtlosigkeit und Ohnmacht euch befindet, die gleichbedeutend sind mit Tod, ihr aber doch das Bewußtsein eurer Existenz behaltet und darum Qualen erleiden müsset. Aber niemals wird das eintreten, daß ihr völlig vergeht, daß ihr nichts mehr wisset von euch selbst und daß euer Dasein ausgelöscht ist. Und eben, weil ihr bestehenbleibt, sollte es eure Sorge sein, euch einen beglückenden Zustand zu schaffen, solange ihr als Mensch auf dieser Erde weilt. Denn euer Los dereinst im jenseitigen Reiche ist eure eigenste Willensangelegenheit, ihr selbst gestaltet es euch je nach eurem Lebenswandel, den ihr auf Erden führt. Ist es ein Wandel in uneigennütziger Nächstenliebe, so könnet ihr auch gewiß sein, daß euch ein glückseliges Los erwartet.... Lebet ihr aber nur eurem eigenen Ich, mangelt es euch an jener Liebe zum Nächsten und also auch zu Gott, dann könnet ihr auch mit Sicherheit einen qualvollen Zustand erwarten, denn dann seid ihr arm und unglückselig zu nennen, weil euch alles fehlt.... das Licht, die Kraft und die Freiheit, aber ihr alle empfindet es als namenlose Qual. Daß ihr Menschen auf Erden so wenig an ein Fortleben glaubt, ist auch bestimmend für eure Lebensführung, denn ihr seid verantwortungslos eurer Seele gegenüber, weil ihr nicht glaubet, daß sie bestehenbleibt, wenn auch euer Leib vergeht. Und ihr glaubet nicht, daß die Seele doch euer eigentliches Ich ist, daß sie genau so empfindet wie im Erdenleben, daß sie sich sehnet nach Glück und Helligkeit und daß sie bitter bereut, wenn sie nur einmal einen Lichtschimmer der Erkenntnis gewonnen hat, wo sie ihre eigentliche Erdenaufgabe erkennt und zurückschauend sich die bittersten Vorwürfe macht, sie nicht erfüllt zu haben.... während die Seelen Lob und Dank singen, die in lichtvolle Sphären eingehen dürfen, und voller Kraft und Freiheit nun tätig sein können zu ihrer Beglückung. Ein Vergehen gibt es nicht, doch in welcher Verfassung die Seele ihr Bestehen empfindet, das entscheidet ihr Menschen selbst noch auf Erden, denn diese Zeit ist euch gegeben worden, daß ihr den Seelenzustand bessert, der zu Beginn der Verkörperung noch sehr mangelhaft ist, und es (22.4.1959) soll daher die Arbeit (an) der Seele des Menschen sein, sich selbst ein rechtes, unvergängliches "Leben" zu geben, damit sie einmal in Freiheit und Licht eingehen kann in das Reich, wo sie nun wirken kann je nach ihrem Reifezustand, der wohl in verschiedenen Graden möglich ist, aber immer dann Leben genannt werden kann, wenn die Seele einmal das Reich des Lichtes betreten darf. Es kann die Seele aber auch am Ende des Erdenlebens genauso mangelhaft gestaltet sein, ja sich sogar noch mehr verfinstert haben, und dann ist ihr Zustand gleich dem Todeszustand, dann hat sie das Erdenleben mißbraucht, sie hat die Gnade der Verkörperung nicht ausgenützt, und sie wird doch nicht vergehen.... Es ist dies ein sehr trauriger, erbarmungswürdiger Zustand und doch eigene Schuld, denn der Wille des Menschen allein entscheidet das Los der Seele, und dieser Wille ist frei. Wenn es doch die Menschen glauben möchten, daß es ein Weiterbestehen nach dem Leibestode gibt.... dann würden sie doch verantwortungsbewußter leben auf Erden und sich bemühen, aus der tiefsten Tiefe emporzusteigen.... Doch auch zum Glauben kann kein Mensch gezwungen werden, doch jedem wird geholfen, zum Glauben zu gelangen....

Amen

Supraviețuirea sufletului după moarte....

De un singur lucru puteți fi siguri: Că trăiți, chiar dacă trupul vostru se descompune până la moarte.... Depinde însă de voi înșivă în ce stare trăiți după moartea trupului, dacă viața voastră este fericită, care poate fi numită, prin urmare, și viață adevărată, sau dacă vă aflați în întuneric și neputință, care sunt sinonime cu moartea, dar păstrați totuși conștiința existenței voastre și, prin urmare, trebuie să suferiți chinuri. Dar nu se va întâmpla niciodată să pieriți complet, să nu mai știți nimic despre voi înșivă și să vă stingeți existența. Și tocmai pentru că veți continua să existați, ar trebui să vă preocupați să vă creați o stare de fericire atât timp cât rămâneți pe acest Pământ ca ființă umană. Pentru că soarta voastră într-o zi în lumea de dincolo este o chestiune de voință proprie, voi înșivă o modelați în funcție de modul de viață pe care îl duceți pe Pământ. Dacă este o viață de iubire altruistă față de aproapele, puteți fi de asemenea siguri că vă așteaptă o soartă fericită..... Dar dacă trăiți doar în funcție de propriul ego, dacă vă lipsește această iubire față de aproapele și, prin urmare, și față de Dumnezeu, atunci vă puteți aștepta cu certitudine și la o stare de agonie, căci atunci puteți fi numiți săraci și nefericiți pentru că vă lipsește totul.... lumina, puterea și libertatea, dar pe care o simțiți cu toții ca pe o agonie fără nume. Faptul că voi, oamenii de pe Pământ, credeți atât de puțin în supraviețuire este de asemenea decisiv pentru modul vostru de viață, căci sunteți iresponsabili față de sufletul vostru, deoarece nu credeți că acesta va continua să existe chiar dacă trupul vostru va muri. Și nu credeți că sufletul este până la urmă adevăratul vostru sine, că el simte exact la fel ca în viața pământească, că tânjește după fericire și strălucire și că regretă amarnic atunci când a obținut doar o singură dată o licărire de lumină a cunoașterii în care își recunoaște adevărata sa sarcină pământească și, privind înapoi, își reproșează cel mai amar că nu și-a îndeplinit-o. În schimb, sufletele cântă laude și mulțumiri cărora li se permite să intre în sfere pline de lumină și care pot fi acum active pline de forță și libertate pentru fericirea lor. Nu există pieire, dar starea de existență a sufletului este decisă de voi, oamenii care sunteți încă pe Pământ, căci acest timp v-a fost dat pentru a îmbunătăți starea sufletului, care este încă foarte deficitară la începutul întrupării, și aceasta (22.4. 1959) ar trebui, prin urmare, să fie opera sufletului ființei umane de a-și da o "viață" corectă, nepieritoare, pentru ca într-o zi să poată intra în împărăție în libertate și lumină, unde poate acum să lucreze conform stării sale de maturitate, care este într-adevăr posibilă în grade diferite, dar care poate fi numită întotdeauna viață atunci când sufletului i se permite odată să intre în împărăția luminii. Dar sufletul poate fi, de asemenea, la fel de imperfect format la sfârșitul vieții pământești, ba chiar se poate chiar să se fi întunecat și mai mult, și atunci starea lui este aceeași cu starea de moarte, atunci a folosit greșit viața pământească, nu s-a folosit de harul întrupării, și totuși nu va trece la cele veșnice.... Este o stare foarte tristă, jalnică și totuși din vina sa, căci numai voința ființei umane decide soarta sufletului, iar această voință este liberă. Dacă oamenii ar crede că există o continuare a vieții după moartea trupului.... atunci ar trăi mai responsabil pe Pământ și ar face un efort pentru a se înălța din adâncurile cele mai adânci.... Dar nici o ființă umană nu poate fi forțată să creadă, însă toată lumea va fi ajutată să atingă credința....

Amin