• Zurück

Pflichtarbeit.... Nur Liebewerke werden gewertet....

Nur das hat Ewigkeitswert, was im freien Willen getätigt wurde, sowie es sich um Werke handelt, die als Liebewirken bewertet werden sollen. Es soll der Mensch nicht fragen um Lohn oder Vergeltung, wenn er ein Werk der Nächstenliebe verrichtet, er soll auch nicht nur eine Pflicht erfüllen und glauben, daß ein solcher Dienst ebenso gewertet wird wie eine Tat, die der freie Wille verrichtet, die über das Maß der Pflichterfüllung hinausgeht.... Es kann vor Gott nur das gewertet werden, was die Liebe vollbringt, und rechte Liebe ist immer selbstlos und ohne Berechnung. Und solche Werke also haben Ewigkeitswert, denn sie wirken sich aus für die Ewigkeit, sie tragen der Seele die Reife ein, die ihren Seligkeitsgrad bestimmt, und sie sind sonach bestimmend für das Los der Seele nach dem Tode des Leibes. Der Menschen Erdenleben aber ist zumeist ausgefüllt mit Anforderungen oder pflichtgemäßer Arbeit, das sie gern geneigt sind, zu glauben, damit ihren Erdenlebenszweck zu erfüllen, sich aber nicht dessen bewußt sind, daß es nicht um die Art ihres Wirkens geht auf Erden, sondern um den Liebegrad, in welchem alles verrichtet wird, was der Menschen Leben ausfüllt. Zwar gehört auch ein Teil Selbstliebe dazu, um den Ansprüchen des Körpers gerecht zu werden, weil der Mensch auch Pflichten seinem Körper gegenüber hat, also ihm auch ein Teil Selbstliebe zugebilligt worden ist von seiten der Ewigen Liebe. Dennoch darf nicht nur Ichliebe alles Tun und Lassen eines Menschen bestimmen, sondern nur die Arbeit hat einen Ewigkeitswert, die gänzlich ohne Berechnung ausgeführt worden ist, wo nur geben- und beglücken-wollende Liebe der Antrieb war, und die deshalb auch unvergängliche geistige Werte erringt, die der Seele Reichtum ist, wenn sie von der Erde scheidet. Jede Tätigkeit, die pflichtgemäß ausgeführt wird, kann zwar auch von Segen sein, wenn sie gern und selbstlos getan wird, weshalb eben jeder Arbeit Liebe zugrunde liegen muß, soll sie sich segensreich auswirken für des Menschen Seele und deren Los in der Ewigkeit. Denn was für die Erde getan wird, vergeht auch mit dem Tode des Leibes, der allein Nutznießer war jener Tätigkeit, die von der Ichliebe bestimmt wurde. Es ist darum nicht gleichgültig, wie sich der Mensch zu seiner irdischen Tätigkeit einstellt.... Er kann seine "Pflicht" tun und hat doch keinen Segen für seine Seele gewonnen; er kann aber auch jede Pflichtarbeit mit innerer Freude und Liebe erfüllen, er kann bewußt dadurch dienen seinem Mitmenschen und dies gern und freudig tun.... dann ist es nicht nur "Pflichtarbeit", sondern gleichzeitig Liebewirken, denn der Antrieb entspringt seinem freien Willen, und der freie Wille allein bestimmt, ob die Ichliebe zurückgedrängt wird und die uneigennützige Liebe zum Durchbruch kommt. Jede Arbeit des Menschen auf Erden kann ihren dienenden Zweck erfüllen, wenn nicht bewußt im Auftrag des Gegners von Gott gearbeitet wird, d.h. eine die Menschen schädigende Wirkung ganz klar zu erkennen ist.... Dann kann niemals ein Segen auf dem Ausführenden ruhen, der sich einer solchen Tätigkeit hingibt, die offensichtlich auf Antrieb des Gegners von Gott erfolgt. Und diese Tätigkeit wird zwar auch einen Ewigkeitswert haben, aber in negativer Weise.... auch sie wird sich an der Seele des Menschen auswirken, und die Seele wird endlos lange Zeit wieder zu leiden haben, denn es haben den Menschen nur selbstische Gründe dazu bewogen, sich jener Tätigkeit hinzugeben, und er muß sich dafür verantworten. Aber es kann jeder Mensch den Trieb in sich fühlen, uneigennützige Liebewerke zu verrichten. Und ist es ihm nicht im Rahmen seiner Pflichterfüllung möglich, dann kann er es zusätzlich tun, und es wird sich dies ganz besonders segensreich auswirken, indem er bald auch zu "dienender" Pflichterfüllung wird zugelassen werden, denn des Menschen Wille bestimmt allein seine Richtung, und dem Recht-Wollenden wird auch von seiten Gottes Gelegenheit geboten werden, den Willen recht zu gebrauchen: zum "Dienen in Liebe"....

Amen

Munca obligatorie.... Numai faptele de iubire sunt apreciate....

Numai ceea ce a fost făcut prin voință liberă are valoare veșnică, atâta timp cât este vorba de lucrări care trebuie să fie apreciate ca lucrări de iubire. Omul nu trebuie să ceară recompensă sau răsplată atunci când săvârșește o lucrare de iubire față de aproapele și nici nu trebuie să se limiteze la a îndeplini o datorie și să creadă că acest serviciu va fi apreciat în același mod ca o faptă săvârșită prin voință liberă, care depășește măsura îndeplinirii datoriei.... Numai ceea ce realizează iubirea poate fi apreciat în fața lui Dumnezeu, iar adevărata iubire este întotdeauna dezinteresată și fără calcule. Și astfel de fapte au deci o valoare veșnică, deoarece au un efect pentru veșnicie, ele dau sufletului maturitatea care determină gradul de beatitudine al acestuia și astfel determină soarta sufletului după moartea trupului. Cu toate acestea, viața pământească a oamenilor este de cele mai multe ori plină de cerințe sau de munci supuse despre care le place să creadă că le îndeplinesc scopul vieții pământești, dar nu sunt conștienți de faptul că nu este vorba de natura muncii lor pe Pământ, ci de gradul de iubire în care se desfășoară tot ceea ce umple viața oamenilor. Este adevărat că o parte din iubirea de sine este necesară și pentru a satisface cerințele trupului, deoarece ființa umană are și ea îndatoriri față de trupul său, astfel că i s-a acordat și o parte de iubire de sine din partea Iubirii Eterne. Cu toate acestea, nu numai iubirea de sine poate determina fiecare acțiune a unei persoane, ci numai munca care a fost realizată în întregime fără calcul, în care numai iubirea care vrea să dăruiască și să facă oamenii fericiți a fost imboldul, și care, prin urmare, realizează și valori spirituale nepieritoare, care este bogăția sufletului atunci când pleacă de pe Pământ. Orice activitate desfășurată ca datorie poate fi într-adevăr și o binecuvântare, dacă este făcută cu bunăvoință și dezinteres, tocmai de aceea orice lucrare trebuie să se bazeze pe iubire, dacă se dorește ca ea să aibă un efect benefic asupra sufletului uman și a soartei sale în veșnicie. Căci ceea ce se face pentru Pământ trece și el odată cu moartea trupului, care a fost singurul beneficiar al acelei activități determinate de iubirea de sine. Prin urmare, nu este indiferent modul în care ființa umană abordează activitatea sa pământească..... El își poate face "datoria" și totuși nu obține o binecuvântare pentru sufletul său; dar poate, de asemenea, să își îndeplinească fiecare datorie cu bucurie și iubire interioară, poate să își slujească în mod conștient semenii și să o facă cu bucurie și cu plăcere.... atunci nu este doar "muncă de datorie", ci în același timp activitate de iubire, deoarece impulsul provine din liberul său arbitru, iar liberul arbitru este singurul care determină dacă iubirea egoistă este împinsă înapoi și iubirea altruistă iese în prim plan. Orice lucrare a ființei umane pe Pământ își poate îndeplini scopul de slujire dacă nu este făcută în mod conștient în numele adversarului lui Dumnezeu, adică un efect care dăunează oamenilor este destul de clar recognoscibil.... Atunci nici o binecuvântare nu se poate odihni vreodată asupra executantului care se complace într-o astfel de activitate care se face în mod evident sub impulsul adversarului lui Dumnezeu. Iar această activitate va avea într-adevăr și o valoare veșnică, dar într-un mod negativ.... ea va afecta și sufletul ființei umane, iar sufletul va trebui să sufere din nou pentru o perioadă infinit de lungă, deoarece ființa umană a fost motivată doar de motive egoiste pentru a se complace în această activitate și trebuie să răspundă pentru aceasta. Dar fiecare ființă umană poate simți în interiorul său îndemnul de a realiza fapte de iubire altruiste. Iar dacă acest lucru nu este posibil în cadrul împlinirii datoriei sale, atunci el poate face acest lucru în plus, iar acest lucru va avea un efect deosebit de benefic, în sensul că în curând i se va permite să își îndeplinească datoria și într-un mod "slujitor", deoarece numai voința ființei umane determină direcția sa, iar persoanei binevoitoare i se va oferi de asemenea de către Dumnezeu posibilitatea de a-și folosi voința în mod corect: Să "slujească în dragoste".....

Amin