• Zurück

Geburt Christi....

Das Heil ist kommen von oben her.... Wie viele Lippen sprechen das aus, und wie oft ist das Herz unbeteiligt daran insofern, als daß der Mensch nicht einmal sich ernstlich besinnet, was die Niederkunft Jesu Christi zur Erde zu bedeuten hat. Ein Kindlein wurde geboren, Dessen Seele aus dem Reiche des Lichtes herniederstieg, weil in diesem Kindlein Gott Selbst Sich verkörpern wollte. Das Kindlein Jesus war ein Mensch, geboren aus Maria, der Jungfrau, die Ihn empfangen hatte aus der Kraft des Geistes.... Der Mensch Jesus begann Seine Erdenlaufbahn wie jeder andere Mensch, doch die Begleiterscheinungen Seiner Geburt waren nicht die eines gewöhnlichen Menschen, sondern sie wiesen darauf hin, daß eine außergewöhnliche Hülle auch ein außergewöhnliches Knäblein barg.... daß es die Hülle der Ewigen Gottheit sein sollte, Die Sich nur in einem reinen, sündenlosen Menschen manifestieren konnte, wie es das Knäblein Jesus war. Denn Dieses hatte eine Mission zu erfüllen von so großer Bedeutung, daß auch die Voraussetzungen dafür ungewöhnlich waren. Gott Selbst wollte in diesem Kindlein Jesus Wohnung nehmen, und Er wählte Sich eine Form, die makellos war und auch eine makellose Seele barg, in der nun die Ewige Gottheit Wohnung nehmen konnte, um das Erlösungswerk für die gesamte Menschheit zu vollbringen. Daß Gott Selbst zur Erde niederstieg, war ein übergroßes Barmherzigkeitswerk, denn die Erde lag in tiefster Finsternis und alle Bewohner der Erde desgleichen, sie waren vom Fürsten der Finsternis beherrscht und geknebelt, und sie schmachteten unter dem Druck der Unfreiheit in Sünde und Qual. Und Gott wußte um die Not Seiner Geschöpfe, die einst sich freiwillig von Ihm getrennt hatten und, in immer tiefere Finsternis verstrickt, keinen Ausweg mehr fanden und nach einem Retter schrien, Der sie befreite. Gott hörte ihren Ruf und sandte ihnen Seinen Sohn zur Erde.... ein gleichfalls aus Seiner Macht und Liebe hervorgegangenes Wesen, Das in Seiner Lichtfülle verblieben ist, als sich Seine Brüder selbst herabstürzten in die Finsternis. Es war die Seele Jesu Gott in übergroßer Liebe zugetan, sie liebte aber auch ihre gefallenen Brüder und wollte ihnen zur Rückkehr ins Vaterhaus verhelfen, weil sie wußte, daß nur in Gottes Gegenwart Glück und Seligkeit war und in Seiner Entfernung Not, Qual und Finsternis. Jesus kannte beide Zustände und Seine Liebe zu dem Unglückseligen bewog Ihn, Sich Selbst Gott als Opfer anzubieten, um die Sündenschuld abzutragen, die unermeßlich groß war und niemals von dem sündig Gewordenen selbst hätte abgebüßt werden können. Doch eine reine, schuldlose Seele wollte sich opfern für deren Sünden, um die Schuld zu tilgen und um der Gerechtigkeit Gottes Genüge zu tun. Denn die Seele war Liebe.... Die Liebe war Gott.... Gott oder die Liebe erfüllte den Menschen Jesus, so daß Er ein Werk größter Leiden und Qualen vollbringen wollte um jener gefallenen Brüder willen. Und so stieg Gott Selbst in Jesus zur Erde hernieder und bezog eine menschliche Form, die allen Voraussetzungen entsprach, um die Ewige Gottheit Selbst in sich zu bergen, ohne vergehen zu müssen.... Das Kindlein Jesus war voller Liebe, und alles, was in Seinen Liebestrahl trat, wurde im Herzen erfüllt von Liebe, Lob- und Dankgesang, denn es kamen zur Krippe des Kindleins nur Menschen, deren Herzen rein waren und Gott ergeben und die darum auch die Liebe spürten, die das Kindlein ausstrahlte, und in heißer Liebe zu dem Jesus-Kind entbrannten. Zwar werden die Vorgänge um die Geburt Jesu nur noch als Legende betrachtet, doch wer vom Geist Gottes erfüllt ist, wessen Geist erweckt ist, der weiß auch, daß alles Wahrheit ist, was sich als Wissen unter den Menschen noch erhalten hat von der Geburt Jesu. Wunder über Wunder geschahen um das Kind Selbst, in der Natur, im Himmel und auf Erden, und es beugten alle Engel im Himmel die Knie vor Dem, Der Sich verkörperte in dem Kindlein Jesus, so wie auch Mensch und Tier von heiligster Scheu und Stille ergriffen waren, als das größte Wunder, die Menschwerdung Gottes in Jesus, vor sich ging. Und wessen Geist erweckt ist, dessen Herz wird auch überzeugt die Worte aussprechen: "Das Heil ist kommen von oben her...." Denn auf ihn erstrahlt gleichfalls der Liebeschein des Heilands Jesus Christus, er gehört zu denen, für deren Errettung der Heiland zur Erde kam, er gehört zu den Erlösten, für die das Erbarmungswerk am Kreuz vollbracht wurde, weil er es wollte, daß auch er erlöst werde von Sünde und Tod. Und dieser wird nicht nur mit den Lippen reden von der Geburt Christi, er wird mit seinem Herzen alles in Gedanken verfolgen, was sich zugetragen hat in jener Nacht, da das Licht der Welt zur Erde niederstieg, da das Kindlein Jesus das Licht der Welt erblickte. Und er wird einstimmen in den Lobgesang: "Friede auf Erden und den Menschen ein Wohlgefallen, die eines guten Willens sind...."

Amen

Nașterea lui Hristos....

Mântuirea a venit de sus.... Câte buze pronunță acest lucru și cât de des inima este neimplicată în el, în măsura în care omul nici măcar nu se gândește serios la ceea ce înseamnă coborârea lui Iisus Hristos pe Pământ. S-a născut un copil al cărui suflet a coborât din împărăția luminii pentru că Dumnezeu a vrut să se întrupeze în acest copil. Pruncul Iisus a fost o ființă umană, născută din Maria, Fecioara, care l-a conceput prin puterea spiritului..... Ființa umană Iisus și-a început cariera pământească ca orice altă ființă umană, însă fenomenele care au însoțit nașterea Sa nu au fost cele ale unei ființe umane obișnuite, ci au indicat că un înveliș extraordinar a adăpostit și un copil extraordinar.... că acesta era destinat să fie învelișul divinității veșnice, care nu se putea manifesta decât într-o ființă umană pură, fără păcat, așa cum era copilul Iisus. Pentru că trebuia să îndeplinească o misiune de o importanță atât de mare încât condițiile necesare pentru aceasta erau de asemenea neobișnuite. Dumnezeu Însuși a vrut să locuiască în acest prunc Iisus și a ales o formă imaculată, care conținea și un suflet imaculat, în care Dumnezeirea eternă putea acum să locuiască pentru a împlini lucrarea de răscumpărare pentru întreaga omenire. Faptul că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ a fost o lucrare supremă de milă, căci Pământul zăcea în întunericul cel mai adânc și toți locuitorii Pământului la fel, ei erau conduși și încătușați de prințul întunericului și lâncezeau în păcat și chinuri sub presiunea robiei. Și Dumnezeu știa despre necazurile creaturilor Sale care, odată ce se despărțiseră de bună voie de El și, prinse într-un întuneric tot mai adânc, nu mai găseau o cale de ieșire și strigau după un Mântuitor care să le elibereze. Dumnezeu a auzit strigătul lor și le-a trimis pe Fiul Său pe Pământ.... o ființă care, la fel, a ieșit din puterea și iubirea Sa, care a rămas în plinătatea Sa de lumină atunci când frații Săi s-au aruncat în întuneric. Sufletul lui Iisus era devotat lui Dumnezeu într-o imensă iubire, dar îi iubea și pe frații săi căzuți și voia să-i ajute să se întoarcă în casa Tatălui, pentru că știa că numai în prezența lui Dumnezeu este fericire și beatitudine, iar în depărtarea de El este adversitate, chin și întuneric. Iisus cunoștea ambele condiții, iar dragostea Sa pentru cel nenorocit L-a determinat să Se ofere pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu pentru a plăti vina păcatului, care era nemăsurat de mare și care nu ar fi putut fi plătită niciodată de păcătosul însuși. Dar un suflet curat, fără vină, a vrut să se sacrifice pentru păcatele lor pentru a răscumpăra vina și pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că sufletul a fost dragoste.... Dragostea a fost Dumnezeu.... Dumnezeu sau iubirea l-a umplut pe omul Iisus, astfel încât a vrut să împlinească o lucrare de cea mai mare suferință și chin pentru acei frați căzuți. Și astfel, Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ în Iisus și a luat o formă umană care îndeplinea toate cerințele pentru a adăposti în Sine Însuși Eternul Dumnezeu, fără a trebui să piară.... Pruncul Iisus era plin de iubire și tot ceea ce intra în raza Sa de iubire era plin de iubire, laudă și mulțumire în inima sa, căci numai oamenii cu inima curată și devotată lui Dumnezeu veneau la ieslea pruncului și, prin urmare, simțeau și ei iubirea pe care pruncul o emana și ardeau de dragoste arzătoare pentru pruncul Iisus. Deși evenimentele legate de nașterea lui Iisus sunt considerate doar o legendă, oricine este plin de spiritul lui Dumnezeu, al cărui spirit este trezit, știe că tot ceea ce a supraviețuit ca și cunoaștere printre oameni despre nașterea lui Iisus este adevăr. Minuni peste minuni au avut loc în jurul Pruncului Însuși, în natură, în Ceruri și pe Pământ, iar toți îngerii din ceruri și-au plecat genunchii în fața Celui care S-a întrupat în pruncul Iisus, așa cum oamenii și animalele au fost cuprinși de cea mai sfântă admirație și tăcere atunci când a avut loc cea mai mare minune, întruparea lui Dumnezeu în Iisus. Și cel al cărui spirit este trezit, inima lui va pronunța și ea cu convingere cuvintele: "Mântuirea a venit de sus....". Pentru că actul de iubire al Mântuitorului Iisus Hristos strălucește și asupra lui, el face parte dintre cei pentru a căror mântuire a venit Mântuitorul pe Pământ, el face parte dintre cei răscumpărați pentru care s-a săvârșit lucrarea de milă pe cruce, pentru că a vrut să fie răscumpărat din păcat și moarte. Și nu va vorbi doar cu buzele sale despre nașterea lui Hristos, ci va urmări în inima sa tot ceea ce s-a întâmplat în acea noapte când lumina lumii a coborât pe Pământ, când a văzut pruncul Iisus lumina lumii. Și se va alătura imnului de laudă: "Pace pe pământ și bunăvoință oamenilor de bunăvoință....".

Amin