• Zurück

Erkennen der Sünde.... Tätig-Werden des Willens....

Der Wille ist es, der die Sünde gebärt, und also muß auch der Wille bereit sein, sich frei zu machen davon. Und darum muß unweigerlich der Mensch erst zur Einsicht kommen, daß er gesündigt hat, ehe er das Werk der Reinigung davon in Angriff nimmt. Er muß sich seiner Schuld bewußt sein, bevor er sie tilgen will. Und es kann daher keine Vergebung der Sünde geben, bevor der Mensch seinen sündigen Zustand erkannt hat. Denn der Sünder sündigt gleichfort weiter, solange ihm diese Erkenntnis mangelt. Zum Erkennen der Sünde kann der Mensch aber erst kommen, so in ihm die Liebe rege wird, die Liebe zu Gott und zum Nächsten, gegen den er sich versündigt hat. Denn erst diese bringt ihm das Unrecht zum Bewußtsein, erst so sein Herz liebefähig ist, begreift er, daß er gegen die Liebe verstoßen hat, daß er sündig geworden ist. Und je nach der Tiefe seiner Liebe sucht er, dieser Sünde ledig zu werden. Dann wird sein Wille tätig, wie er auch tätig wurde zuvor beim Begehen der Sünde. Hat der Mensch diese Erkenntnis nicht zuvor gewonnen, dann wird er gleichfort weiter sündigen.... seinen Willen also in Gott-widriger Weise tätig werden lassen, und dann kann er auch nimmermehr seiner Schuld ledig werden, denn dies bedingt gleichfalls den Willen des Menschen. Und so ist es auch verständlich, daß eine Erlösung durch Jesus Christus immer den Willen des Menschen voraussetzt, sich erlösen zu lassen, ansonsten es auf der ganzen Welt keine Sünde mehr gäbe und die Macht des Satans für ewig gebrochen wäre.... Wohl hat Jesus Christus den Tod überwunden und die Macht Seines Gegners gebrochen, Er hat Seinen Willen als Mensch zu äußerster Stärke werden lassen und kraft Seiner Liebe das Erlösungswerk vollbracht, doch immer den Menschen die Freiheit ihres Willens lassend, Sein Werk anzuerkennen und Ihm nachzufolgen.... also gleichfalls ihren Willen zur Erlösung tätig werden zu lassen. Keinen Menschen schließt Er von den Segnungen und Gnaden des Erlösungswerkes aus, doch gezwungenerweise wird kein Mensch erlöst werden, sondern er selbst muß erkennen, daß er sündig ist und in dieser Erkenntnis sich Ihm, dem göttlichen Erlöser, nahen und Ihn um Vergebung seiner Schuld bitten.... Dann vollzieht sich der unfaßbarste Akt.... Gott läßt ihm seine Schuld nach, Er vergibt ihm um Jesu Christi willen, Der Sein Blut vergossen hat für Seine Mitmenschen und deren Sünden.... Gott hat das Opfer eines liebenden Menschen angenommen, und es können zahllose Menschen straflos ausgehen, so sie in Erkenntnis ihrer Schuld diese bereuen und um Jesu Christi willen um Vergebung bitten.... Die Größe der Sündenschuld der Menschen Gott gegenüber fassen die Menschen nicht, und nimmermehr könnten sie auf Erden ihre Schuld abbüßen, und auch im Jenseits würden Ewigkeiten vergehen bis zur letzten Tilgung ihrer Schuld, wenn Jesus Christus Sich nicht erbarmt hätte und sie von unsagbar schwerem Leid auf Erden und im Jenseits losgekauft hätte durch Sein Blut, durch ein Opfer Seiner Liebe, die Ihn durchglühte und zum Retter der gesamten Menschheit werden ließ. Jedoch kann kein Mensch den Anspruch auf Erlösung machen, der nicht aus freiem Willen, in der Erkenntnis seiner Schuld, sich Ihm zuwendet und um Vergebung bittet.... der Ihn also nicht anerkennt. Denn dies ist Voraussetzung, weil der freie Wille des Menschen geachtet wird und auch ewiglich nicht angetastet wird von Gott aus und weil es dem Menschen freisteht und er sich also selbst entscheiden muß, wem er sich zuwendet.... Gott oder Seinem Gegner....

Amen

Recunoașterea păcatului.... Voința de a deveni activ....

Voința este cea care dă naștere păcatului și, prin urmare, voința trebuie să fie și ea dispusă să se elibereze de el. Prin urmare, ființa umană trebuie să ajungă inevitabil la conștientizarea faptului că a păcătuit înainte de a se apuca de munca de purificare. El trebuie să fie conștient de vinovăția sa înainte de a dori să o răscumpere. Și, prin urmare, nu poate exista iertare a păcatului înainte ca ființa umană să-și recunoască starea de păcat. Pentru că păcătosul continuă să păcătuiască atâta timp cât nu are această conștientizare. Totuși, ființa umană nu-și poate recunoaște păcatul decât atunci când se trezește în ea dragostea, dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele său împotriva căruia a păcătuit. Pentru că numai așa conștientizează greșeala, numai când inima lui este capabilă să iubească înțelege că a încălcat iubirea, că a devenit păcătos. Și, în funcție de profunzimea iubirii sale, caută să se elibereze de acest păcat. Atunci voința sa devine activă, la fel cum era activă înainte de comiterea păcatului. Dacă ființa umană nu a dobândit această cunoaștere în prealabil, atunci va continua imediat să păcătuiască..... astfel, va lăsa voința sa să devină activă într-un mod care se opune lui Dumnezeu, și atunci nu va putea fi niciodată eliberată de vina sa, pentru că și acest lucru necesită voința ființei umane. Și astfel se înțelege și faptul că răscumpărarea prin Iisus Hristos presupune întotdeauna voința ființei umane de a se lăsa răscumpărată, altfel nu ar mai exista păcat în întreaga lume și puterea Satanei ar fi frântă pentru totdeauna.... Într-adevăr, Iisus Hristos a învins moartea și a frânt puterea adversarului Său, El a permis ca voința Sa ca ființă umană să devină extrem de puternică și a înfăptuit actul mântuirii în virtutea iubirii Sale, lăsând însă întotdeauna oamenilor libertatea voinței lor de a recunoaște lucrarea Sa și de a-L urma.... permițând astfel voinței lor să devină activă pentru răscumpărare. El nu exclude nici o ființă umană de la binecuvântările și harurile actului de mântuire, dar nici o ființă umană nu va fi obligată să fie răscumpărată, în schimb, ea însăși trebuie să recunoască faptul că este păcătoasă și, în această conștientizare, să se apropie de El, Răscumpărătorul divin, și să apeleze la El pentru iertarea vinovăției sale.... Apoi are loc cel mai de neînțeles act.... Dumnezeu îi iartă vina, îl iartă de dragul lui Iisus Hristos, Care și-a vărsat sângele pentru semenii Săi și pentru păcatele lor.... Dumnezeu a acceptat sacrificiul unei ființe umane iubitoare, iar nenumărați oameni pot rămâne nepedepsiți dacă se pocăiesc de vina lor și cer iertare de dragul lui Iisus Hristos.... Oamenii nu pot înțelege amploarea vinovăției lor de păcat față de Dumnezeu și nu ar putea niciodată să-și ispășească vina pe Pământ și nici măcar în lumea de dincolo nu ar trece eternități până la răscumpărarea finală a vinovăției lor, dacă Iisus Hristos nu s-ar fi milostivit de ei și nu i-ar fi răscumpărat de la suferințe de nedescris pe Pământ și în lumea de dincolo prin sângele Său, printr-un sacrificiu al iubirii Sale, care L-a pătruns și L-a făcut să devină Mântuitorul întregii omeniri. Cu toate acestea, nicio ființă umană nu poate pretinde răscumpărarea dacă nu se întoarce la El de bunăvoie, conștientizându-și vina și cerându-și iertare.... și, prin urmare, nu-L recunoaște. Pentru că aceasta este o condiție prealabilă, deoarece este respectat liberul arbitru al ființei umane și nici nu va fi atins de Dumnezeu în veșnicie și pentru că ființa umană este liberă și, prin urmare, trebuie să decidă singură la cine se întoarce.... la Dumnezeu sau la adversarul său....

Amin