• Zurück

Die Seele.... Der Geistesfunke im Menschen....

Die Seele des Menschen ist der Zusammenschluß unzähliger Seelensubstanzen, die Sammelpunkte geistiger Kraft, also Aufnahmegefäße des Geistigen aus Gott, sind. Jede dieser unzähligen Substanzen war zuvor irgendwo verkörpert, d.h. umschlossen von einer Außenform zum Zwecke der Höherentwicklung des Geistigen und der Möglichkeit des späteren Zusammenschlusses mit ebensolcher Seelensubstanz. Es ist die Seele des Menschen also in ihren einzelnen Substanzen durch jegliches Schöpfungswerk gegangen, es ist die Seele gleichsam ausgereift zur letzten Verkörperung auf Erden. Die Seele nimmt immer die gleiche Form an wie die sie umschließende Außenhülle.... Und es würde dem Geistig-zu-schauen-Vermögenden sich ein unerhört reizvolles und mannigfaltiges Bild bieten, so er die Seele des Menschen in ihrer Zusammensetzung betrachten möchte. Dieses Schöpfungswerk Gottes, den Menschen unsichtbar, ist unbeschreiblich, sowohl in seinem Gefüge als auch in seiner Zweckmäßigkeit. Doch des Menschen Denken würde eine Schilderung der Gestaltung der Seele nur verwirren, denn er fasset es nicht, welche unzähligen Wunderwerke der menschliche Körper in sich birgt. Es ist das gesamte Schöpfungswerk in Miniatur, was nun als "Seele" den Menschen verständlich ist. Die Seele ist das Innerste des Menschen und umfasset die gesamte Schöpfung.... bestimmt dazu, in dem Erdenleben sich zu verklären und {als} in Lobpreisung Gottes die Wonnen des Himmels zu genießen.... Die Seele birgt in sich den göttlichen Geist. Geistiges ist zwar auch die Ursubstanz der Seele in allen ihren Entwicklungsphasen.... den göttlichen Geistesfunken aber legt Gott Selbst in die nun im Menschen sich verkörpernde Seele.... Er haucht dem Menschen Seinen Odem ein.... Er legt in ihn das Göttliche, und Er stellt die Seele vor die Aufgabe, sich zu entscheiden für das Göttliche oder das Menschliche während ihres letzten Daseins auf Erden. Ist nun die Seele.... das Geistige aus Gott, das einstens Gott widersetzlich war.... gewillt, sich zu einen mit dem göttlichen Geist, so beginnt nun die Verklärung dessen, was einst Gott ferne stand, und es wird Licht in der menschlichen Seele. Und es einet sich dann die menschliche Seele mit dem göttlichen Geist, wenn sie alles menschliche Verlangen, das zur Probe und zur Stählung des Willens als Versuchung dem menschlichen Körper anhaftet, standhaft überwindet.... wenn sie allem widersteht, was der Körper als solcher von ihr fordert, und sich willig dem unterordnet, was der göttliche Geist in ihr verlangt. Dann gibt die Seele ihren einstigen Widerstand gegen Gott endgültig auf. Sie entscheidet sich für Gott, sie stellt sich nicht mehr bewußt gegen das Göttliche und nimmt die Liebesausstrahlung, die Kraft, entgegen, um das Geistige in sich zu vermehren, um den Zusammenschluß des Geistigen in sich mit dem Geistigen außer sich herbeizuführen, und strebet also bewußt die Annäherung an Gott an.... Ist jedoch das körperliche Verlangen vorherrschend, so schlummert der göttliche Geistesfunke in tiefster Umhüllung im Menschen, er kann kein Licht ausstrahlen, und die Seele bleibt in tiefster Dunkelheit. Sie lebt ihr Erdenleben ohne den geringsten Erfolg, es ist das Geistige in ihr verurteilt zur Leblosigkeit, es ist der Erdengang kein Gang der Höherentwicklung für diese, sondern eine Zeit des Stillstandes oder auch Rückganges. Es ist der göttliche Geistesfunke im Menschen unbeachtet gelassen worden und konnte sich also auch nicht äußern. Es konnte dem Wesen nicht die Kraft göttlicher Liebe zufließen, und also kann auch nimmermehr die Vereinigung mit dem Vatergeist von Ewigkeit stattfinden. Und den lichtlosen Zustand, den die Seele auf Erden selbst gewählt hat, nimmt sie mit hinüber in die Ewigkeit, um dort in endlosen Qualen der Reue der ungenützten Zeit auf Erden zu gedenken und nun einen weit schwereren Kampf führen zu müssen, um ihren Zustand in einen lichtvolleren zu wandeln....

Amen

Sufletul.... Scânteia spirituală din om....

Sufletul omului este uniunea a nenumărate substanțe sufletești, care sunt puncte de colectare a puterii spirituale, adică receptacole ale spiritualului de la Dumnezeu. Fiecare dintre aceste nenumărate substanțe a fost în prealabil întrupată undeva, adică închisă de o formă exterioară în scopul dezvoltării superioare a spiritualului și a posibilității de a se uni mai târziu cu o astfel de substanță sufletească. Prin urmare, sufletul ființei umane a trecut prin fiecare lucrare a creației în substanțele sale individuale, sufletul s-a maturizat, ca să spunem așa, până la ultima întrupare pe Pământ. Sufletul capătă întotdeauna aceeași formă ca și învelișul exterior care îl înconjoară.... Și o imagine incredibil de atractivă și diversă s-ar prezenta observatorului spiritual dacă ar vrea să privească sufletul ființei umane în componența sa. Această lucrare a creației lui Dumnezeu, invizibilă pentru om, este de nedescris, atât în structura sa, cât și în finalitatea sa. Cu toate acestea, o descriere a compoziției sufletului nu ar face decât să deruteze mintea umană, deoarece ea nu poate înțelege nenumăratele minuni pe care corpul uman le conține în el însuși. Este întreaga operă a creației în miniatură, care este acum inteligibilă pentru oameni ca "suflet". Sufletul este partea cea mai intimă a ființei umane și cuprinde întreaga creație.... destinat să se transfigureze în viața pământească și {ca} să se bucure de deliciile Cerului în lauda lui Dumnezeu..... Sufletul conține în el însuși spiritul divin. Spiritualitatea este într-adevăr și substanța primordială a sufletului în toate fazele sale de dezvoltare.... dar Dumnezeu Însuși plasează scânteia spirituală divină în sufletul care acum se întrupează în ființa umană.

El suflă suflarea Sa în ființa umană.... El pune în el divinul și pune sufletul în fața sarcinii de a se decide pentru divin sau uman în timpul ultimei sale existențe pe Pământ. Dacă sufletul.... ființa spirituală de la Dumnezeu, care odată s-a opus lui Dumnezeu.... este acum dispus să se unească cu spiritul divin, atunci începe transfigurarea a ceea ce era cândva îndepărtat de Dumnezeu și devine lumină în sufletul uman. Și atunci sufletul uman se unește cu spiritul divin atunci când depășește cu fermitate orice dorință umană, care aderă la trupul uman ca o ispită pentru a pune la încercare și a oțelii voința, când se împotrivește la tot ceea ce îi cere trupul ca atare și se supune de bunăvoie la ceea ce cere spiritul divin din el. Atunci sufletul renunță în cele din urmă la rezistența sa anterioară față de Dumnezeu. El se decide în favoarea lui Dumnezeu, nu se mai opune în mod conștient divinului și acceptă emanația iubirii, puterea, pentru a spori spiritualul din el însuși, pentru a realiza unificarea spiritualului din el însuși cu spiritualul din afara lui, și astfel se străduiește în mod conștient să se apropie de Dumnezeu.... Dacă, însă, dorința fizică este predominantă, scânteia spirituală divină doarme în cea mai adâncă îngrădire din ființa umană, nu poate radia lumină și sufletul rămâne în cel mai adânc întuneric. El își trăiește viața pământească fără nici cel mai mic succes, substanța spirituală din el este condamnată la lipsa de viață, progresul său pământesc nu este un curs de dezvoltare superioară, ci o perioadă de stagnare sau chiar de regres. Scânteia spirituală divină din ființa umană a fost lăsată neobservată și, prin urmare, nu s-a putut exprima. Forța iubirii divine nu a putut curge în ființă și astfel unificarea cu eternul Tată-Spirit nu poate avea loc niciodată. Iar sufletul ia cu el în veșnicie starea lipsită de lumină pe care a ales-o pe Pământ, pentru a-și aminti de timpul nefolosit pe Pământ în chinuri nesfârșite de remușcări, iar acum trebuie să ducă o luptă mult mai dificilă pentru a-și schimba starea într-una mai plină de lumină....

Amin